"Politica nu are principii. Are numai interese." Octavian Paler

Tinerii politicieni

2012-02-09T12:55:00.000-08:00

Despre tinereţe se spune că este perioada din viaţă în caresentimentele iau locul raţiunii, iar temerile sunt învinse de curaj. Astfel, tinerii sunt carneade tun în războaie, iar sângele lorcurge în acele locuri din lume în care libertatea trebuie câştigată.

De aceea, războaiele şi revoluţiile nu se fac cu oameniicare analizează urmările acţiunilor la care iau parte, ci cu inconştienţatinerilor pentru care viaţa are valoare doar dacă este trăita în spiritul uneicauze. Pentru noi exemplul tinerilor români care au murit înRevoluţia din Decembrie ’89 este cel mai grăitor.

În ultimii 22 de ani am auzit mereu aceleaşi cuvinte: ”Vremsă vină tinerii în locul foştilor comunişti!”. Se considera că un nou începuttrebuia să fie realizat de către oamenii care n-au fost educaţi în spiritulunei societăţi închise.

Am ajuns să credem că reforma statului înseamnă să punemtineri în locul celor mai în vârstă. Un lucru eronat pe care aveam să-ldescoperim în scurt timp, deoarece tinereţea fără competenţă şi conştiinţă estedoar o etapă din viaţa unui om.

Nu de aceaşi părere se pare că a fost preşedintele Traian Băsescucare a utilizat argumentul tinereţii atunci când l-a nominalizat pe noulPrim-Ministru al României, Mihai Răzvan Ungureanu. Aceleaşi criterii au fost folositepentru a selecta noii miniştrii P.D.L. ai cabinetul Ungureanu a căror medie devârsta este de aproximativ 38 de ani.

Aşadar, tema de campanie pentru anul electoral 2012 aprincipalului partid din coaliţia de guvernământ este aceea a tinereţii uneinoi echipe. Dacă se va ţine cont că în zece luni de zile nu pot exista schimbărimajore privind guvernarea, singurul lucru pe care îl poate face guvernulUngureanu este să puncteze din punct de vedere al imaginii.

Sursă foto

Demisia guvernului Emil Boc şi desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu

2012-02-07T03:26:00.000-08:00

Într-un climat socio-politic destul de tensionat demisia deieri a fostului Prim-Ministru, Emil Boc, şi desemnarea directorului S.I.E.,Mihai Răzvan Ungureanu, reprezintă ceea ce se poate numi răspunsulpreşedintelui în funcţie al Ţării la protestele din stradă.

Chiar dacă intensitatea protestelor a scăzutîn ultimele zile, neîncrederea în coaliţia de guvernare este un lucru uşor deobservat în toate sondajele de opinie. S-ar părea că singurii care au încredereîn actualii guvernanţi sunt reprezentaţii F.M.I., deoarece aprecierile lor suntmai de fiecare dată pozitive.

Chiar şi aşa, în anul electoral 2012 atâtcoaliţia de guvernare cât şi uniunea partidelor din opoziţie vor încerca să obţinacât mai multe voturi de la un electorat care a demonstrat prin protestele depeste trei săptămâni că nu doreşte doar o alternaţă la guvernare a partidelorparlamentare, ci o alternativă politică credibilă şi comptentă.

Astfel, demisiaguvernului Emil Boc, care timp de trei ani de zile a rezistat la 10 moţiuni decenzură depuse de către partidele din opoziţie, este o mişcare prin care principalulpartid de guvernare încearcă să recapete un procent cât mai bun la alegerileparlamentare de anul acesta.

Cu privire la desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pentru aforma un nou guvern ar trebui menţionat faptul că în 2009 se discuta despre oposibilă retragere a preşedintelui Traian Băsescu din competiţia pentrualegerile prezidenţiale, iar înlocuitorul acestuia ar fi fost actulul directoral S.I.E.

În condiţiile în care preşedintele P.D.L., Emil Boc, este unom lipsit de credibilitate, iar despre o eventuală candidatură a lui TeodorBaconschi la alegerile prezidenţiale nici nu se mai poate discuta, desemnarealui Mihai Răzvan Ungureanu pare să fie opţiunea preşedintelui Traian Băsescupentru alegerile prezidenţiale din 2014.

Fără îndoială că desemnarea unui şef al serviciilor secretepentru a forma un guvern este un lucru care poate fi privit cu îngrijorare, încondiţiile în care acest lucru ne aduce aminte de trecutul politic al Românieide până în 1989.

Un alt aspect de care trebuie să se ţină seama este cădesemnarea directorului S.I.E. pentru a forma un nou guvern aduce în discuţiesubiectul politizării excesive a structurilor de apărare şi informatii de caredispune România.

În condiţiile acestea rămâne de văzut care va fi componenţaguvernului Ungureanu, şi dacă el va trece de votul de încredere pe care trebuiesă-l obţină în Parlament. Dar poate cel mai important lucru este felul în carese va raporta posibilul prim-ministru Mihai Razvan Ungureanu la preşedinteleRomâniei, Traian Băsescu.

Sursă foto

Percepţiile liberalilor germani cu privire la liberalii români

2012-02-01T14:16:00.000-08:00

Versiunea română a site-ul Deutsche Welle prezintă în ediţiadin 1 februarie a.c. câteva note privind un studiu al Fundatiei “FriedrichNaumann”, think-thank-ul partidul liberal democrat german F.D.P., cu privire lamodul în care sunt percepute acţiunile politice ale liberalilor români.

Astfel se precizează faptul că parteneriatulpolitic încheiat între P.N.L. şi P.S.D. are raţiuni pragmatice, având dreptscop înlăturarea preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu, şia P.D.L., principalul partid de guvernământ.

Cu privire la faptul că Uniunea Social Liberală este compusădintr-un partid social-democrat, unul naţional-liberal şi un altul conservatoranaliştii think-thank-ului liberal german îşi exprimă îngrijorarea faţă deviitorul unei asemenea alianţe politice.

Nu în ultimul rând se face o trimitere la faptul că P.N.L.ar putea avea posiblitatea de a face o aliaţă post-electorală cu P.D.L., iardata aceasta rolul de jucător second ar putea fi atribuit democrat-liberalilor.

De menţionat este faptul că potrivit autorilor articoluluiliberalii germani îşi manifestă insatisfacţia faţă de alianţa cu un partidsocial-democrat încă considerat ca fiind un urmaş al fostului partid comunistdin România.

Deoarece nu am avut acces la raportul Fundaţiei “Friedrich Naumann”, ceea ce am scris anterior s-a bazat pe datele expuse de către cei doi autori ai articolului. Am observat faptul că este vorba de unarticol preluat de către Ziare.com şi Revista 22.

Cred de aceea că pentru a avea o imagine deansamblu trebuie punctate câteva lucruri:

1) În cartea “Stânga şi Dreapta” a lui NorbetoBobbio liberalismul este prezentat ca fiind zona de centru a sceptrului politic,dar de asemenea putem să vorbim de un liberalism de stânga, cât şi unul dedreapta. Partidele liberale fiindadeptele unui discurs echilibrat au de obicei un electorat de 15-20% care leasigură un cuvânt important de spus în formarea guvernului;

2) Asemenea acestora, F.D.P. este un “partidbalama” care a obţinut la alegerile din 2009 un procent de 15%, ceea ce i-apermis să negocieze atât cu conservatorii Anghelei Merkel cât şi cu S.P.D. (social democraţii germani). În cele dinurmă liberalii germani au ales o alianţă cu conservatorii, iar pe această caleau obţinut postul de vice-cancelar şi Ministerul de Externe;

3) Din1990 şi până în prezent activitatea politică pe care a desfăşurat-oP.N.L. a fost aceea a unui partid politic dispus la dialog şi alianţe dinsimplul motiv că nu putea să formeze de unul singur un guvern. Neagu Djuvaraspunea că P.N.L. este un partid care poate obţine maxim 20% la alegerile parlamentare,deorece rolul partidelor politice liberale nu este acela de a obţine majorităţiabsolute, ci de a fi dispuse la dialog şi compromis pentru a forma alianţeparlamentare şi guvernamentale;

4) Nucred că mă înşel dacă spun că cei doiautori ai articolului vor să inducă ideea că alianţa politică dintre P.S.D. şiP.N.L. nu este bine văzută de către liberalii germani, cei care le-arsugera să revină la alianţa A.D.A. (Alianţa Dreptate şi Adevăr) pe care auavut-o în 2004 cu P.D. condus pe atunci de către Traian Băsescu;

5) Dacăraportul Fundaţiei “Friedrich Naumann”este întocmai cu ceea ce au punctat ceidoi autori ai articolului de pe site-ul Deutsche Welle, atunci se pare că analiştiithink-thank-ului liberal au realizat o cercetare destul de superficială;

P.S: Cred că este bine să vedem cum sunt percepute activităţilepolitice interne în exterior, chiar şi cu riscul de a exista înmass-media articole cu o tentă părtinitoare asupra rapoartelor încauză.

Sursă foto

Care poate fi rezultatul protestelor din stradă?

2012-01-25T14:08:00.000-08:00

În orice societate democratică votul şi protestul suntconsiderate două dintre cele mai importante lucruri care fac ca raportul dintreguvernanţi şi guvernaţi să fie unul cât mai suportabil pentru ambele părţi.

Pentru o ţară aşa cum este România, atât votul cât şiprotestul se află la cote de avarii, dacă ţinem cont de faptul că rata departicipare la vot este într-o continuă scăndere începând cu primele alegerilibere din 1990, iar numărul protestatarilor este unul pe care guvernanţii nu-lconsideră atât de important încât să ţină cont de cererile celor din stradă.

Pe deoparte avem aroganţa celor ce guvernează, iar pe dealtă parte ne confruntam cu apatia şi dezinteresul oamenilor pentru careprotestul nu mai reprezintă o alternativă pe care să o ia in calcul atunci cândse simt nedreptăţiţi.

Ar fi fost greu de crezut că în urmă cu aproape două săptămânio simplă scânteie putea să reaprindă spiritul de protest al unor oameni care nuse mai simt reprezenaţi de cei care îi guvernează.

Se spune că pe străzile din România au ieşit zeci de mii deoameni, şi nu sute de mii sau milioane. Este drept că dacă comparam protesteledin România cu cele din Franţa, Italia sau Grecia putem spune că numărulprotestatarilor nu a fost unul foarte mare, dar temerile guvenanţilor s-audatorat faptului că de data aceasta nu se mai confruntau cu mişări de protestale sindicatelor pe care le puteau ţine sub control.

Fiindcă este vorba de o formă de protest cu caracter spontanguvernanţii s-au văzut nevoiţi să facă câţiva paşi în spate: retragerea Legii Sănătăţii şi rechemarea medicului Raed Arafat la MinisterulSănătăţii. A urmat amânarea noii taxe auto pentru poluare, o metodacare ameninţa să blocheze piaţa auto din România.

A spune acum că protestele se vor amplifica sau că ele se încetaeste un lucru pe care nimeni nu-l poate spune cu siguranţă, deoarece totul ţinede motivaţia celor care protestează. Totuşi, dacă sindicatele şi asociaţiile de studenţi vor să-şi recapetereputaţia de “voce a societăţii” atunci ar fi bine ca ele să fie alături deoamenii din stradă.

În lipsa unui raport echitabil al dialogului social dintreguvernanţi şi guvernaţi protestul rămâne una dintre puţinele căi prin carecererile celor nedreptăţiţi vor putea fi luate în calcul de guvernanţii care dinaroganţă sau dezinteres i-au considerat doar nişte numere în statistici.

Cu privire la dezbaterile politice din Parlament se pare că între Putere şi Opoziţie nu se poate purta un dialog prin care să se ajungă la negocieri. În condiţiile în care tot mai mulţiparlamentari P.S.D. şi P.N.L. frecventează U.N.P.R. liderii partidelor dinopoziţie trebuie să aleagă dacă îşi vor duce mandatul de parlamentari până lafinal sau vor demisiona în grup pentru a se reîntoarece la legitimizareaelectoratului din colegiile în care au fost aleşi.

Dacă în Parlament nu se poate spune care este rezultatulprotestelor din stradă, în raportul dintre guvernanţi şi guvernaţi se poateobserva că atât guvernul condus de Emil Boc, cât şi probabil viitoare guverneale României vor fi mai atente la cererile oamenilor din stradă, deoareceîntr-o democraţie participativă votul îl va obţine doar acela care îl va merita!

Sursă foto

Pe cine apară jandarmii?

2012-01-20T07:20:00.000-08:00

Potrivit legii 550/2004Jandarmeria Română reprezintă o instituţie militară specializată pentru apărarea ”democraţiei constituţionale pe întregul teritoriu naţionalatât în timp de pace, cât şi în situaţii de criză”. Aceaşi lege mentionază laArt. 2 că jandarmii îşi desfasoară activitatea în interesul cetăţenilor, alcomunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului.

Dacă până acum nu au existat destule discuţiicu privire la modul în care îşi desfaşoară activitatea jandarmii români, chiardin primele zile de protest împotriva preşedintelui T. Băsescu şi a guvernului EmilBoc televiziunile de ştiri au prezentat imagini cu abuzurile comise de cătreangajaţii Jandarmeriei.

Suntem în a opta zi de proteste, iar până în prezent niciunul dintrejandarmii care au comis abuzuri n-au fost sancţionaţi. Singura explicaţie ar fică pentru angajaţii Jandarmeriei nu se aplică poate cele mai importante cuvintedin Constituţia României care prevede la Art. 16 (2) faptul că “nimeni nu estemai presus de lege”.

În tot acest timp victimele abuzurilor comise de jandarmi vor avea mareaproblemă de a nu-i putea identifica pe cei care i-au agresat, deoarecejandarmii români nu poartă insigne cu un numar de indentificare care să facăposibilă recunoasterea celor vinovaţi.

Ne aflam într-o situaţie în care jandarmii atunci cand folosesc forţa nufac nicio distincţie între vinovaţi şi nevinovaţi, iar cei care sunt agresaţide jandarmi pot să considere că toţi jandarmiisunt la fel de vinovaţi.

Dacă până de curând jandarmii erau priviţi drept baieţii buni în luptăcu huliganii de pe stadioane, protestele din România au scos la iveală excesulde zel pe care îl fac jandarmii atunci când intervin, dar şi faptul că oameniicare populează peluzele stadioanelor nu sunt toţi nişte nenorociţi carevin pe stadioane doar să se bată cujandarmii.

Personal am avut câteva întâmplări neplacute cu jandarmii, cât să potspune că abuzurile pe care le vad împotriva manifestanţiilor suntveridice, iar de ele sunt vinovaţi doar acei jandarmi care le făptuiesc.

De asemenea, pot spune că în urmă cu doi ani şi jumătate, atunci cand amurit fratele meu, unul dintre jandarmii veniţi la locul accidentului s-a comportat destul de uman cu un om aflat în situaţia mea.

De aceea sunt împotriva tuturor generalizărilor care tind să inducă ideeacă toţi oamenii sunt la fel. Totuşi, pentru a se evita acest lucru trebuie cafiecare om să fie răspunzător pentru faptele sale.

Legile statului trebuie să se aplice fără nicio deosebire, atâtcetăţenilor acuzaţi de acte de violenţa cât şi jandarmilor care comit abuzurifolosind uniforma pe care o poartă drept un pretext pentru a-şi putea ascunde indetitatea.

Fără aceste lucruri vom putea vorbi doar de faptul că pe străzi şi pestadioane se duce o luptă continuă între două categorii de huligani, dintrecare unii au marele avantaj de a purta uniformă Jandarmeriei Române.

Sursă foto

România se revoltă!

2012-01-17T05:48:00.000-08:00

În urmă cu câteva zile atunci când am vazut la Târgu Mureşprotestul pentru susţinerea medicului Raed Arafat m-am bucurat să văd că există reacţii în societatea românească. Poate din dorinţa de a ne scuzaneputinţa am apelat mereu la proverbe aşa cum este cel cu “capul plecat sabianu-l taie”. Chiar şi în cărţile de sociologie se precizează că principalatrăsătura a poporului român o reprezintă adaptabilitatea.

Şi ce-i drept ne-am adaptat încă din perioada ImperiuluiOtoman, şi am continuat după aceea cu “Imperiul Sovietic” care a impus unregimul politic totalitar comunist. Problemele noastre de adaptare au apărutîn Decembrie ’89, atunci când a trebuitsă înţelegem regulile unei societăţi deschise bazate pe democraţie şi libertate.

Dacă în anii ’90 au existat diverse forme de revoltă acetăţenilor români împotriva modului în care a fost guvernată ţara, începând cuanii 2000 mişcarea sindicală şi reprezentaţii societătii civile şi-au pierdutdin credibilitate prin faptul că şi-au pus mai mereu interesele personale înainteacelor pentru care se presupune că militau.

Într-o astfel de situaţie puterea politică din România şi-acontinuat, fără nicio opoziţie din partea societăţii civile sau a sindicatelor,mai toate demersurile fără să o intereseze câtuşi de puţin dorinţele unorcetăţeni pentru care democraţia îşi pierduse orice sens, iar scrutineleelectorale deveniseră o formalitate.

Trebuie să recunosc că în faţa acestor lucruri mi-am spus căsingura explicaţie logică a lipsei de reacţie a noastră, a românilor, faţă deceea ce ni se întâmplă se gaseşte în cuvintele lui Octavian Paler, cel carespunea că “dacă nu poate face istorie, românul îndură”.

Chiar şi reprezentanţii F.M.I. şi-au exprimat publicaprecierea faţă de felul în care au îndurat cetăţenii români reducerile impusede Preşedintele Băsescu şi guvernul pe care neconstituţional îl coordonaeazăîncepând din 2009.

De câţiva ani există nemulţumiri pe care ni le exprimăm faţăde cunoscuţi sau pe reţelele de socializare, dar până în urmă cu cateva zilenimic nu părea să anunţe amploarea pe care o poate lua o lege a sănătăţiiimpusă de preşedintele T. Băsescu şi forţarea demisiei medicului Read Arafat,fondatorul S.M.U.R.D.

Dorinţa omului politic T. Băsescu de a fi în continuare un“preşedinte jucător” a început să devină tot mai iritantă pentru cei care nul-au votat în 2009, cât şi pentru aceia care l-au votat. Dovada acestui lucrueste că aceia care îl contesta astăzi în stradă sunt tot oamenii cărora lestrângea mâinile în băile de mulţime din mai 2007.

Cum reacţionează T. Băsescu acum când este contestat?Retrage proiectul de lege al sănătăţii şi îşi trimite instituţiile de fortăpeste manifestanţi. Chiar si chemarea acelor tineri la interviul pentruposturile de consilieri prezidenţiali a fost un lucru total neinspirat, pentrucă a însemnat pe deoparte lipsa de curaj a preşedintelui în funcţie de atransmite un mesaj public, iar pe de alta parte au apărut pe posturile detelevizine câţiva tineri impresionţi de personajul pe care l-au întâlnit.

Alţi tineri care poate au sau n-au diploma la universităţide prestigiu sunt în aceste zile pe străzi, şi refuză să aibă în continuare unpreşedinte cu o astfel de conduită. Protestul lor este pus în umbră de aceaşijandarmi care în mai 2007 erau tinuţi în unităţi, atunci când protestele pentrususţinerea preşedintelui suspendat nu erau un motiv pentru a impune forţaoamenilor în uniforme.

Sunt abuzuri pe carele vede toata lumea, şi despre care cu ştim cu toţii că nu vor fi sanctionaţideoarece se pare că uniforma jandarmilor este maipresus de Constituţia României.

În mass-media se tot vorbeşte despre faptul că Opoziţiacheamă oamenii să protesteze, iar galeriile de fotbal duc lupte cu jandarmii.Dacă vrem să mergem cu discuţia doar până la aceste lucruri atunci nu cred căvom înţelege nimic din ceea ce se întâmplă cu protestele din România.

Având în subordine Parlamentul, Guvernul, instituţiile deforţă, liderii de sindicat, şi o bună parte a societăţii civile actuala puterepolitică a pierdut încrederea cetăţenilor români, iar ceea ce se întâmplă pestrăzi este o manifestare a faptului că guvernanţii trebuie să ia fricaoamenilor.

Este greu de spus care va fi deznodământul protestelor, dar certeste că românii vor o schimbare, iar fără acest lucru starea de tensiuneava continua să alimenteze furia oamenilor disperaţi care ajunsi într-o astfelde situaţie recurg la gesturi disperate.

Sursă foto

Anul deciziilor

2012-01-11T12:20:00.000-08:00

Privit ca un an în care disputele politice interne vor atinge cotemaxime, 2012 reprezintă o nouă etapă electorală pe care o are de trecutsocietatea democratică românească. În contextul anunţului actualei guvernări dea comasa alegerile locale cu cele parlamentre ne aflăm în faţa unui unuiinteres cu scop electoral care adânceşte confuzia electoratului român întreprerogativele aleşilor locali şi cele ale membrilor Parlamentului.

Nu este mai puţin de neadevărat că încă din 2008, odată cuimplementarea votului uninominal, o mare parte a candidaţilor pentru ocupareaunui loc în legislativul Ţării s-aucomportat asemenea unor aleşi locali în colegiile în care şi-au desfăşuratcampania electorală.

Prin comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare esteevident că actualii ocupanţi ai funcţiilor de primări sau sefi de consilii judeţene vor fi aceia carevor tracta după ei viitorii parlamentari ai României. Dacă despre actualii membrii ai legislativului se găsesc cugreu cuvinte de apreciere, un viitor legislativ în care va conta mai multinfluenţa primarilor sau a şefilor de consilii judeţene se anunţă încă de peacum ca un lucru care va dăuna grav funcţionării unui stat democratic în careputerea oamenilor nu trebuie să fiemai presus de cea a legilor.

Fără îndoială, actuala putere politică va încerca să-şi conserve beneficiile pe care leoferă resursele guvernării, în timp ce partidele din opoziţie vormilita pentru mesaj negativ la adresa celor care se află la guvernare. Estevorba de o competiţie al cărui rezultat va depinde de decizia fiecăruia dintrecetăţenii români.

Totuşi, rămân câteva lucruri asupra cărora trebuie insisat:

1) schimbarearegulilor pentru a facilitaconservarea puterii politice va crea un precedent care poate fi invocat şi decătre viitoarele guvernări;

2) maipresus de dorinţa pentru a deţineputerea, partidele politice româneşti trebuie să pună accent pe valoriledemocraţiei şi cele ale libertăţii;

3) pentrua putea decide prin intermediul dreptului la vot cetăţeanul român are nevoie deo minimă cultură politică prin care să facă diferenţa între ceea ce înseamnăautoritate locală şi cea parlamentară;

Dacă Petre Ţuţea considera partidele politice drept “caiînhămaţi la carul istoriei neamului românesc”, atunci ar fi de dorit careprezentanţii partidelor politice româneşti să ofere idei, soluţii laproblemele cu care se confruntă cetăţenii români şi, de asemenea, o viziune cuprivire la rolul pe care îl poate juca România în politica externă.

Fără acestelucruri şi mergând doar pe etichetări reprezentanţii partidelor politiceromâneşti nu vor reuşi să aibă poate ceea ce n-au avut niciodată: încrederea ceţăţenilor români că şi-au datvoturile celor care au meritat acest lucru.

Până acum votul negativ a facutdiferenţa dintre învingători şi învinşi, şi de fiecare dată cei care au folositun mesaj negativ împotriva competitorilor au devenit victime ale aceluiaşi tipde mesaj pe care de data aceasta îl foloseau cei aflaţi în opoziţie.

Tot PetreŢuţea spunea că atunci când partidele politice româneşti nu-şi duc laîndeplinire datoria faţă de propria ţară „ele devin gloate, iar poporul românle duce la abator”.

2012 este un andecisiv pentru viitorul nostru şi al României, iar dacă nu ne sunt indiferenteproblemele pe care le invocăm atunci este nevoie să alegem conştienţi deopţiunea noastră.

În spiritul sărbătorilor

2011-12-25T14:42:00.000-08:00

Trebuie să recunosc că iniţial îmi propusesem să scriu uncomentariu despre ceea ce mai înseamnă sărbătorile de Crăciun. Mi-am dat seama că până la urmă Crăciunul reprezintă pentru fiecare dintre noi ceea ceeste. Pe deoparte, naşterea Mântuitorului Isus Hristos, pe de altă parte unmoment în care familiile se reunesc, şi nu în ultimul rând perioada din an încare magazinele îşi lichidează stocurile.

Dacă despre adevăr se spune că nu se află la mijloc, ci în inima fiecăruia, atunci şi adevărul despre sărbătorile deCrăciun se află în inima fiecăruia dintre noi.

Aşadar, permiteţi-mi să vă urez un Craciun fericit şi toategândurile de bine alături de cei dragi. Sper că prin ceea ce facem fiecaredintre noi, în domeniile în care activam, să ne putem aduce contribuţia laschimbarea în bine de care are nevoie ţara noastră. Doamne Ajută!

Vaclav Havel şi Kim Jong Il. Destinul unui democrat vs. destinul unui dictator

2011-12-19T15:21:00.000-08:00

Pentruactualitatea politică internaţională decesul fostului preşedinte al RepubliciiCehe, Vaclav Havel, dar şi decesul liderului Nord-Coreean, KimJong Il, a reprezentat o situaţieaparent inedită.

Se pare că este oironie a sorţii faptul că în aceaşi perioadă suntem martorii decesului unuidizident anticomunist, dar şi al unuia dintre ultimii dictatori comunişti.

Fiindcă este vorba de doua personalităţi cu totul diferite, care reprezintă doua sisteme politice opuse, şi relatările din mass-media despre VaclavHavel şi Kim Jong Il păstrează acelaşi ton al diferenţelor care separă lumearegimurilor democratice de cea a celor totalitare.

În timp ce laPraga cehii se reculeg aşteptând în linişte pentru a-şi aduce un ultim omagiului Vaclav Havel, unul dintre simbolurile dizidenţei împotriva comunismuluiinstaurat de către sovietici, la Phenian vestea decesului „liderului suprem”Kim Jong Il este relatată de către mass-media comunistă drept un moment demaximă tragedie în care nord-correeni se întrec în a-l jeli pe cel care i-acondus dictatorial în ultimii 17 ani.

Într-o asemeneasituaţie ştirile din actualitatea politică internaţională încearcă să acopere cele douăsubiecte. În condiţiile în care despre Vaclav Havel se vorbeşte în termenipozitivi care evidenţiază destinul celui care a rostit celebre cuvinte „putereacelor fără de putere”, despre personajul politic Kim Jong Il se manifestă uninters ciudat, poate şi datorită notorietăţii pe care a dobândit-o acest lider excentrical unei societăţi închise.

Ce rămâne în urmalui Vaclav Havel? Cum va fi amintit Kim Jong Il? Sunt întrebări care fac cadisputa ideilor democratice împotriva celor totalitare să fie într-un permanentconflict, atât pentru societăţile prezente cât şi pentru cele viitoare.

În timp ce VaclavHavel lasă moştenire celor care cred în valorile democratice faptul că onaţiune poate fi reprezentată cu onestitate în spiritul libertăţii care face caputere legilor să fie deasupra puterii oamenilor, Kim Jong Il lasă moştenire putereapolitică fiului său, Kim Jong-uen, noullider al unui regim politic care în timp ce îşi înfometează populaţia areasipiraţii de mare putere nucleară.

Sursă foto

Remember Decembrie 1989

2011-12-17T13:59:00.000-08:00

Se spune că odată cu trecerea timpului se vindecă chiar şi cele mai grave răni pe care le poate suporta un om în viaţă. La fel şi în cazul naţiunilor răspunsul la toate problemele cu care se confruntă este trecerea timpului şi raportarea la viitor. Poate că uneori atunci când trecutul ne dă motive de nelinişte, iar prezentul este incert, ce altceva ne mai rămâne decât speranţa în viitor?

Din momentul Revoluţiei din 1989 şi până în prezent s-au legat multe speranţe cu privire idealurile democraţiei, ale libertăţii şi unităţii naţiunii române pentru care şi-au dat viaţa peste o mie de suflete româneşti.

În toţi aceşti ani ne-am întrebat mai mult dacă a fost vorba despre o revoluţie sau de o lovitură de stat, dar am uitat tocmai faptul că au fost oameni care chiar au crezut în idealurile pe care astăzi le batjocorim prin nepăsare şi resemnare atunci când ni se încalcă drepturile.

Trăim cu impresia falsă că ştim ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 atunci când la posturile de televiziune îşi fac apariţia o serie de personaje controversate care din dorinţa de a se face remarcaţi declară aceleaşi teorii pe care noi le îmbrăţişăm cu patimă.

Pentru că da, despre adevăr este vorba. Cât de mult suntem interesaţi să aflăm adevărul despre crimele împotriva celor peste o mie de suflete care au devenit eroi ai Revoluţiei din 1989?

De peste 20 de ani de ani se vorbeşte de implicarea pe care au avut-o fosta instituţie a Securităţii şi Armata în reprimarea celor ce s-au revoltat împotriva regimului comunist condus de familia Ceauşescu.

A trecut multă vreme, s-au dat multe certificate de revoluţionari pentru tot felul de personaje, dar cel mai important este că încă nu s-a aflat cine sunt cei vinovaţi de sângele care a curs în Decembrie 1989. Pentru o naţiune precum este România este ruşinos modul în care ne raportăm la propria noastră revoluţie.

Şi mai neliniştitor este gândul că acei indivizi responsabili cu represiunea, care au dat dovadă de exces de zel, au ucis fără milă oameni pe care demnitatea şi iubirea faţă de libertate i-a făcut să fie solidari cu ceilalţi români împotriva celor care puseseră stăpânire pe România.

Îi vom vedea vreodată judecaţi pe cei vinovaţi? Este foarte probabil ca aceia care au mâinile pătate de sângele Revoluţiei din 1989 să fie oameni respectaţi în societate sau personaje care lucrează încă în structurile statului român.

De prea multe ori am auzit că este bine să ne vedem fiecare de viaţa noastră, să nu ne facem singuri probleme gândindu-ne la alte lucruri decât cele care trebuie sa ne intereseze pe fiecare dintre noi, şi poate de aceea de la solidaritatea din Decembrie 1989 am ajuns în Decembrie 2011 să fim o naţiune de oameni solitari.

Atât de solitari încât nici măcar oamenii cu suferinţe comune nu mai au încredere să sta unii lângă alţii atunci când este vorba să-şi protejeze drepturile.

În aceste condiţii, pe lângă speranţele pe care încă le păstrăm cu privire la aflarea adevărului Revoluţiei din Decembrie 1989 trebuie să fim mândri de toţi aceia care nu s-au gândit doar la ei, pentru că datorită unora ca ei astăzi putem scrie liber ceea ce gândim fără să avem teama că faptele noastre pot constitui “infracţiuni împotriva ordinii de drept a statului”.

Dumnezeu sa-I ierte şi să-I odihnească în pace pe toţi cei care şi-au vărsat sângele în numele libertăţii pe care ne-au lasat-o moştenire.

Sursă foto

Dimitra grecilor şi Elena românilor

2011-12-07T05:28:00.000-08:00

Despre Grecia ştim că a devenit un subiect nelipsit în fiecare jurnal de ştiri, iar guvernanţii noştri îşi justifică orice reducere bugetară invocând situaţia economică a grecilor.

Cu toate că România şi Grecia sunt două ţări care nu împărtaşesc prea multe lucruri comune, ambele state suferă de incompetenţa şi corupţia celor ce le conduc.

În aceste condiţii nu este nicio surpriză rezultatul Eurobarometrului din 17 octombrie 2011 care a evidenţiat faptul că românii şi grecii sunt printre cei mai pesimişti europeni cu privire la situaţia financiară, şi ce mai neîncrezători cetăţeni ai U.E. în administraţia publică.

În cartea lui Patrick Girard, “Aceşti Don Juani care ne conduc”, atunci când am ajuns la paginile cu privire la Andreas Papandreu, fost Prim-Ministru al Greciei între anii 1981-1989 şi 1993-1996, mi-a atras atenţia rolul pe care l-a jucat un personaj care îmi părea cunoscut cu un alt personaj de pe scena politică românească.

Cu privire la Andreas Papandreu, tatăl lui Georges Papandreu (Prim-Ministru al Greciei în perioada 2009-2011), se spune că a fost un care a iubit femeile mai mult decât o poate face un bărbat de stat. Căsătorit de tânăr cu o compatrioată, acesta a divorţat de ea în 1951 căsătorindu-se cu Margaret Chant o tânăra pe care o întâlnise în Statele Unite.

Fiindcă nu se putea abţine tentaţiilor, Andreas Papandreu a mai bifat o nouă aventură cu Rania Noplum, o militantă socialistă suedeză cu care a avut o fiică. Cum toate lucrurile au un final, şi răbdarea doamnei Margaret Papandreu a luat sfârşit atunci când soţul ei a întâlnit-o pe stewardeza, Dimitra Liani, o tânăra cu rădăcini în burghezia ateniană, tatăl ei fiind general, iar unchiul fusese ambasador în Japonia.

Dacă Andreas Papandreu se afla la a doua căsnicie, şi Dimitra Liani era casatorită a doua oară cu un fondator al unui grup comunist maoist. Din dragoste pentru soţia sa Dimitra, Alexis Kapopolus a pus bazele unei emisiuni pentru publicul feminin la un post tv din Grecia, în care Dimitra să fie moderatoare.

Deoarece se dorea să fie o emisiune de succes domana Liani şi-a folosit legăturile cu Andreas Papandreu pentru a-l invita la prima ei emisiune. Acesta din urmă a acceptat, dar chiar şi aşa emisiunea a fost un dezastru care o va face pe Dimitra Liani să se refugieze în braţele protectorului ei, Andreas Papandreu.

Este de menţionat momentul din septembrie 1987, în care Prim-Ministrul Greciei a lipsit de la comemorarea cutremurului de la Calamatha pentru a fi pe o plajă alături de Dimitra. A urmat după aceea operaţia de triplu by-pass coronarian la care a fost supus în Londra, acolo unde i-a fost alături tot Dimitra.

În tot acest timp în care era tot mai evidentă legătura dintre Andreas Papandreu şi Dimitra Liani, fosta stewardeză şi moderatoare de televiziune era o prezenţă cotidiană în primele pagini ale ziarelor din Grecia. Ea era acuzată că împreună cu alte persoane vroiau să acapareze puterea politică şi să creeze un guvern paralel.

Considerat “viu din punct de vedere sexual, dar mort din punct de vedere politic”, Andreas Papandreu a fost învins la alegerile din iunie 1989, moment de care a profitat pentru a divorţa şi a-şi oficializa căsătoria cu Dimitra Liani.

Pentru că oamenii au în general tendinţa de a uita şi a-i regreta pe foştii lideri politici, Andreas Papandreu a revenit în forţă, după ce partidul socialist grec PASOK a caştigat alegerile în faţa conservatorilor. În cine putea să aibă încredere mai mult Andreas Papandreu decât în soţia sa, Dimitra?

Se explica astfel de ce a numit-o şefă de cabinet, ea fiind omul care accepta sau refuza audienţe, şi îşi da acordul asupra dosarelor care erau de interesul soţului ei sau nu. Zvonurile spuneau că bunăvoinţa noii doamne Papandreu se câştiga în schimbul unor sume considerabile de bani.

Totul a culminat cu un scandal atunci când s-a aflat că reşedinţa familiei Papandreu fusese construită în schimbul unui împrumut de 1.900.000 de franci de la diverse personaje, printre care şi trei dintre miniştrii săi.

În timp ce puterea Dimitrei Papandreu era la apogeu, o parte a partidului socialist a început o campanie împotriva şefei de cabinet a Primului-Ministru, care a cerut o serie de represalii împotriva celor care îi puneau la îndoială imaginea publică.

Prin aceste metode Dimitra Papandreu îşi prezenta tot mai mult intenţiile de a-i urma soţului ei într-o carieră politică, în condiţiile în care sănătatea lui Andreas Papandreu dădea dovadă de tot mai multe semne de slăbiciune. Un prim pas era ca Dimitra Papandreu să-şi anunţe intenţia de a candida pe listele PASOK la alegerile legislative din 1997.

Pentru că problemele de sănătate se accentau tot mai mult, iar Primul-Ministrul Andreas Papandreu se afla în incapacitate de a mai conduce guvernul, Dimitra Papandreu devenise de fapt şeful executivului din Grecia.

În aceste condiţii, Georges Papandreu, fiului Primului-Ministru, i-a cerut tatălui său o retragere demnă de pe scena publică. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Dimitra Papandreu a cerut garanţii că nu vor exista acuzaţii cu privire la împrumutul contractat pentru reşedinţa din Ekali, şi va beneficia de azil parlamentar după dispariţia soţului.

Chiar daca totul părea să decurgă spre beneficiul Dimitrei Papandreu, Primul-Ministru Andreas Papandreu a decedat pe 23 iunie 1996 înainte ca cererile soţiei sale să fie acceptate de către cei cu care negociase.

Aşadar, Grecia a închis un capitol politic agitat, în care Andreas Papandreu este amintit mai mult pentru aventurile sale, iar numele Dimitrei Papandreu trezeşte amintiri neplăcute grecilor.

Dacă aşa au stat lucrurile în cazul grecilor, în România după alegerile din 2004 în care a ieşit câştigător candidatul alianţei D.A., Traian Băsescu, şi-a făcut apariţia doamna Elena Udrea, o persoană controversată, care atrăgea privirile multor oameni politici.

De menţionat este că Elena Udrea a avut acces la cele trei forţe politice din România, P.S.D., P.N.L. şi P.D.L, fiind pe rând membră în toate cele trei partide. După perioada de consilier prezidenţial, a activat tot mai mult în P.D.L., acolo unde se pare că şi-a găsit liniştea politică.

Nu este pentru nimeni niciun secret că s-au spus şi s-au scris multe lucruri despre relaţia dintre Traian Băsescu şi Elena Udrea, ea fiind considerată o protejată a ocupantului funcţiei de la Cotroceni.

În asemenea condiţii şi având sprijinul celui mai puternic om din stat nu este de mirare că doamna Elena Udrea nu şi-a ascuns intenţiile politice cu privire la ocuparea funcţiei de preşedinte al României. Dacă va ajunge până acolo sau nu, asta va rămâne de văzut.

Totuşi, istoria recenta a grecilor ne demonstrează că personaje de genul Dimitrei Liani nu au făcut niciodata bine unui stat democratic. Problema nu este de a alege un şef de stat pe criterii de gen, masculin sau feminin.

Germania este condusă de Angela Merkel, Anglia a avut Prim-Ministru pe Margaret Thatcher, iar în fruntea F.M.I. se află franţuzoaica Christine Lagarde. România nu poate şi nici nu trebuie să fie condusă de persoane care promovează o femeie în funcţie de alte criterii decât competenţa.

Cu toţii ştim că sunt multe femei în politică, şi nu numai, care prin competenţa şi caracterul lor pot da României o soartă mai bună decât cea de până acum. Rămâne ca aceste persoane să-şi facă treabă în domeniile în care activează, iar atunci când se vor decide să candieze într-o funcţie publică este de datoria noastră de a alege competenţa, şi nu imaginea de pe afişul electoral.

Sursă foto

România reală vs. România profundă

2011-11-30T16:08:00.000-08:00

Care este adevărata faţă a României? Cea pe care o vedem zilnic atunci când mergem pe stradă? Sau cea despre care citim în cărţile lui Petre Ţuţea şi Dan Puric?

Dacă despre adevăr se spune că se află undeva la mijloc, atunci probabil nici situaţia din România nu este atât de neagră precum o vedem în anumite jurnale de ştiri, dar nici atât de prosperă precum ar vrea să ne dea de înţeles cei care guvernează ţara.

Într-o societate bipolarizată între Putere şi Opoziţie, semnificaţia zilei de 1 Decembrie nu reprezintă decât o ocazie de a remarca că apelul la deşteptare şi unitate din versurile imnului naţional sunt cuvinte rostite şi nu făptuite de către cei al căror rol este să reprezinte cât mai bine interesele neamului românesc.

În tot acest timp, majoritatea românilor preferă să rămână într-o stare de resemnare atunci când iau contact cu sistemul de educaţie, cu cel medical şi cu cel de justiţie. Răspunsul tuturor este că “aşa se întâmplă la noi în ţară".

În România reală resemnarea are statut de dogmă, cu atât mai mult cu cât însuşi instituţiile statului îşi dau toată silinţa să păstreze starea de fapt în care ne naştem şi trăim.

Se pare că oricat de mult timp ar trece scenariul rămâne acelaşi, chiar dacă actorii se schimbă periodic cu fiecare ciclu electoral la care poporul român ia parte votându-şi reprezentanţii politici în funcţie de plasele cu ulei şi kg de făină.

O asemenea situaţie exprimă limitarea de care dau dovadă cei care oferă şi cei care primesc şi îşi dau votul după alte criterii decât cele în care ar putea să creadă că vor aduce soluţii la problemele de interes general.

Toate astea mă duc cu gândul la vorbele lui O. Paler, cel care spunea că în România nici măcar nefericiţii nu sunt solidari între ei, iar în asemenea condiţii, pentru că oamenii s-au lămurit care este grija statului pentru ei, singura speranţă le-a rămas credinţa în Dumezeu.

Şi atunci ne întrebăm care sunt opţiunile noastre? Ce este de făcut? Să fugim din România reală în cuvintele scrise de Ţuţea şi Puric?Ar fi o soluţie, însă nu ne va fi de folos nici nouă şi nici societăţii din care facem parte.

România nu duce lipsă de solitari. Sunt destui cei care n-au încredere în ţara lor, iar acest lucru se vede de fiecare dată când oameni cu probleme comune refuză să militeze cu ceilalţi asemenea lor.

Încep să cred că România profundă nu reprezintă acea mistificare pe care avem tendinţa să o facem atunci când suntem sătui de realitatea pe care o vedem zilnic. România profundă este România tuturor celor care continuă să creadă că aşa cum un om are o singură familie, tot aşa unui singur loc îi poate spune acasă.

Acest loc este România. Reală în ochii unora, profundă în ochii altora.

Sursă foto

Tulburările social-democrate

2011-11-23T05:55:00.000-08:00

În România postdecembristă social-democraţia reprezentată de către Frontul Salvării Naţionale, care s-a rupt la scurt timp după Revoluţie în tabara "conservatoare" condusă de Ion Iliescu şi cea "liberală" a lui Petre Roman, a fost şi rămâne un segment important pe eşichierul politic. Dat fiind faptul că suntem o ţară cu un trecut comunist, în care rolul statului a fost unul centralizator, nu este deloc surprinzător faptul că un asemenea curent politic a reuşit să conducă destinele ţării în primii ani de la schimbarea regimului politic dictatorial.

Chiar dacă Revoluţia din Decembrie '89 a readus pe scena politică vechile partide istorice, P.N.L. şi P.N.Ţ.C.D., dar şi multe alte noi formaţiuni politice, o mare parte a electoratului român a rămas ataşat ideilor de stânga promovate de către reprezentaţii P.D.S.R. şi P.D. Paradoxal sau nu, zonele cele mai slab dezvoltate economic din România au reprezentat bazinul electoral al social-democraţiei româneşti.

Deşi între cele doua partide de stânga a existat un permanent conflict, pentru că fiecare vroia să-şi însuşească rolul de cel mai important partid social-democrat din România, ceea ce a contat decisiv a fost tipul de lidership pe care l-au promovat. În acest duel al liderilor stângii romaneşti a câştigat de departe reprezentatul P.D.S.R., Ion Iliescu, primul preşedinte al României ales la alegerile din mai 1990, care şi-a menţinut mandatul de preşedinte după alegerile din 1992 până în 1996, şi a revenit în cea mai importantă funcţie a ţării câştigând scrutinul prezidenţial din 2000.

Deoarece Constituţia României nu îi mai permitea să mai candideze la un nou mandat prezidenţial, Ion Iliescu a trebuit să predea ştafeta de lider al partidului către Adrian Nastase, fost prim-ministru în perioada 2000-2004, şi candidat al alegerilor prezidenţiale din 2004. Dacă în cazul lui Ion Iliescu s-a spus că deşi n-a fost corupt a acceptat tacit actele de corupţie făcute de cei din jurul său, despre Adrian Năstase şi oamenii din guvernul său au existat destul de multe zvonuri cu privire la actele de corupţie în care ar fi fost implicat.

Chiar dacă Adrian Năstase este considerat un om politic cu o pregătire intelectuală de luat în seamă, şi a fost apreciat ca unul dintre cei mai buni prim-miniştrii pe care i-a avut România după '89, asocierea imaginii sale cu actele de corupţie a fost cartea pe care a jucat-o cu succes Traian Băsescu, candidatul opoziţiei la alegerile prezidenţiale din 2004.

Deşi P.D.S.R. câştigase alegerile legislative din 2004 împreună cu colegii de alianţă umanişti (care au devenit între timp conservatori), ei nu au putut forma un nou guvern social-democrat deoarece partidul condus de către Dan Voiculescu a ales să susţină guvernul Tariceanu, în schimbul unei înţelegeri pe care au avut-o cu noul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Pentru un partid cu o organizaţie puternică, precum era P.D.S.R.-ul în teritoriu, pierderea alegerilor prezidenţiale şi incapacitatea politică de a forma un nou guvern a fost un moment de criză politică interna ce a culminat cu "devorarea" fostului lider, Adrian Năstase, care si-a pierdut functia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Deoarece imaginea lui Adrian Năstase era una care nu mai prezenta credibilitate în faţa electoratului, iar Ion Iliescu nu mai avea dreptul de a concura pentru un post de preşedinte al României, P.D.S.R. a ales o schimbare de lidership pentru a accentua apropierea de valorile stângii europene. În acest mod P.S.D.R. şi-a schimbat titulatura şi a devenit P.S.D.

Astfel în competiţia internă a P.S.D. din martie 2005 a fost vorba de o luptă între tabara "conservatoare" reprezentată de către Ion Iliescu şi susţinătorii lui Mircea Geoană, un om politic ce era apreciat pentru cariera în diplomaţie, deoarece fusese ambasador la Washington şi lăsase o impresie bună în funcţia de ministru externe al României în perioada guvernării Năstase.

Cum se întâmplă de obicei în astfel de cazuri, aceia care nu câştigă competiţiile electorale sunt victime sigure în faţa tulburărilor interne din partid. Aşadar, deşi Ion Iliescu se bucură de o reputaţie puternică în P.S.D., victoria a fost de partea lui Mircea Geoană.

Printre cele mai importante evenimente care au urmat după aceea a fost susţinerea tacită a P.S.D. pentru guvernului Tăriceanu II, după ce alianţa D.A. a încetat să mai existe datorită conflictelor dintre P.N.L. şi P.D.

Un alt moment, poate cel mai important pentru acea perioadă, a avut loc în 2007 odată cu începerea procedurilor de suspendare de către P.S.D., P.N.L. şi P.C. a preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu.

După eşecul acestor demersuri au urmat alegerile din 2008, în care P.S.D. a obţinut un scor de peste 30% din voturi, fiind foarte aproapre de cel obţinut de către P.D. Pentru că ţara avea nevoie de un nou guvern după alegerile parlamentare, P.S.D. a acceptat invitaţia lui Traian Bpsescu de a face parte dintr-un guvern alături de P.D.L.

Potrivit negocierilor dintre cele doua partide Emil Boc a fost desemnat Prim-Ministru al Guvernului, iar Mircea Geoană a obţinut funcţia de preşedinte al Senatului României.

Chiar dacă cele doua partide au invocat alianţele din Germania dintre social-democraţi şi conservatori de la sfârşitul anilor '60 şi din 2008, în cazul situaţiei politice din România era greu de crezut că un asemenea aranjament ar fi putut rezista, dat fiind faptul că vorbim de două partide cu rădăcini doctrinare comune şi un numar aproximativ egal de parlamentari.

A urmat momentul alegerilor europarlamentare din iunie 2009, iar aici P.S.D.-ul a obţinut un uşor avantaj faţă de P.D.L., procentajul social-democraţilor fiind de 31% din voturi, fapt ce le-a conferit 11 mandate în Parlamentul European.

Chiar şi aşa, inevitabilul urma să se întâmple, iar astfel "Parteneriatul pentru România" dintre P.D.L. şi P.S.D. s-a rupt către sfârşitul anului 2009, cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din acelaşi an.

În situaţia în care pe deoparte vroaiau să fie la guvernare cu orice preţ, dar pe de alta parte vroiau să lase impresia unui partid care poate da un nou preşedinte al României, social-democraţii conduşi de Mircea Geoană şi-au readus aminte de momentul din 2004, după ce Traian Băsescu a reuşit să câstige alegerile prezidenţiale din 6 decembrie 2009 în faţa candidatului P.S.D., Mircea Geoană.

Pentru P.S.D. a urmat un congres naţional în februarie 2010 în care au avut loc alegeri pentru funcţia de preşedinte al partidului. De data aceasta Mircea Geoană s-a văzut pus în situaţia lui Ion Iliescu din 2005, fiind învins în alegeri de către Victor Ponta, fostul sau colaborator din campania pentru alegerile prezidentiale din decembrie 2009.

Deşi a fost trecut pe linie moartă în interiorul partidului şi a pierdut majoritatea susţinătorilor, fostul lider social-democrat s-a consolat cu funcţia de preşedinte al Senatului României. Considerând că mai are un cuvânt de spus în politica românească, Mircea Geoană a încercat în tot acest timp să facă opoziţie la modul în care P.S.D. este condus de către Victor Ponta.

S-a ales astfel cu o suspendare de şase luni din partea propriului partid pentru că nu a respectat regulile impuse de noua conducere, iar de curând, mai exact la sfârşitul lui octombrie 2011 a fost într-o vizită la Washington în care a încercat să lase impresia de lider al opoziţiei din România.

Cum o asemenea situaţie nu a fost deloc pe placul liderilor U.S.L., atât Crin Antonescu cât şi Victor Ponta au avut comentarii destul de acide faţă de Mircea Geoană, totul culminând cu ceea ce s-a întâmplat în ziua de ieri la şedinta liderilor social-democraţi.

Membru al P.S.D. din 2001, Mircea Geoană a fost exclus din partidul pe care l-a condus şi i-a fost retrasă susţinerea pentru funcţia de preşedinte al Senatului României, ceea ce înseamnă că omul care ar fi putut fi preşedintele României a ajuns acum atât fără partid cât şi fără funcţia de preşedinte al Senatului.

Daca ar fi să dăm curs scenariilor, unul dintre acestea îl vede pe Mircea Geoană lângă cei care susţin actualul guvern, în timp ce altele vorbesc despre încercarea acestuia de a forma o noua formaţiune politică, lucru puţin probabil, dat fiind faptul că ar necesita un efort uman şi financiar mult prea mare pentru un om politic aflat în situaţia fostului lider social-democrat.

În timp ce P.S.D.-ul consideră că prin excluderea lui Geoană are mai multă linişte în interiorul partidului, Geoană ar putea beneficia de o uşoară simpatie din partea acelora care de obicei iau apărarea celor puşi la pământ de către foştii colegi de partid.

Cum orice lucru făcut are un preţ al său, P.S.D. riscă acum să rămână fără funcţia de preşedinte al Senatului, dată fiind influenţa şi resursele pe care le au cei din actuala guvernare. În asemenea condiţii pentru un partid precum P.S.D. perioadă petrecută în opoziţie ar pute eroda tot mai mult structurile slăbite ale partidului, deoarece o parte destul de importantă a foştilor lideri social-democraţi au ales să facă politică în U.N.P.R., un partid care se prezintă ca fiind de stânga şi al cărui scop politic este "apărarea interesului naţional".

Pentru electoratul român şi pentru scena politică din România problemele stângii, ca şi cele ale dreptei, ar putea cauza noi crize politice, fapt ce ar accentua tot mai mult dezinteresul românilor faţă de evenimentele politice.

Fără o conducere politică bazată pe un tip de lidership competent, tulburările din cadrul partidelor vor rămâne la ordinea zilei, iar foştii lideri care n-au reuşit să-şi ducă partidele la putere vor fi "devoraţi" în continuare de către propriile partide.

Sursă foto

Ziua internaţională a comemorării victimelor accidentelor de circulaţie

2011-11-19T14:44:00.000-08:00

În 2005 Organizaţia Naţiunilor Unite a decis ca în fiecare an în a treia duminică a lunii noiembrie să existe o zi dedicată memoriei celor care şi-au pierdut vieţile în accidente de circulaţie.

Anual în lume mor peste 1,3 milioane de oameni în accidente rutiere, fapt ce a dus la un acord al comunităţii internaţionale pentru perioada 2011-2020 numit "Decada acţiunii pentru siguranţa rutieră" care şi-a propus salvarea a peste cinci milioane de vieţi.

În România, din 1990 şi până în prezent, se aproximează că au murit 70.000 de oameni în accidente de circulaţie. Chiar dacă autorităţile din ţara noastră şi-au propus să reducă cu 50% numarul accidentelor rutiere soldate cu victime, siguranţa rutieră nu este un subiect de interes naţional pentru factorii de decizie politică din România.

Am vazut acest lucru în data de 4 noiembrie a.c., atunci când am fost la un seminariu de siguranţă rutieră la Palatul Parlamentului ţinut de către Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie din Româia. Deşi membrii Consiliului Interministerial de Siguranţă Rutieră erau invitaţi la dezbatere nici unul dintre aceştia nu a găsit de cuvinţă să-şi trimită măcar un reprezentat acolo.

Am aflat atunci că acel consiliu pentru siguranţă rutieră nu s-a reunit niciodata în cei 11 ani de când funcţionează, iar de cinci ani de cand A.V.A.C. organizează seminarii de siguranţă rutieră nu a fost niciun reprezentat al Guvernului.

În condiţiile în care avem o infrastructură slabă, educaţia rutieră a conducătorilor auto este una discutabilă, iar reprezentanţii poliţiei rutiere şi cei din justiţie nu reuşesc să gestioneze bine problemele cu care se confruntă accidentele rutiere din România sunt privite drept o fatalitate.

Ştiu că sunt diferenţe mari între noi şi tările în care numărul accidentelor rutiere soldate cu decese este unul redus, însă se observă destul de lejer că în ţara noastră subiectul accidentelor de circulaţie este tratat superficial de către autorităţi.

Şi e puţin probabil să fie considerat unul de siguranţă naţională în condiţiile în care decidenţii politici sunt oameni care îşi permit multe dintre lucrurile care îi ţin departe de tot ceea ce înseamă un accident de circulaţie soldat cu victime.

Până când va exista suficientă responsbilitate din partea guvernanţilor nu ne rămâne decât să avem mai multă grijă de vieţile noastre şi de cele ale celorlalţi participanţi la trafic, şi să sperăm că odată plecaţi de acasă ne vom întoarce cu bine la familiile noastre.

P.S.: Memoriei fratelui meu, Dragoş-Nicuşor Neagoe, decedat într-un accident rutier în data de 17 mai 2009.

Democracy through dance

2011-11-15T07:07:00.000-08:00

De problemele persoanelor cu dizabilităţi fizice din România se vorbeşte mult şi se face puţin.

Deşi există o lege a persoanelor cu handicap fizic, legea 448/2006, autorităţile statului preferă de multe ori să mimeze integrarea unor oameni cu care soarta n-a fost norocoasă, iar societatea încă are unele reţineri cu privire la felul în care îi priveste şi îi acceptă ca o parte a sa.

Neavând prea multe posibilităţi de a se integra, o bună parte a persoanelor cu dizabilităţi fizice ajung automat oameni cu posibilităţi financiare reduse care nu îşi pot permite o viaţă decentă.

Astfel, o primă întrebare ar fi ce e de facut? La acest lucru m-am gandit atunci când am fost invitat să iau parte ca voluntar în cadrul proiectului "Democracy through dance" finanţat de către Comisia Europeană şi coordonat de către ong-urile craiovene Anter şi Pro Civica Oltenia într-un parteneriat cu alte două ong-uri din Sofia.

În condiţiile în care şi eu am o dizabilitate fizică trebuie să recunosc că deşi sunt implicat în activităţi de voluntariat încă din 2006 a fost pentru prima dată cand m-am implicat într-un proiect care şi-a propus să atragă atenţia autorităţilor din România şi Bulgaria asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu handicap fizic şi posibilităţi reduse.

Probabil aceia care mă cunosc pot să spună că în general am destule reţineri faţă de anumite lucruri şi de multe ori prefer să fiu într-o postură de om rezervat în ceea ce spune şi ce face. De data aceasta a trebuit să fiu parte a unui grup de oameni care să-şi lase reţinerile deoparte şi să organizeze un flash mob în două locuri publice din Craiova şi Sofia, iar astfel să atragă atenţia autorităţilor şi a trecătorilor asupra scopului proiectului.

Nu a fost vorba de un dans precum se poate vedea în competiţiile sportive sau la "Dansez pentru tine". Faptul că în cadrul aceluiaşi grup au fost oameni fizic sănătoşi şi oameni cu dizabilităţi fizice a fost ceea ce a contat cel mai mult, pentru că şi unii şi alţii au reuşit să aibă alte perspective decât cele pe care le-au avut până acum.

Pentru că România şi Bulgaria au destul de multe probleme comune nu a fost nicio surpriză să văd modul superficial în care sunt tratate persoanele cu dizabilităţi fizice. Cel mai vizibil exemplu este pentru cei care sunt în scaune cu rotile, oameni care nu au posibilitatea de a circula singuri deoarece mijloacele de transport public şi accesul în cladiri şi instituţii le este practic interzis.

Mi s-a părut interesantă remarca unuia dintre voluntarii bulgari care ne spunea că atunci când a fost în Belgia şi S.U.A. se întreba cum de acolo vede aşa de mulţi oameni cu dizabilităţi fizice peste tot, iar la el în ţară persoanele cu handicap fizic lipsesc din peisajul general.

Diferenţa dintre cele două state şi ţări precum Bulgaria şi România este că acolo există facilităţi pentru oamenii cu disabilităţi fizice prin care ei pot să traiască decent şi să circule liber, fiind stăpânii propriei lor vieţi.

Devine cumva logic că un om care nu are aceleaşi oportunităţi să îşi piardă din stima de sine, iar astfel să trăiască izolat de restul societăţii. În timp, acest lucru poate duce la alte probleme, precum sunt cele de ordin psihic, dat fiind faptul că un om izolat este mai vulnerabil la căderi psihice.

Un astfel de om devine astfel depedent de familia sa sau îşi găseşte refugiul într-un centru medical în grija unei administraţii care mereu se plânge de cheltuieli prea mari cu sistemul medical.

Ce s-a schimbat după acest proiect la care am participat? Vor face autorităţile publice modificările pentru persoanele cu dizabilităţi? Sunt două întrebări la care nu pot răspunde decât prin a spera că într-un timp relativ scurt vom vedea schimbările în bine care să asigure şanse şi oportunităţi egale pentru toţi oamenii, indiferent de problemele de medicale pe care le au.

Cât mă priveşte pe mine mi-am dat seama că deşi este vorba de o problema pe care o cunosc destul de bine am avut mai mereu alte priorităţi, poate în încercarea de a uita de problemele medicale, iar astfel am ajuns după destul de mult timp să ma implic într-un proiect care poate ajuta mulţi oameni cu probleme comune sau mai grave decât ale mele.

Cert este că până să căutăm schimbarea atitudinii celorlalţi şi a autorităţilor publice trebuie să ne schimbăm fiecare dintre noi atitudinea prin lucrurile simple pe care le facem zi de zi. Cred că noi, participanţii din proiectul "Democracy through dance" am reuşit să facem un prim pas în acest sens.

Video flash mob şi sursă foto

Ce au în comun P.C. şi U.N.P.R.?

2011-10-31T03:29:00.000-07:00

Unul dintre subiectele cărţii de memorii ale fostului Prim-Ministru interimar al României din 2004, Eugen Bejinariu, este legat de alianţa politică din 2004 dintre P.D.S.R şi P.U.R. (Partidul Umanist Român) al lui Dan Voiculesc, în prezent P.C. (Partidul Conservator).

Dat fiind faptul că după alegerile generale şi prezidenţiale din 2004 în Romania a avut loc un lucru fără precedent pentru scena politică, în care partidul câştigător al alegerilor generale nu a fost acela al cărui candidat să câştige alegerile prezidenţiale a apărut o iminentă criză politică.

Chiar dacă potrivit Constituţiei preşedintele trebuie să numească pe primul ministru din rândurile partidului sau alianţei care a câştigat alegerile, de data aceasta cel care ocupa funcţia de la Cotroceni avea alte planuri care să includă neapărat Alianţa D.A., al cărei candidat a fost în competiţia prezidenţială.

Pentru că Alianţa P.D.S.R. + P.U.R. obţinuse 41% din voturi, compartiv cu 31% cât avea alianţa portocalie dintre liberali şi democraţi, nu se putea forma noul guvern care să administreze treburile Ţării. În aceste condiţii au urmat negocieri prin care Alianţa D.A. a obţinut suportul U.D.M.R. , P.R.M. şi nu în ultimul rând P.U.R. care a ales un nou drum alături de noul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Cum şi-au argumentat foştii colegi de alianţă ai P.D.S.R. alegerea?

"Umaniştii lui Dan Voiculescu s-au decis ieri să susţină în Parlament şi în afara lui orice forumulă guvernamentală << capabilă să asigure continuitatea procesului de reformă>>, fără a condiţiona acest gest de participarea la guvernare. << Politica noastră constantă pe parcusul negocierilor electorale a fost aceea de a pune interesul naţional înaintea celui de partid şi în lipsa oricărei pretenţii, cu excepţia respectării propriei noastre identităţi politice şi doctrinare>> , a spus într-o conferinţă de presă un responsabil al partidului [...] Ziua, 22 Decembrie 2004.

După alegerile prezidenţiale din 2009, acelaşi preşedinte, Traian Băsescu, a reuşit "să readucă la viaţă interesul naţional" sub coordonarea fostului psdist Gabriel Oprea într-un aşa numit grup "al parlamentarilor independenţi", care în primavara lui 2010 a devenit partid politic şi grup parlamentar cu titulatura de U.N.P.R. (Uniunea Naţională pentru Progreseul României), un partid care pretinde că are drept principală doctrina politică interesul naţional.

Aşadar, Parlamentul României are în componenţa sa două partide balama, P.C. şi U.N.P.R , care oricând pot juca cartea decisivă în actul guvernării. În timp ce P.C. beneficiază de un puternic trust mediatic, U.N.P.R. fiind parte a guvernării actuale îşi menţine fidelitatea membrilor prin beneficiile puterii politice la care este parte.

Chiar dacă până acum drumurile P.C. şi U.N.P.R. nu s-au intersectat, nu este deloc exclus ca acest lucru să se întâmple după alegerile din 2012. Până atunci rămâne ca atât P.C. cât şi U.N.P.R să caute noi nemulţumiţi din rândurile celorlalte partide parlamentare care ar putea să li se alăture.

Sursă foto

Discursul Regelui

2011-10-24T16:03:00.000-07:00

Cu privire la mesajul pe care îl va adresa Majestatea Sa, Regele Mihai, în Parlamentul României s-au spus multe comentarii.

De la temerile celor mai înverşunaţi dintre republicani că Regele ar proclama revenirea la monarhie şi până la entuziasmul celor care au rămas fideli monarhiei, parcă mai mult ca oricând aniversarea Regelui Mihai a devenit un subiect de actualitate în mass-media românească. Să fie interesul public o formă de sancţionare a reprezentanţilor politici?

Foarte posibil, mai ales în contextul în care avem de-a face cu un discurs public agresiv care se va accentua tot mai mult cu cât ne apropiem de scrutinele electorale din 2012.

Cu toate acestea, indiferent de disputele politice dintre actualele partide parlamentare, invitaţia în Parlament a reprezentanţilor P.N.L. pentru Majestatea Sa, Regele Mihai, este o încercare de a reabilita imaginea celui mai longeviv suveran român care după momentul abdicarii forţate din 30 decembrie 1947 a fost acuzat pe nedrept de către reprezentanţii regimului comunist de până în '89, liderii Frontului Salvării Naţionale şi nu în ultimul rând ne putem aduce aminte de acuzaţiile de trădare ale preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu.

Nu ştiu dacă mâine la manifestaţiile de aniversare ale Regelui Mihai vor fi prezenţi mulţi dintre cei care se declară monarhişti sau cei care apreciază modul în care Majestatea Sa îşi face simţită prezenţa în cadrul societăţii româneşti. Poate cei care l-au acuzat pe Rege vor înţelege că încrederea şi loialitatea faţă de un lider se câştigă doar printr-o atitudine demnă de a fi respectată de către oameni.

Probabil sunt lucruri ce nu pot fi înţelese şi acceptate de către competitorii politici mereu aflaţi în dispute electorale pentru accederea la guvernare. Toate acestea ne pot duce cu gândul că disputele politice şi monarhia nu trebuie amestecate, aşa cum i se propusese Regelui Mihai la începutul anilor '90, atunci când liderul P.N.L., Radu Câmpeanu, i-a propus Majestaţii Sale să candideze la funcţia de preşedinte al României.

Refuzul Regelui de a amesteca instituţia monarhiei cu cea a preşedintelui unei republici a reprezentat un gest de respect faţă de istoria neamului românesc.

Chiar dacă nu sunt un monarhist sper că ziua de 25 octombrie 2011 va fi o zi de sărbătoare pentru tot ceea ce înseamnă România profundă. La mulţi ani, Majestate!

Sursă foto

O seară de neuitat

2011-09-27T12:52:00.000-07:00

De obicei, în România se spune că oamenii nu mai citesc şi nu mai merg la teatru pentru că astăzi televiziunea şi internetul au un rol tot mai important în viaţa fiecăruia dintre noi.

Şi totuşi, de fiecare dată când merg la teatru (spre ruşinea mea, destul de rar) îmi este dat să văd mereu o sală plină, cu aceaşi oameni eleganţi care aşteaptă liniştiţi în locurile lor ridicarea cortinei de pe scenă.

Învăţat cu evenimentele cotidiene, sălile de teatru îmi lasă impresia unei lumi pierdute pe care destui tineri încep s-o preţuiască.
Trebuie să recunosc că n-aş fi ajuns luni seara la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova să văd piesa "Egoistul" dacă Radu Beligan n-ar fi fost prezent pe scenă.

N-am reuşit să-l văd pe Gheorghe Dinică jucând într-o piesă de teatru, şi de aceea seara de luni a fost o ocazie, probabil unică, de a-l vedea jucând pe scena pe Radu Beligan, unul dintre cei mai mari actori români pe care până atunci îl văzusem în filme şi la emisiunile de televiziune.

Mi-a rămas întipărit în minte un interviu de-al său din "Jurnalul Naţional" în care vorbea precum Octavian Paler despre o "Românie personală" în care carţile sunt zidurile ce ne despart de toate neplăcerile pe care le vedem odată ce ieşim în stradă.

Din postura unui spectator prezent în sală pot spune că a fost o seară de neuitat, iar momentele de la final au fost cu adevărat emoţionante. Se simţea în sală acel aer de apreciere sinceră pentru Radu Beligan, şi de aceea mâinile spectatorilor aplaudau încontinuu. Am plecat de la teatru cu un gândul că am participat la un eveniment frumos.

În final, orice s-ar spune, munca şi valoarea pe care o depune un om este apreciată. Radu Beligan este un exemplu în acest sens.

Sursă foto : vreaubilet.ro

Revoltele periferiilor europene

2011-08-18T17:00:00.000-07:00

Sunt evenimen-tele recente din Anglia doar nişte acte de vandalism izolate? Sau vorbim de un şir de manifestaţii ale tinerilor sătui de perspecti-vele unui viitor incert?

Sunt două întrebări la care dacă vrem să căutam un răspuns atunci trebuie să facem un scurt istoric al mişcărilor de revoltă care au avut loc în ultimii ani în Europa.

În 7 octmbrie 2005 doi adolescenţi francezi mor prin electrocutare într-un transformator în încercarea de a se ascunde de poliţişti. Pentru tinerii din ghetourile oraşelor Franţei acesta a fost semnalul de revoltă împotriva ordinii de drept a statului.

Timp de peste o lună, chiar dacă guvernul francez a impus starea de urgenţă, au fost incindiate peste 1000 de maşini şi au avut loc 330 de arestari din rândurile manifestanţilor.

Decembrie 2008 a însemnat o perioadă neagră pentru Grecia, deoarece protestele tinerilor împotriva guvernului conservator condus de Costas Caramalis s-au soldat cu decesul unui tânăr, Andreas Grigoropoulos, în vârstă de 15 ani, ucis de gloanţele unui poliţist care a deschis focul asupra manifestanţilor.

În Spania “Mişcarea Indignaţilor” îşi câştigă tot mai mulţi simpatizanţi din rândul tinerilor nemulţumiţi de rotaţia la guvernare a celor partide, socialist şi popular, pe care îi consideră vinovaţi pentru rata şomajului şi actele de corupţie.

Chiar în aceste zile “indignaţii” duc lupte de strada cu forţele de ordine spaniole deoarece consideră vizita Papei în Spania ca fiind mult prea costisitoare, în condiţiile în care guvernanţii vorbesc de reduceri bugetare privind asistenţa socială.

Decesul lui Mark Duggan, un tânăr de 29 de ani, omorât de către poliţiştii londonezi a fost scânteia care a scos în stradă sute de tineri nemulţumiţi de modul în care au reacţionat poliţiştii, dar şi de problemele financiare care îi lipsesc de ceea ce au văzut în vitrinele magazinelor din care au furat.

Ultimii din cadrul acestei prezentari sunt extremiştii de stânga germani care în ultimele trei nopţi au incendiat peste 35 de maşini în Berlin. Se pare că vinovaţi de atacuri sunt membrii mişcărilor anarhiste care au răspuns astfel evenimentelor din Anglia.

În timp ce liderii politici aflaţi la guvernare declară că revoltele tinerilor sunt acte huliganice, pe de altă parte apar multe semne de întrebare cu privire la relaţia dintre stat şi cel mai tânăr cetăţean al său.

În situaţia actuală, peste 20% dintre tinerii din Uniunea Europeana cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani sunt în somaj. Dacă în Marea Britanie 20% dintre tineri sunt în căutarea unui loc de muncă, în Grecia şomajul este de 38,5%, iar în Spania de 45,7%.

Pentru că trăim într-o societate globală de consum, nevoile oamenilor de a avea o casă, o maşină şi drumuri cât mai dese la Mall sunt lucruri tot mai indepartate pentru cei care îşi văd viitorul incert.

Fără să ţină seama de realitatea din suburbii, liderii politici europeni se vor distanţa tot mai mult de problemele oamenilor care rătăcesc disperaţi în căutarea unui loc de muncă care să le asigure posibilitatea de a se integra în societate.

De aceea, nu cred că este suficient doar ca statul să reprime actele de revoltă, pentru că este de ajuns un simplu eveniment, iar lucrurile vor lua amploarea unei manifestaţii care cu greu poate fi oprită.

Statele europene pot să prevină aceste lucruri prin educaţie, justiţie si un sistem medical perfomant, iar atunci cu siguranţă se va putea vorbii doar de acte izolate de vandalism.

P.S. : Poza a fost preluată de pe portalul http://www.romanianuk.net/

Republica celor fără de monarhie

2011-07-31T14:07:00.000-07:00

O veche discuţie care a devenit de actualitate este cea cu privire la viitorul monarhiei în România. Poate fi monarhia o formă de organizare statală mai echilibrată decât republica? Paradoxal, subiectul a ajuns pe prima paginilor a ziarelor odată cu declaraţiile preşedintelui în funcţie al României, Domnul Traian Băsescu, la adresa Majestăţii Sale, Regele Mihai I de România.

Astfel, în cadrul emisiunii "Evenimentul Zilei" a postului B1Tv din data de 22 iunie a.c. , locatarul de la Cotroceni a apreciat că abdicarea Regelui Mihai I din 30 decembrie 1947 a reprezentat "un act de trădare a interesului naţional."

Chiar dacă până acum tematica conflictuală a discursului public cu care ne-a obişnuit preşedintele Traian Băsescu a dat roade în mai toate momentele carierei sale politice, de data aceasta situaţia s-a schimbat mult în defavoarea preşedintelui în funcţie.

Dacă preşedintele Băsescu se aştepta să aibă parte de un schimb de replici cu Regele Mihai I, iar astfel să distragă atenţia cetăţenilor de la modul în care este guvernată ţara, atunci tăcerea Casei Regale a însemnat cel mai potrivit răspuns care i se poate da unui om care ignora istoria prin necunoaştere.

Îmbucurător a fost faptul în mass-media românească monarhia a devenit un subiect de interes public, drept dovadă au fost emisiunile televizate şi articolele din presa scrisă care au scos la iveală unele dintre părţile adevărului istoric din perioada anilor ‘40 şi implicit au evidenţiat motivele pentru care Regele Mihai I a fost forţat să abdice.

Chiar daca aceste lucruri sunt tardive, niciodată nu este prea târziu pentru ca adevărul istoric să fie cunoscut de către cei care s-au lăsat înşelaţi. Probabil altele ar fi fost contexele în Romania de astăzi dacă în anii ’90 am fi avut o revenire la monarhie, forma de organizare statală care a existat până la instaurearea republicii prin puterea sovieticilor în 1948.

Dar cum situaţia a fost cu totul alta, începutul anilor ’90 a fost monopolizat de către fostele cadre ale P.C.R. care deşi au îmbrăcat hainele social-democraţiei, fie că a fost vorba de P.D.S.R. sau P.D., au ţinut cont că o revenire a monahiei în România le-ar fi pus în pericol puterea politică pe care o dobândiseră.

Am devenit astfel o ţară condusă de lideri care rătăcesc în perioada în care ajung să deţină puterea politică, fiind limitaţi de oportunism şi interese personale. Dacă astăzi se spune că monarhia nu mai are viitor în România, atunci ce viitor are România condusă de un amplificator de conflicte ales odată la cinci ani?

Cel mai util exemplu este al preşedintelui în funcţie, Traian Băsescu, care a ales să se prezinte încă din 2004 ca un “monarh de drept constituţional”. În cei şapte ani de când se află în fruntea ţării, preşedintele statului nu a reuşit să-şi îndeplinească principala atribuţie a unui lider, aceea de a media conflictele din societate.

Mai mult decât atât, prin conduita sa, preşedintele Traian Băsescu delegitimizează rolul celei mai înalte funcţii din republică, în condiţiile în care apariţiile sale publice care sunt tot mai rare.

Cred de aceea că nu este posibil să avem destin mai bun dacă aceia care se prezinta ca deschizători de drumuri sunt de fapt nişte rătacitori. Nu poate fi călăuză cel ce nu ştie drumul, şi pentru asta trebuie să ne alegem cu prudenţă opţiunile politice cu privire la cea mai bună formă de organizare statală.

Închei cu afirmaţia Lordului Acton care spunea că “puterea corupe şi puterea absolută corupe absolut".

Stări de spirit

2011-07-24T07:24:00.000-07:00

Nu înţelegem fericirea decât atunci când o pierdem. Socotim că suntem îndreptăţiţi să avem lucrurile pe care le considerăm ca fiind normale, însă atunci când le pierdem conştientizăm că acestea au fost cu adevărat cele mai importante.

Vorbim resemnaţi despre crucea pe care pe care trebuie să o duce înainte, până la ultima noastră suflare. În acea cruce stau mărturie povările noastre, amintirile, grijile, remuşcările şi fericirea pierdută. Acea cruce este chiar memoria noastră.

Cuvintele anterioare au fost scrise în 09.07.2009 într-un caiet de notiţe pe care l-am regăsit de curând.

Apelul la justiţie

2011-06-24T14:50:00.000-07:00

Potrivit Art. 21 din Constituţia României privind accesul liber la justiţie pe care îl are orice cetăţean român la alineatul 3 este specificat faptul că “Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.”

Totuşi, ce este de făcut atunci când acest lucru nu se respectă? În principiu cereri, petiţii, mersul în audienţe la cei îndreptăţiţi să ia act de problemele din sistem, şi tot aşa mai departe. Dar dacă nici asta nu dă rezultat, atunci nu-ţi mai rămâne decât să apelezi la mass-media.

Nu sunt un adept al „tele-justiţiei”, însă cred că atunci când se întâmplă ceva greşit cu care eşti nevoit să te confrunţi este de datoria ta să faci public acest lucru cu speranţa că cineva trebuie să ia în considerare cele spuse.

Aşa am procedat în aprilie 2010, şi la fel m-am văzut nevoit să continui demersul în iunie 2011. Şi dacă va fi nevoie voi continua până când cauza fratelui meu va avea parte de cele menţionate în Art. 21 al Constituţiei României.

Probabil nu sunt singurul care am fost crescut şi învăţat cu ideea că este bine ca în viaţă să accepţi unele lucruri, pentru că altfel chiar dacă ai dreptate vei avea mari probleme după aceea. Cu o asemenea atitudine ne-am învăţat să trăim, să învăţăm şi să muncim.

Doar că apar momente în viaţă în care nu te mai interesează să nu-ţi facă alţii probleme de pe urma revoltei tale, ci ştii doar că trebuie să lupţi pentru cauza ta, şi să faci în aşa fel încât puterea legilor unui stat de drept să fie deasupra puterii de influenţa a unor diverşi indivizi.

În general, asemenea personaje care se declară mai presus de legi fac o mare greşeala jucându-se cu disperarea unor oameni care nu au cum să aiba linişte ştiindu-se că sunt nedreptăţiţi.

Cată vreme cei aflaţi în suferinţă nu vor avea parte de o cauză justă, atunci atât cei vinovaţi cât şi aceia care îi protejează nu vor avea parte de linişte.

În memoria fratelui meu, Dragoş-Nicuşor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009)

2011-05-17T07:25:00.000-07:00

Nu ştiu cum pare din exterior, însă trebuie să spun că niciodată nu mi-a fost uşor să-mi aleg cuvintele cele mai potrivite pentru opiniile care le scriu aici.

Cu atât mai greu îmi este acum, la doi ani de la accidentul în urma căruia a decedat fratele meu, să găsesc cea mai corectă formă de exteriorizare prin care să-l amintesc pe Dragoş.

Nu ţin neapărat să-mi exprim trăirile personale, deoarece nu cred că aş fi înţeles, şi în plus nu aş avea nici un drept de a cere să fiu înţeles.

De aceea, cred că fiecare om trebuie să-şi ducă suferinţa cu demnitate, pentru că nimeni altcineva n-o va face în locul lui.

Amintesc de memoria fratelui meu cu credinţa că nimeni nu moare cu adevărat, atâta vreme cât este iubit şi amintit de cei care au rămas în viaţă. Chiar dacă fizic nu mai este printre noi, Dragoş continuă să trăiască în inimile şi în gândurile familiei noastre şi a prietenilor săi.

Faptul că Dragoş n-a fost uitat înseamnă mult, din simplul motiv că a lăsat în urma sa oameni care l-au preţuit în cei aproape 19 ani de viaţă, şi care îl regretă acum.

Îmi dau seama de acest lucru atunci când mi se vorbeşte de fratele meu, sau atunci când găsesc flori şi candele la crucea unde a avut loc accidentul ori la mormântul unde se află trupul lui Dragoş.

Oricât de mult doare şi oricâte lacrimi curg, ştiu că într-o zi îl vom revedea pe Dragoş. Până atunci avem mult de luptat, pentru că viaţa este o luptă, iar lupta înseamnă durere.

Dumezeu să-I ierte şi să-I odihnească în pace pe fratele meu, Dragoş-Nicuşor Neagoe, şi pe prietenul său, Robert Nicuşor Petroşanu.

Drumul către monarhie. Consemnările unui observator

2011-05-14T01:33:00.000-07:00

Atunci când am fost invitat de către unul dintre prietenii de la T.N.L. Craiova să merg la manifestaţiile de la Bucureşti pentru Ziua Regalităţii am avut ceva îndoieli, deoarece nu sunt un monarhist convins, precum este el, şi nici măcar unul declarativ, aşa cum se întâmplă de multe ori.

Şansa de a-l vedea în realitate pe Majestatea Sa, Regele Mihai, dar şi posibilitatea de a cunoaşte ce se mai întâmplă cu mişcarea monarhistă din România au fost principalele argumente pentru care am decis să merg la Bucureşti în ziua de 10 mai a.c. .

Astfel, alături de câţiva prieteni liberali am ajuns în Piaţa Palatului Regal, acolo unde familia regală urma să depună o coroană cu flori la statuia Regelui Carol I. Nu ştiu dacă mă aşteptam să fie prezenţi mai mulţi oameni decât cei care se anunţaseră pe site-urile de socializare, însă faptul că au fost aproximativ 100-150 de persoane a fost un minus pentru susţinătorii monarhiei.

De remarcat a fost că dintre cei prezenţi erau foarte puţini tineri, iar acest lucru ar putea spune multe despre viitorul mişcării monarhiste din România.

Cu toate acestea, momentul în care şi-au făcut apariţia Regele Mihai, Principesa Margareta şi soţul Alteţei Sale, Principele Radu a fost unul impresionant. Chiar dacă nu esti monarhist, n-ai cum să nu fi mişcat atunci când în faţa ta se află reprezentanţii Casei Regale a României, oameni care impresionează printr-un comportament exemplar de bun-simţ, modestie şi simplitate.

Sunt chestiuni din care ar putea învăţa destui lideri politici români pentru care populismul a devenit singurul argument aducător de voturi. Avem destul exemple în cazul de faţă, încât ar fi nedrept să-i nominalizăm pe unii în defavoarea altora.

Tot la fel de impresionant a fost şi momentul în care cei prezenţi au cântat imnul regal şi au strigat "Trăiască Regele! Trăiască România!".

De la statuia Regelui Carol I familia regală a mers la Muzeul Naţional de Istorie, acolo unde a avut loc lansarea cărţii "Lumea Regelui Mihai", un volum editat de Principele Radu care a apărut la Editura Polirom.

Spre deosebire de ceremonia din Piaţa Palatului, numărul celor prezenţi la Muzeul Naţional de Istorie a fost unul semnificativ. Şi aici prezenţa Majestăţii Sale a fost îndelung aplaudată. Într-un fel a fost o imagine opusă numarului redus de oameni de la statuia Regelui Carol I.

Acestea fiind cele văzute şi consemnate cu privire la sărbătorirea zilei de 10 mai, nu pot spune că am plecat din Craiova cu gânduri republicane şi m-am întors monarhist. Oamenii îşi schimbă opiniile şi credinţele atunci când constată că opţiunile lor sunt greşite sau când apar altele mai bune.

Chiar dacă actuala formă de guvernământ republicană nu mulţumeşte în totalitate, cred în continuare că un lider al unui stat trebuie să fie ales în urma unui scrutin electoral.

De asemenea, cred că este o mare greşeală dacă se vrea ignorarea rolului decisiv avut de către monarhie în constituirea statului român. Nu trebuie să uităm că Majestatea Sa, Regele Mihai, a fost forţat să abdice in 1947, iar poveştile cu trenul şi vagoanele pline de aur sunt minciuni care pătează demnitatea naţională.

De preferat ar fi fost ca după 1989 să existe un referndum cu privire la instituirea formei de guvernământ de până la ocupaţia sovietică, iar astfel cetăţenii români ar fi avut şansa de a opta între monarhie şi republică.

Astăzi, deşi nu ducem lipsă de oameni marcanţi în societate care se declară monarhişti, tema referndumului pentru monarhie este una minimalizată, aproape inexistentă. Măcar în această privinţă există o mare graniţă între ceea ce declarăm atunci când ne prezentăm opţiunile politice şi ceea ce facem cu adevărat.

România nu duce lipsă de declaraţii de patriotism, liberalism sau socialism. Ducem lipsă de o educaţie civică şi politică care să susţină opţiunile noastre de zi cu zi.

Cerinţe pentru schimbarea formei de guvernământ este foarte probabil că vor mai exista. Totuşi, nu cred că este suficient să cerem schimbarea republicii cu monarhia din moment ce noi înşine nu vrem să schimbăm modul în care funcţionează societatea românească.

Casa Regală a României a dovedit în cei peste 20 de ani de la căderea regimului comunist că poate să aibă un rol deosebit de important atât în societatea românească cât şi în afara graniţelor statului. De aceea, ea trebuie sa existe în continuare ca o parte importantă care să simbolizeze statalitatea românească, iar la nevoie să fie o alternativă de guvernământ la republică.

Putem presupune, dar niciodată nu vom cunoaşte evoluţia contextelor politice internaţionale, şi de aceea este de preferat ca să avem cât mai multe soluţii pentru viitorul politic al României.

Satul Veleşti, Comuna Murgaşi- Aprilie 2011

2011-05-04T11:00:00.000-07:00

Viaţa este o luptă, iar lupta înseamnă durere

2011-04-25T12:20:00.000-07:00

Pe langă educaţia primită în familie şi la şcoală, un om are nevoie ca de apă de repere morale după care să se ghideze în viaţă. Fără aceste lucruri, el riscă să fie un veşnic rătăcitor, care nu ştie de unde vine şi unde trebuie să ajungă.

Se întamplă ca atunci când spunem că "trăim într-o societate fără repere" să trecem cu vederea tocmai ce este cel mai important. Căutam în spaţiul public ceea ce a fost mereu lângă noi, iar din păcate, uneori ne dăm seama prea târziu de acest lucru.

Într-o asemenea situaţie trebuie să recunosc că sunt şi eu. Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că în cele din urmă cele mai mari bătălii în viata le dam chiar cu noi înşine.

Despre o astfel de luptă am onoarea să scriu, iar faptul că este vorba de bunicul meu, Neagoe Ion, îmi dă un sentiment nepreţuit de mândrie.

S-a născut într-o familie de ţărani simpli în satul Veleşti, Comuna Murgaşi din judeţul Dolj. N-a avut o viaţă uşoară, iar aceasta s-a complicat şi mai mult atunci când la vârsta de 14 ani i-a fost amputat piciorul stâng.

A fost un om puternic, iar după acest moment s-a gândit la ceea ce poate să facă el cel mai bine în viaţă. A învăţat să lucreze cu lemnul şi astfel s-a făcut dogar.

Toată viaţa lui a făcut şi reparat putini şi butoaie, iar pentru că era un om priceput şi-a câştigat respectul semnilor săi prin multă muncă şi seriozitate.

După ce s-a însurat cu bunica Anica au avut patru copii, tatăl meu fiind mezinul familiei. Le-a fost greu, însă şi-au educat copiii cu credinţa în Dumnezeu şi respect faţă de muncă.

Dacă mai era nevoie să fie puşi la încercare de viaţă, atunci când tatăl meu avea câteva săptămâni, casa le-a fost mistuită de flăcări. Chiar şi aşa, nu s-a resemnat nicio clipa şi ajutat de oamenii din sat şi-a construit o nouă casă.

Totuşi, cea mai mare lovitură pe care au primit-o bunicii mei a fost in 1990, deoarece fiul lor cel mare, unchiul meu Victor din Timişoara a decedat. La scurt timp, bunica mea s-a îmbolnăvit, fiind paralizată, iar trei ani mai târziu a decedat.

Au fost momente grele pentru bunicul meu şi familia noastră. Cu toate acestea, el a continuat să muncească, să fie demn şi desi avea destule motive să se plângă, nu s-a plâns nimănui.

Nu a aşteptat să fie ajutat, ştiind că trebuie să se ajute singur, şi de aceea mereu a căutat să fie pregătit pentru toate problemele care puteau să apară.

Ne spunea că în viaţă trebuie să-ţi iei inima în dinţi şi să treci peste toate problemele care apar. Să nu cedezi şi să mergi mai departe. Aşa a fost bunicul meu, un om care n-a cedat şi a mers mai departe.

A decedat în 2007, la vârsta de 85 de ani, iar oamenii care l-au cunoscut îşi aduc aminte de el cu respect, si asta nu este puţin lucru. A fost un om cu o poveste de viaţă care impresionează mult prin caracterul puternic de care a dat dovadă în toate momentele dificile prin care a fost nevoit să treacă.

Dacă viaţa a făcut ca pe lângă problemele mele medicale să fie şi decesul fratelui meu, Dragoş, atunci bunicul meu este un model de urmat. Reperele după care trebuie să ma ghidez în alegerile pe care le am de făcut în viaţă sunt chiar oamenii dragi pe care sper că-i voi reîntâlni într-o bună zi.

Atunci şi acum (2009-2011)

2011-04-06T08:02:00.000-07:00

În urmă cu aproximativ doi ani, atunci cand m-am hotarât, în cele din urmă, să îmi fac publice opiniile prin intermediul prezentului blog, mi-am propus să scriu despre lucrurile în care cred.

Pentru că sunt un om interesat de evenimentele politice am ales să comentez diverse momente pe care le-am considerat importante, şi despre care am crezut că pot avea opinii cât mai argumentate.

Cu toate acestea, trebuie să recunosc că iniţial am avut destule reţineri cu privire la ideea de a avea un blog. Fiind vorba de o expunere a ideilor şi opiniilor pentru care militez, am luat în calcul modul în care mă voi raporta mai târziu la ceea ce am scris înainte.

Fie că ne place sau nu, odată cu trecerea timpului, a acumulării de noi cunoştinţe şi a experienţelor de viaţă prin care suntem nevoiţi să trecem ne apar noi perspective.

Cred că indiferent de modul de viaţă pe care şi-l alege fiecare dintre noi, nu putem fi mereu aceaşi oameni, iar lucrul acesta se poate observa cel mai bine la modul în care ne raportăm la diverse evenimente.

În toată această perioadă de timp, ştiu că au fost posturi mai mult sau mai puţin reuşite. Nu ştiu cât am reuşit, însă am încercat să păstrez un anumit raport de moderaţie în opinii şi judecăţi de măsură.

Nu îmi plac opiniile fără argumente din discursurile publice în care tonalitatea vorbelor încearcă să acopere lipsa de conţinut a faptelor. Sunt lucruri pe care le văd la tot pasul, şi dacă tot nu îmi plac, atunci un prim pas a fost să nu recurg la ele.

În final, ţin să le mulţumesc celor care m-au susţinut să trec peste reţinerile de a-mi expune ideile prin intermediul unui blog. Trag nădejde că pe viitor aşteptările celor care citesc ceea ce scriu să fie cât mai aproape de calitatea posturilor.

Îmi rămâne datoria de a crede în ceea ce trebuie să scriu.

Vizita lui Crin Antonescu din Craiova

2011-03-26T04:38:00.000-07:00

Vineri, 25 martie a.c., P.N.L.-filiala Dolj a organizat o întalnire la “Casa Studenţilor” cu membrii şi simpatizanţii mişcării liberale din Craiova, în cadrul căreia a fost prezent preşedintele P.N.L., Crin Antonescu.

Fără îndoaială, veţi spune că orice pădure are uscăturile ei, iar un partid politic cu atât mai mult. Chiar şi aşa, în sală se puteau vedea acei liberali, cu sau fără carnet de partid, pentru care opţiunea liberală este înainte de toate o convingere proprie, şi nu un interes de moment.

Astfel, despre vizita în sine a liderului liberal se poate spune că a urmărit două aspecte:

1) Prezentarea propunerilor P.N.L. pentru funcţia de primar al Craiovei;

2) Mobilizarea electoratului liberal şi explicaţiile de rigoare cu privire la Uniunea Social Liberală;

Legat de primul punct, P.N.L. şi-a propus pentru alegerile locale din 2012 câştigarea funcţiei de primar al Craiovei. Dat fiind faptul că electoratul liberal tinde să devină tot mai omogen în zona urbană, se poate vorbi despre şanse reale pentru câştigarea mandatului de primar, care ar putea fi şi primul primar liberal al Craiovei.

În acest sens, şi-au anunţat intenţia de a candida:

-Cristina Calangiu, fost manager al Spitalului de Urgenţă Nr. 1 din Craiova, Preşedinte P.N.L. Craiova;

-Pavel Badea, fost jucător al clubului de fotbal Universitatea Craiova, în prezent consilier în cadrul Consiliului Local Craiova;

-Ionuţ Stroe, singurul parlamentar liberal din Craiova, ales în alegerile legislative din 30 noiembrie 2008;

Legat de cel de al doilea punct, prin prezenţa şi discursul său, preşedintele P.N.L., Crin Antonescu, a legitimat cele trei propuneri care vor da viitorul candidat pentru Primăria Craiova. De asemenea, o parte importantă a discursului a fost aceea în care s-au expus motivele pentru care P.N.L. a fost nevoit să-şi oficializeze alianţa din opozitie cu P.S.D., ce poartă titulatura de “Uniunea Social Liberală”.

Pentru că una dintre strategiile de marketing politic a celor din P.D.-L. este de a decredibiliza P.N.L. şi alianţa politică cu P.S.D., Crin Antonescu a ţinut să le rememoreze celor prezenţi în sală faptul că întodeauna după 1990 P.N.L. s-a aliat cu oricine a vrut să apere valorile democraţiei şi ale libertăţii în România.

Fie că vorbim despre Convenţia Democratică Română, “Alianţa Dreptate şi Adevăr” cu P.D. şi “Uniunea Social Liberală” cu P.S.D., liberalii au fost nevoiţi să aleagă pe principiul răului celui mai mic.

Pentru că nu se putea trece cu vederea discuţia despre stânga şi dreapta politică din România, un subiect care este dezbatut de mulţi oameni pentru care ideologia politică este un pretext şi nu o cauză, liderul P.N.L. a explicat de ce Preşedintele României, Traian Băsescu, nu este un om de stânga sau de dreapta, din simplul motiv că este un om fals.

Nu au fost uitaţi nici grupul de intelectuali prezidenţiali, printre care se numeră V. Tismăneanu, H.R. Patapievici, A. Pleşu, G. Liiceanu şi M. Cărtărescu.

Faţă de aceştia din urmă, Crin Antonescu şi-a exprimat neînţelegerea pentru cei care dezaprobă totalitarismul, dar aprobă tacit sau cât se poate de direct tendinţele şi excesele autoritare ale preşedintelui în funcţie al României.

Din dorinţa de a încheia întalnirea într-un ton optimist, liderul liberal şi-a exprimat speranţa şi credinţa că P.N.L. poate da României perspective mult mai promiţătoare decât cele oferite de actuala guvernare.

În cele din urmă, viitorul nostru depinde de opţiunile fiecăruia dintre noi. Să sperăm că vom ţine cont de acest lucru la viitoarele alegeri electorale.

Grija statului pentru cetăţeni

2011-03-15T02:51:00.000-07:00

Una dintre principalele teorii ale ştiintelor politice spune că oamenii s-au organizat în entităţi statale şi au apelat la politicieni pentru că nu puteau să se conducă singuri.

Fie că vorbim despre statul minimal (specific doctrinelor liberale) sau maximal (susţinut de către socialişti), pe lângă diferenţele specifice dintre cele două forme de organizare, obligaţia de bază a statului este de a asigura un climat de încredere şi siguranţă pentru cetăţenii săi.

Fără acest lucru elementar, existenţa societăţii organizată prin intermediul statului este pusă în pericol de nerespectarea legilor care duce implicit la anarhism.

Tragicul eveniment din Japonia, pe lânga drama unei naţiuni, ne-a prezentat o formă de organizare statală sigură, în care cetăţenii pot să aibă încredere în statul lor.

Numai comparând cifrele ultimelor două mari dezastre care au lovit lumea, cutremurul din Haiti (ianuarie 2010) şi cel din Japonia (martie 2011) putem observa diferenţele dintre un stat care răspunde de siguranţa propriilor cetăţeni şi un altul ale cărui speranţe sunt mult mai aproape de divinitate, decât de propria-i modalitate de organizare.

Astfel, cutremurul din Haiti de 7,3 grade Ricther s-a soldat cu 100.000 de victime, în timp ce recentul cutremur din Japonia, deşi a avut magnitudinea de 8,9 grade Ricther a făcut aproximativ 2.414 morţi şi 3.118 de răniţi.

Fiindcă nu suntem niciodată prea departe de tragedii, noi, românii, nu putem uita de cele două mari cutremure care au lovit România :

- 10 ianuarie 1940, atunci când în urma unui cutremur de 7,4 grade Ricther au decedat 1.000 de oameni şi au fost 4.000 de răniţi;

- 4 martie 1977, în urma unui cutremur de 7,2 grade pe scara Ricther au decedat 1.578 de oameni şi au rezulatat aproximativ 11.300 de răniţi;

Pentru că de obicei suntem oamenii stărilor de moment, în cazul în care n-am uitat, ne putem aduce aminte de cutremurul din seara zilei de 25 aprilie 2009, care spre şansa noastră a avut doar 5,3 grade Ricther, şi de pe urma căruia nu au existat răniţi sau morţi.

Chiar dacă nu ne-am împăcat cu ideea aceasta, dezastrele naturale sunt pentru orice stat o încercare peste care modalitatea sa de organizare trebuie să treacă cu cât mai puţine victime omeneşti şi fără mari pagube materiale.

Suntem mai aproape de modelul de organizare statal japonez sau de cel haitian? Asta este o întrebare la care nu ne rămâne decât să tragem nădejde că nu vom primi prea curând un răspuns.

Până atunci, dacă tot ne-am lămurit cu grija statului român faţă de proprii cetăţeni, nouă, românilor, nu ne mai rămâne decât să sperăm că Cel de Sus se va îndura de soarta noastră, şi ne va ţine departe de a cunoaşte tragediile altora.

Exerciţiu de imaginaţie

2011-03-08T12:21:00.000-08:00

În timp ce o văd pe Marie-Rose Mociorniţă încerc să fac un exerciţiu de imaginaţie, şi mă întreb cum ar fi dacă România ar avea un preşedinte femeie? Nu, nu mă refer la Elena Udrea, dacă la asta vă gândiţi.

Am învăţat că indiferent de gen, masculin sau feminin, un om poate să fie la fel de bun sau de rău, în funcţie de educaţie, pregătire, idealuri şi modalitatea prin care şi-a propus să-şi atingă ţelurile.

Poate greşesc eu, dar în linii mari cred că odată cu trecerea timpul în România s-au mai înlăturat din preconceptele care există cu privire la femei. Sigur, mai rămân multe de facut, şi ar fi fals din partea noastră să spunem că nu există anumite bariere care înca nu s-au depăşit.

Cu toate acestea, prin educaţie, argumente şi respectarea drepturilor şi a obligaţiilor fiecăruia dintre noi trebuie să avem alte perspective cu privire la egalitatea reală de şanse dintre bărbaţi şi femei.

Doar aşa, poate într-un viitor nu prea îndepărtat, am putea avea în fruntea Ţării primul preşedinte femeie, care cu inteligenţă, frumuseţe, eleganţă, onestitate şi înţelegere ar putea da ţarii noastre încrederea de care are nevoie fiecare român.

Fantomele trecutului

2011-02-24T14:33:00.000-08:00

Chiar dacă despre trecut se spune că trebuie lăsat în urmă pentru a ne putea concentra asupra prezentului, şi a ne face planuri pentru viitor, nu putem trece cu vederea faptul că la 21 de ani de la căderea regimului comunist au rămas multe lucruri nelămurite.

Scriu rândurile de faţă din postura unuia care face parte dintr-o generaţie ce a avut şansa de a nu cunoaşte o societate închisă, aşa cum s-a întâmplat cu parinţii noştri, oameni născuţi şi crescuţi în spiritul anilor trecuţi.

Nu vreau să judec ce n-am trăit, dar vreau să înţeleg ceea ce n-aş vrea să trăiesc. Şi pentru a înţelege trebuie să cunoşti, dar mai ales să ţii cont de contextele în care au avut loc evenimentele respective.

De bine şi de rău, momentul Decembrie ’89 ne-a adus schimbarea unei dictaturi cu o democraţie, fie ea chiar şi de tranziţie. În funcţie de propriile trăiri şi amintiri, acum ne permitem să privim trecutul cu tristeţe sau amuzament, cu interes sau ignoranţă.

De ce ar trebui să ne mai intereseze trecutul? Pentru că înainte de a fi membri în N.A.T.O. şi U.E., suntem o ţară care trebuie să se împace cu propriul ei trecut, cu destinul său istoric.

Cred că majoritatea problemelor României prezente sunt cauzate de modalitatea noastră superficială de a privi lucrurile care ne afectează în mod direct. Cele mai bune exemple sunt discuţiile despre comunism şi sistemul represiv al Securităţii de Stat.

Rămâne de actualitate misterul în care a dispărut un partid unic precum P.C.R. (Partidul Comunist Român) care avea în ’89 peste 3,5 milioane de membri. Trecerea sa în ilegalitate după ’90 poate că a contat, însă nu într-atât de mult încât să nu mă gândesc la faptul că nu doar comunismul s-a folosit de oameni, ci şi oamenii s-au folosit de comunism pentru un statut social mai ridicat.

Îmi aduc aminte remarca unuia dintre profesorii noştri din facultate, care ne-a spus, referindu-se la perioada comunistă, că el nu poate să scuipe unde a pupat. Nu ştiu cât de mulţi sau cât de puţini sunt cei ca el, însă simplul fapt că aveam în faţă un om care îşi asuma trecutul m-a făcut să-l privesc cu respect.

Cu toate acestea, la nivel înalt comunismul este privit ca un subiect ce trebuie trecut cât mai mult în derizoriu. Exemplul cel mai elocvent este modul în care se raportează preşedintele Traian Băsescu la experienţa comunistă.

Dacă în 2004, în confruntarea cu Adrian Nastase, Traian Băsescu, candidatul A.D.A (Alianţa Dreptate şi Adevăr), întreba “ce blestem o fi pe poporul asta de trebuie să aleagă între doi comunişti?”, după ce-a ajuns în funcţia de preşedinte al Ţării, şi a condamnat în Parlamentul României regimul comunist drept unul criminal, acesta a trecut în tabăra anticomunistă, acuzându-şi adversarii politici, cu acelaşi trecut ca şi el, de comunism.

Sigur, exemplul domnului Băsescu este unul cât se poate de autentic. Domnia sa este un om care a reuşit în comunism, a reuşit în capitalism, deci confirmă mitul potrivit căruia una dintre principalele caracteristici ale românilor este adaptabilitatea.

Pe de altă parte, tot în mister au rămas şi abuzurile comise de către reprezentanţii oraganelor represive care şi-au torturat şi omorat cu bună ştiinţă semenii. Vinovaţi? Desigur, nu există. Şi dacă mai sunt în viaţa, aceştia se bucură de o viaţă pe care tocmai ei le-au refuzat-o celor care au avut de suferit.

Nu vreau să generalizez, şi pentru asta trebuie să spun, pentru a nu exista neclarităţi, că fără o delimitare clară a modului în care ne raportam la trecut, riscăm să facem ce-am auzit şi până acum.

Tocmai de aceea, nu putem condamna un regim politic pentru faptele comise individual de reprezentanţii săi, cum la fel nu poţi condamna o instituţie de securitate a Statului pentru abuzurile comise de reprezentanţi ai săi.

Ştiu că este simplu să zicem că toţi sunt la fel, şi astfel să ne resemnăm spunând că trebuie să trecem mai departe, dar nu cred că putem trece mai departe fără să spunem clar că fiecare dintre noi, indiferent de regimul politic în care trăieşte, este responsabil pentru ceea ce face.

Concluzia la cele scrise anterior este că trebuie să fim responsabili, si să nu ignorăm greşelile trecutului, pentru că exista riscul ca pe viitor să fim predispuşi la repetarea lor.

Siguranţa rutieră din România

2011-02-17T06:38:00.000-08:00

În România, de la începutul anilor ’90 au murit în accidente rutiere peste 62.000 de oameni. Astfel, în fiecare an, aproximativ 3000 de români îşi pierd viaţa în accidente rutiere. Toate aceste cifre ne clasează pe primul loc în Uniunea Europeană la numarul de accidente rutiere soldate cu morţi şi răniţi grav.

Comparativ cu ce se întâmplă în alte state membre ale U.E., în 2009, România a înregistrat cea mai ridicată rată a deceselor în accidente rutiere în raport cu numărul locuitorilor, respectiv 130 decese/1 milion de persoane.

La polul opus, cea mai scăzuta rată a deceselor în accidente rutiere în raport cu numarul locuitorilor a fost în Suedia, 39 de decese/1 milion de persoane.

Chiar dacă în momentul aderării la spaţiul comunitar, România şi-a propus să reducă cu 50% numarul deceselor în urma evenimentelor rutiere, acest lucru este tot mai puţin probabil, dacă ţinem cont de faptul că în ţara noastră siguranţa rutieră nu este o politică de stat, aşa cum se întâmplă în statele vestice.

Cele mai importante cauze ale accidentelor rutiere care au loc în România sunt următoarele:

1) Educaţia rutieră precară care poate fi remarcată atât la conducătorii auto cât şi la pietoni. Majoritatea accidentelor rutiere au loc pe fundalul neatenţiei participanţilor la trafic şi a ignorării regulilor de circulaţie.

2) Infrastructura învechită din România, o ţară în care deşi parcul auto se află într-o continuă creştere, calitatea drumurilor a rămas în mare parte la nivelul perioadei comuniste, în care datele problemei erau cu totul altele.

3) Problemele sistemului legislativ de care profită majoritatea celor ce se fac vinovaţi de producerea accidentelor rutiere soldate cu victime sau răniţi. În peste jumatate din cazuri magistraţii preferă să emită o sentinţă cu suspendare, invocând faptul că nu există un pericol social în aceste cazuri.

Mărturie a celor enumerate anterior sunt de fiecare dată ştirile din mass-media şi monumentele funerare ce le vedem pe marginea drumurilor publice, care ne arată locul în care s-a mai pierdut o viaţă.

Probabil, prea curând nu vom asista la o abordare mult mai serioasă a problemelor de siguranţă rutieră. Până atunci, spre binele nostru şi al tuturor celorlalţi participanţi la trafic, trebuie să fim mult mai atenţi la ceea ce facem, pentru că suferinţa îşi poate face apariţia într-o singură clipă de neatenţie.

În ce masură ne simţim în siguranţă pe drumurile din România? Asta este o întrebare la care fiecare dintre noi îşi are propriul răspuns.

P.S.: Acest post a fost scris în memoria fratelui meu, Dragos Nicuşor Neagoe, decedat într-un accident rutier din 17 mai 2009.

De ochii lumii europene

2011-02-14T02:58:00.000-08:00

În urmă cu aproximativ o lună de zile, speculaţiile privind amânarea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen au devenit tot mai clare prin declaraţiile principalilor actori fondatori ai construcţiei Uniunii Europene, Franţa şi Germania.

De ce nu pot fi acceptate Romania şi Bulgaria în Schengen? Printre motivele care au susţinut poziţiile franco-germane s-au numărat problemele de corupţie care afectează în mod clar funcţionarea societăţii în parametrii normali, cât şi securitatea frontierelor cu statele non-U.E.

În timp ce oficialii de la Sofia şi-au recunoscut problemele cu care se confruntă şi au promis că vor încerca să îndeplinească criteriile cerute, oficialii de la Bucureşti au avut reacţii mult mai tranşante, considerând că dacă criteriile tehnice sunt îndeplinite, celelalte chestiuni reprezintă motive de discriminare faţă de un stat membru cu drepturi depline.

Şi ca să fie şi mai convingători, atât Ministerul de Externe al României, Teodor Baconschi, cât şi parlamentarii PD-L au ameninţat că în cazul în care nu vom fi acceptaţi în spaţiul Schengen, România îşi va da toată silinţa să pună piedici atât pentru integrarea Croaţiei la spaţiul comunitar cât şi pentru cererea Germaniei de a-şi mări numărul de europarlamentari.

Chiar dacă aceste reacţii au reuşit să stârnească anumite sentimente de aprobare din partea unora dintre concetăţenii noştri care, alimentaţi şi de chestiunea potrivit căreia tot ce ni se întamplă rău este din cauza conspiraţiilor externe, au trecut cu vederea destul de uşor că mai toate criticile de la Paris şi Berlin se referă la problemele care îi afectează în mod direct chiar pe români.

Ca să confirme acuzaţiile aduse României cu privire la actele de corupţie de la frontierele cu statele non-U.E., în scurt timp am avut parte de două mişcări spectaculoare la Vama Siret şi la Vama Moraviţa. Rezultatul l-am vazut cu toţii pe canalele de ştiri sau în agenţiile de presă, zecile de vameşi retinuţi fiind o dovadă clară a faptului că în România corupţia nu se află pe cale de dispariţie.

Şi pentru că nu sunt singurele zone cu probleme, deoarece mai ramâne situaţia de la graniţa cu R. Moldova sau ce se întamplă în portul Constanţa, liderul minorităţilor din Parlamentul României, altele decât cea maghiară, Varujan Pambuccian a propus combaterea actelor de corupţie din vămi prin aducerea de vameşi din statele membre ale U.E.

Faţă de acest aspect, săptămâna trecută la RRA (Radio România Actualiatăţi) preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că acest lucru este inaceptabil şi ar fi ruşinos să nu ne securizăm singuri graniţele.

Recunosc că îmi este tot mai greu să fiu de acord cu preşedintele Ţării, însă trebuie să spun că în privinţa aceasta are dreptate. Chiar ar fi ruşinos ca la vamă să avem graniceri străini, iar astfel alţii să ducă la capăt obligaţiile pe care le avem noi, în primul rând, faţă de ţara în care trăim.

Tot acelaşi preşedinte ca şi mai toţi dintre actualii şi foştii decidenţi politici din România nu pot spune că nu ştiau ce se întamplă în vămile din România. Bunăstarea vameşilor şi a poliţistilor de frontieră nu este de ieri sau de azi, ci a crescut în constienţă odată cu trecerea timpului, si cel mai probabil bine protejaţi de aceia care au considerat că n-au cum să fie traşi la răspundere.

Ar fi utopic, aşa că nu-mi fac iluzii cu privire la cruciada anticorupţie desfăşurată de autorităţi în zilele noastre. Ca mai toate lucrurile, în Romania justiţia se face la televizor şi rămâne acolo. Nu cred nici că România îşi poate permite să plătească acum vameşii mult mai bine, şi astfel să dispară tentaţia depedenţei de mită.

Înclin să cred, ca şi în momentele de pre-aderare la U.E., că tot ce se întâmplă este pentru ochii celor de la Bruxelles, care oricum ne privesc cu destulă reticienţă şi lipsă de încredere.

Până la sfârşit

2011-02-11T02:25:00.000-08:00

Aseară, în timp ce urmăream discursul preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, care a infirmat toate speculaţiile cu privire la retragerea sa, mi-am adus aminte de un banc care a apărut în numărul curent al revistei Foreign Policy România.

Hosni Mubarack, Barack Obama şi Vladimir Putin se află la o întrunire, când, deodată, Dumnezeu apare în faţa lor."Am venit să vă spun că lumea se va sfarşi peste două zile", a tunat Dumnezeu."Spuneţi-le popoarelor voastre".

Cei trei lideri pleacă acasă şi pregatesc un discurs televizat. La Washington, Obama spune:

"Dragi americani, am veşti bune şi veşti proaste. Vestea bună este că vă pot confirma existenţa lui Dumnezeu. Vestea rea este că mi-a spus să vă transmit că lumea va dispărea în două zile."

La Moscova, Putin spune:"Cetăţeni ai Rusiei, regret că trebuie să vă dau doua veşti proaste. În primul rând, Dumnezeu există, ceea ce înseamnă că tot ceea ce a crezut ţara noastră în ultimul secol este fals. În al doilea rând, lumea se va sfarşi peste două zile."

La Cairo, Mubarack spune:"O, egipteni, vin în faţa voastră azi cu două veşti excelente. În primul rând, eu şi Dumnezeu am avut o întrevedere importantă. În al doilea rând, mi-a transmis că voi fi preşedintele vostru până la sfârşitul lumii."

Update: Se pare că sfârşitul lumii nu-l va prinde pe Mubarack preşedintele Egiptului, aşa cum era în bancul de mai sus. Acum avem de-a face cu demisia surprinzătoare a lui Mubarack, care în discursul de aseară a fost destul de clar că nu va ceda în faţa "presiunilor puternice exercitate din exterior". Anunţul privind demisia a fost făcut de către vicepreşedintele Omar Suleiman.

Rolul alianţelor politice

2011-02-08T02:30:00.000-08:00

Despre alianţele politice începute în România anilor '90 s-a spus că n-au rezistat deoarece fiecare partid politic a căutat să-şi pună propriul interes deasupra celui comun.

Aşadar, începând cu C.D.R (Convenţia Democrată Română), A.D.A (Alianţa Dreptate şi Adevăr) sau "Parteneriatul pentru România" din decembrie 2008 între P.D.L. şi P.S.D, toate acestea au reprezentat dovezi clare de neputinţă politică a celor care deşi n-au încredere unii în ceilalţi se prezintă în faţa electoratului cu un proiect ce se vrea credibil.

Fără îndoială, scopul unui partid politic şi al celor ce fac politică este acela de a fi la putere. Şi dacă nu poţi să ajungi de unul singur, atunci este necesar să intri într-o alianţă care să te ducă acolo.

Cum în România nu există doi poli de partide, precum este în S.U.A., Partidul Republican şi cel Democrat, modelul alianţelor politice este şi va rămâne în continuare o realitate politică. Să nu ne plângem, alianţe se fac în mai toate statele unde nevoia de compromis şi concesiune este necesară pentru a fi parte a puterii politice dintr-o democraţie liberală.

Avem exemplul britanic, unde pe lângă cei doi poli, Partidul Conservator şi cel Laburist, îi regăsim pe liberal-democraţi, aşa numitul "partid balama" care datorită faptului că nu poate constitui un guvern de unul singur trebuie să se alipească, atunci cand interesul i-o cere, cu conservatorii sau liberalii.

De asemenea, aceaşi situaţie se întâmplă în Germania, unde pe lângă cele două mari partide, Partidul Social Democrat şi Partidul Creştin-Democrat, există şi Partidul Liberal, tot pe post de "partid balama", care se alipeşte social-democraţiilor sau creştin-democraţiilor.

Şi tot în cazul nemţilor, se poate discuta de cele doua alianţe între stânga şi drepta, prima în anii '60, şi a doua de curând, în 2008. În ambele cazuri s-a considerat că era necesar un astfel de ţel comun, deoarece trebuiau depăşite probleme de interes major în care diferenţele doctrinare să devină complementare.

Un ultim exemplu de rol al liberalilor în sistemul politic european este în cadrul Parlamentului European, acolo unde A.L.D.E. (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni) reprezintă o forţă de echilibru necesară atât P.S.E ( Partidul Socialist European) cât şi P.P.E. ( Partidul Popularilor Europeni).

De ce se întâmplă asta? De ce nu avem doar doi poli de partide, iar aşa totul ar fi delimitat? Pentru că electoratul cere atât partidele mari, cât şi un partid mic de 15-20% care să echilibreze balanţa atunci când se constituie un guvern.

Dar ca să revenim la alianţele politice din România, se poate remarca destul de uşor rolul de echilibrare al democraţiei românesti pe care l-au avut liberalii dupa '90. Nu ştiu cât de subiectiv sau obiectiv pot fi faţă de acestă temă, însă acelor care condamnă acum deciziile P.N.L. ţin să le aduc aminte că în 2004 s-a facut aceaşi mişcare, tot o alianţă cu un partid socialist, P.D. condus de Traian Băsescu, împotriva unui P.D.S.R. care tindea să devină un partid-stat, aşa cum se prezintă actualmente P.D.L.

Şi da, în România alianţele nu se fac după doctrine, ci se fac mai mult împotriva acelora care odată ajunşi în postura de a deţine puterea politică încearcă prin mijloacele de care dispun să minimalizeze regimul politic democratic.

Nu ştiu cât de viabilă va fi această alianţă dintre P.S.D şi P.N.L. care poarta numele de Uniunea Social Liberală, însa ştiu clar că avem nevoie de o alternativă la actuala putere politică deţinută de Preşedintele Ţării şi partidul său.

Până acum s-a dovedit că aceia care conduc în prezent România nu sunt capabili să ofere un stat în care puterea legilor să fie peste cea a oamenilor care sunt la conducere. La fel, toate apelurile la solidaritate pentru reducerile salariale şi mărirea taxelor nu s-au dovedit a fi credibile.

Aproape mai mult ca oricând avem nevoie ca alianţa dintre social-democraţi şi liberali să fie una în care interesul comun să fie prioritar. Pentru că altfel ar fi dezastros pentru ambele partide.

Dacă alianţa dintre un partid de stânga şi unul de centru-dreapta nu îşi va dovedi utilitatea, atunci cele două partide s-ar putea confrunta cu mari probleme în momentul în care vor apărea în faţa electoratului, iar în acest caz pentru liderii lor ar fi un foarte probabil sfârşit de carieră politică.

Probabil că vor mai fi oameni care vor prelua cuvintele acelora care vorbesc despre cum se răsucesc în morminte foştii lideri ai P.N.L. Este un lucru mizerabil să te legi de morţi, din moment ce lupta politică se dă între oamenii vii.

Întrebări, oricum, rămân destule. Din ce postura vorbesc liderii P.D.L.? Socialişti? Liberali? Sau cine ştie, poate şi-au găsit liniştea politică în tabăra creştin-democraţiei... Atunci, în cazul acesta, nu ştiu cât de creştineşte este să te legi de morţii liderilor P.N.L., şi astfel să le pătezi memoria.

Cam asta e cu politica de la noi. E greu, dar aceştia sunt aceia pe care îi votăm, şi cu ei defilăm înainte.

Omagiu celor învinşi

2011-01-26T11:08:00.000-08:00

Prezent duminică, 23 ianuarie 2011, la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova, în cadrul “Întâlinirilor Spectator”, scriitorul şi omul politic Varujan Vosganian a susţinut conferinţa cu tema “Omagiu celor învinşi”.

În acest fel, timp de aproape trei ceasuri, publicul craiovean prezent în sala “I.D. Sârbu” l-a ascultat şi a intrat în dialog cu autorul romanului “Cartea şoaptelor”, care a ales să organizeze conferinţa în trei etape: în prima oră au avut loc discuţii despre tema cărtii, a doua oră a reprezentat un moment în care publicul prezent a intrat în dialog cu invitatul întâlnirii prin intermediul întrebărilor, şi nu în ultimul rând, sesiunea de autografe de la final.

De ce un omagiu celor învinşi? Pentru că ei sunt, în cele din urmă, învigătorii nemuritori. Un exemplu de luat în seamă este cel al luptătorilor din rezistenţa anticomunistă din munţi, care au ales să lupte într-un război în care singura speranţa a fost aceea de a se cunoaşte, peste mulţi ani, că în România au existat şi oameni ce s-au opus dominaţiei impusă de către sovietici după 1945.

Bazându-ne pe acest temei, toţi cei dragi nouă care nu mai sunt prezenţi fizic printre noi, trăiesc în continuare prin noi, deoarece noi suntem responsabili de idealurile şi luptele ce trebuie duse în continuare, iar cine îi uită le omoară amintirea.

De asemenea, un alt aspect deosebit de interesant a fost discuţia despre criza prin care trecem, iar în acest caz Varujan Vosganian a identificat criza actuală nu ca pe una îndeosebi socială, politică sau economică, ci a vorbit vorbit despre o criză a culturii.

Faţă de lucru acesta, rolul cărţilor a fost şi rămâne unul hotărâtor în evoluţia oricărei naţiuni. Cărţile sunt cele care ne formează să avem anumite principii, idealuri sau idei pentru care putem fi dispuşi să facem sacrificii.

Pentru că aşa cum spunea Varujan Vosganian, o carte nu poate fi niciodată ucisă. Ea poate fi arsă, paginile îi pot fi rupte, însă odată ce este citită ideile sale rămân nemuritoare în conştiinţele oamenilor.

Nu în ultimul rând, scriitorul şi fostul ministru finanţe i-a îndemnat pe cei prezenţi în sală să nu-şi uite visele, să se identifice cu ele şi dacă vor să caute modele în societate este bine ca fiecare să fie propriul său model, deoarece schimbarea pe care ne-o dorim, atât de mult, nu se poate face decât dacă ne schimbăm şi noi însine în bine.

Preşedintele jucător

2011-01-24T01:08:00.000-08:00

Ales în 2004, în urma alegerilor prezidenţiale în care l-a avut drept competitor pe liderul PDSR şi primul ministru în funcţie, Adrian Năstase, candidatul Alianţei "Dreptate şi Adevăr", Traian Băsescu a reprezentat un nou model politic apărut pe scena publică de după 1989.

Văzut drept un om popular, care se identifica cu masele de oameni, omul politic Traian Băsescu a încercat să câştige ceea ce puţini politicieni chiar au reuşit: încrederea oamenilor.

Nu este mai puţin de neadevărat că şi Ion Iliescu, primul preşedinte al României postdecembriste, s-a bucurat de acelaşi sprijin popular, dar cu toate acestea a pierdut alegerile prezidenţiale din 1996 în favoarea candidatului C.D.R., Emil Constantinescu.

Din acest punct de vedere, Traian Băsescu a reuşit ceea ce Ion Iliescu a eşuat: câştigarea a două mandate consecutive, în 2004 şi 2009.

Astfel, cu aceasta scurtă prezentare de mai sus, voi încerca să notez cât se poate de cuprinzător evoluţia şi principalele momente din cariera prezidenţială a omului politic Traian Băsescu de până acum.

Aşadar, în 2004, precum şi în 2009, Traian Băsescu a reuşit să câştige alegerile prezidenţiale la limită. Cu toate acestea, el şi-a început în forţă primul mandat prezidenţial postându-se în imaginea omului politic apropiat de semenii săi, iar astfel nu este de mirare că această perioadă din 2004 şi până aproape de 2009 a fost una de apogeu a carierei sale politice.

Apelând la o serie de teme de un interes general pentru societate românească, Traian Băsescu se bucura de tot ceea ce îşi doreşte un om politic: încredere şi un sprijin popular aproape majoritar.

Temele care au alcătuit ingredientul succesului prezidenţial au fost următoarele:

1)mitul liderului singuratic;

2)luptătorul împotriva marilor corupţi;

3)anticomunismul;

4)reformarea statului;

5)o politică cât mai activă în R. Moldova;

Deoarece preşedintele jucător, aşa cum îi place să se autodenumească, a jucat foarte dur, chiar la limită sau peste limita prevederilor legale, el şi-a fidelizat electoratul din 2004 şi a atras precum un mangat noi votanţi pe bandă rulantă.

Şi dacă a avut nevoie de ajutor din partea adversarilor politici, în speţză a guvernului Tăriceanu compus din PNL şi UDMR, dar susţinut de către PSD şi PC, momentul suspendării preşedintelui în funcţie din 2007 a fost unul de relansare a carierei politice a lui Traian Băsescu.

În acest mod, Traian Băsescu i-a găsit vinovaţi pentru neîndeplinirea temelor sale pe adversarii politici, considerând că ei reprezintă "sistemul ticăloşit" care îl împedică pe preşedintele în funcţie să îşi ducă la capăt mandatul câştigat prin votul direct al românilor din 2004.

După ce-a câştigat fără probleme referndumul pentru suspendarea preşedintelui în funcţie din mai 2007, Traian Băsescu şi-a păstrat retorica privind temele menţionate anterior şi a continuat să-şi demonizeze adversarii politici, iar ca un om care se gândeşte în perspectivă a adus pe scena publică o nouă temă ce ţine de schimbarea Constituţiei prin acordarea unor drepturi mult mai mari a instituţiei prezidenţiale.

Nemulţumit de statutul de mediator pe care trebuie să-l exercite, Traian Băsescu, ca orice animal politic, doreşte mai multă putere bazată pe un sistem cât mai centralizat care să se afle în subordinea sa directă.

În cele din urmă, odată ajuns la alegerile prezidenţiale din 2009 pe care le-a câştigat tot la limită, fiind consecvent faţă de retorica sa şi temele de campanie atât de des utilizate din 2004 până atunci, Traian Băsescu deşi a câştigat un nou mandat prezidenţial, în realitate a pierdut ţara pe care trebuie să o conducă până în 2014.

Îmi aduc aminte de o scrisoare deschisă pe site-ul de campanie al preşedintelui în funcţie după momentul alegerilor din 2009. Atunci Traian Băsescu le transmitea celor care nu l-au votat că i-au dat o lecţie de care va ţine cont în al doilea şi ultimul său mandat de preşedinte al României.

Cred cat se poate de sincer că preşedintele în funcţie n-a învăţat mai nimic nici din primul mandat de preşedinte şi cu atât mai puţin din rezultatul alegerilor din 2009. Şi de aceea, nu cred că va învaţa să facă altceva decât ce-a ştiut şi până acum.

Doar că, manifestari precum cea de astăzi de la Iaşi, unde s-au sarbatorit 152 de ani de la Unirea Principatelor Române sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, vor reprezenta noi momente de tensiune între conducătorul statului şi masele de oameni care i-au fost cândva fidele, dar astăzi se simt înşelate pentru increderea care i-au acordat-o în 2004, mai 2007, şi nu în ultimul rând, în 2009.

Am devenit tot mai sătui de un preşedinte care joacă fals şi face apel la solidaritate cu oameni care nu se simt reprezentaţi de el, şi care în cel mai bun caz respectă doar instituţia, şi nu omul care o conduce.

Dacă modelul politic Traian Băsescu a fost unul care a câstigat destule bătălii electorale în trecut, nu cred că ar fi bine pentru vreun om politic român să-şi aleagă un astfel de model care nu poate să îşi exercite principalele atribuţii pe care le are o funcţie de conducere precum cea de preşedinte al Ţării: aceea de a reprezenta cetăţenii României, funcţia de mediere a conflictelor din societate, şi mai ales, un lucru foarte important, încrederea pe care trebuie să o transmită semenilor săi în momente de răscruce.

În rest, omul politic şi preşedintele în funcţie al României, Traian Băsescu îşi culege acum roadele de pe urma tuturor semninţelor de ură, demonizare şi dezbinare socială pe care le-a plantat cu multă abilitate în mentalul colectiv românesc, odată ce a ajuns în cea mai înaltă funcţie a statului.

Dezbatere despre reformarea instituţiilor şi a procedurilor electorale

2011-01-13T02:23:00.000-08:00

Miercuri, 12 ianuarie 2010, am avut posibilitatea de a participa la o dezbatere organizată de către Asociaţia Pro Democraţia-Club Craiova şi Asociaţia Euro-Agora care a avut drept temă "Reformarea instituţiilor şi a procedurilor electorale din România".

Deoarece era anunţată prezenţa preşedintelui Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, odată ce am ajuns la Casa Universitarilor din Craiova am rămas surprins placut de numărul mare al celor prezenţi la o dezbatere de idei destul de promiţătoare pentru cei interesaţi de subiectul acesta.

Un lucru foarte util pentru dezbatere a fost că printre cei prezenţi s-au numărat atât membrii ai ONG-urilor, parlamentari, cadre universitare, studenţi, sindicalişti şi desigur, reprezentaţii mass-mediei locale.

Aşadar, în mare parte, fiecare categorie socială a avut reprezentanţii săi, care şi-au exprimat consideraţiile legate de problema funcţionării instituţiilor politice şi a modului în care ne alegem reprezentaţii politici.

Prin intermediul prezentării realizate de către profesorul de ştiinte politice de la SNSPA, Cristian Pârvulescu, cei prezenţi în sală au avut posibilitatea de a analiza şi compara diverse sisteme de reprezentare politică existente în cele mai importante regimuri politice liberal-democratice.

Printre exemplele enumerate au fost cele ce ţin de modelul nord-american, canadian, britanic, francez, belgian şi cel românesc. Deşi, toţi am fost învăţaţi că sistemul nord-american şi cel britanic reprezintă esenţa democraţiilor moderne, s-a demonstrat că nu este chiar aşa, deoarece nivelul de reprezentare parlamentară nu este proporţional cu voturile exprimate la alegeri.

Se poate vorbi pe scurt despre situaţia din Marea Britanie, unde alegerile se desfăşoară după sistemul uninominal pur, în care reprezentanţii trimişi în Parlament sunt doar cei clasaţi pe primul loc în colegiile în care au candidat.

Urmarea este că alte sute de mii de oameni care au votat cu candidaţii clasaţi pe locurile secunde rămân nereprezentaţi în legislativ, iar astfel se păstreaza dominaţia principalelor două partide: Laburist şi Conservator.

Revenind însă la problemele din România, una dintre concluzii a fost că spre deosebire de alte state, suntem reprezentaţi destul de bine în Parlament, dat fiind faptul că voturile pentru cei clasaţi pe locurile secunde nu se pierd, ci se folosesc la redistribuire.

Implementat în alegerile generale din 2008, după o propunere susţinută foarte puternic de către Asociaţia Pro Democraţia, sistemul de vot uninominal este un lucru bun pentru sănătatea unui stat democratic, dar se pare că încă nu este înţeles atât de către parlamentari cât mai ales de electorat.

Dacă în cazul reprezentanţiilor politici din legislativ, legătura lor cu colegiul în care sunt aleşi este foarte des una relativ formală, în cazul alegătorilor, aceştia se întreabă cum se face că în urma redistribuirii un candidat clasat pe locurile secunde câştigă un mandat în Parlament, iar un altul care câştigă un colegiu îşi pierde locul câştigător.

Fără îndoială, rămân lucruri care trebuie lămurite şi stabilite foarte clar. Dacă în prezent se speculează că s-ar dori reintroducerea votului pe listă la Senat şi păstrarea votului uninominal la Camera Deputaţilor, atunci nu putem spune decât că incertitudinea devine tot mai profundă, iar astfel indiferenţa pentru politică se accentuează, chiar dacă există unele voci care vor introducerea unui vot obligatoriu.

Pe de altă parte, aşa cum au fost de acord în mare parte şi cei prezenţi la dezbatere, o mare problemă în România o reprezintă frauda electorală. Faţă de acest aspect, peste jumătate dintre români cred că alegerile au fost fraudate şi de aici rezultă în mod direct slaba legitimizare a instituţiilor statului în ochii cetăţenului român care îşi exercită dreptul de vot sau preferă să fie indiferent.

Cum avem o legislaţie în vigoare care pedepseşte frauda, marea problema este că nu s-au găsit vinovaţii. Este o chestiune care a fost evitată de toate forţele politice care au avut acces la puterea politică, iar astfel se poate spune în mod direct că nu exista voinţa necesară pentru a stopa acest fenomen, care ne pune într-o situaţie jenantă de fiecare dată când avem de-a face cu acuzaţii reciproce ale candidaţilor înscrişi în orice competiţie electorală.

Per total, mă pot declara mulţumit pentru că am patricipat la o dezbatere vie, în care am avut posibilitatea să ascult opinii interesante şi diverse, din partea unor oameni care au încercat să puncteze cât mai exact felul în care suntem interesaţi de soarta noastră.

Închei cu ceea ce a spus un domn venit din Olt, căruia spre ruşinea mea nu am reuşit să-i reţin numele, dar care precizat un lucru deosebit de important pentru orice dezbatere de genul acesta: în România, ceea ce se întâmplă într-o sală de conferinţe şi ceea ce se întamplă în afara ei sunt două lumi paralele.

Probabil, majoritatea dintre noi simţim că aşa este, şi asta ar trebui măcar să ne dea de gândit, pentru că practic nu facem nimic dacă după ce ieşim dintr-un mediu de dezbateri continuăm să ne comportam ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

Solitari sau solidari?

2011-01-06T03:05:00.000-08:00

În 23 decembrie 2010, în timp ce Opoziţia încerca să testeze din nou soliditatea Guvernului Boc printr-o moţiune de cenzură care se anunţa ca fiind deja o nouă încercare nereuşită, disperarea unui om simplu a făcut ca măcar pentru câteva clipe, gândurile nostre să se îndrepte spre problemele pe care le trăim în ignoranţă şi neputinţă.

Acum, la aproape două săptămâni de la momentul în care Adrian Sobaru, un angajat al TVR, s-a aruncat de la unul dintre balcoanele Parlamentului, mă tem că nimeni n-a înţeles nimic.

La fel, cum nu s-a înţeles mare lucru nici din protestul Cristianei Anghel, o profesoară din Caracal care a fost timp de aproape 70 de zile în greva foamei, pentru că Guvernul Boc nu a majorat salariile profesorilor potrivit unei legi votate de către fostul legislativ.

Deşi Puterea şi mass-media apropriata ei au încercat să minimalizeze aceste două cazuri, punând la îndoială starea psihică a celor care recurg la astfel de gesturi extreme, cred că oricare dintre noi s-ar recunoaşte în disperarea celor doi protestatari.

Sunt mulţi ca ei, care suferă zi de zi şi înghit tot felul de mizerii, doar că puţini au curajul să îşi spună la un moment dat, când au ajuns la capătul răbdării, că aşa ceva nu se mai poate, şi cineva trebuie să facă ceva.

Spun că nimeni nu a înţeles nimic, nu pentru a spune că gesturilor celor doi nu fost în zadar. Oamenii aştia şi-au facut datoria faţă de ei şi semenii lor, riscându-şi vieţile pentru că ceva nu merge bine în ţara noastră.

Cred sincer că nu ar fi recurs la asemenea gesturi dacă ar fi trăit într-o societate în care oamenii cu aceleaşi probleme şi neajunsuri sunt solidari în proteste, iar guvernanţii nu îi ignora şi nici nu caută să-i încaiere pe unii împotriva altora.

Cum realitatea socială şi cea politică este alta, disperarea oamenilor solitari devine tot mai evidentă, fie măcar şi pentru puţin timp în conştiinţa colectivă a românilor.

Ştim că 2011 nu va fi un an uşor, şi poate tocmai de aceea ar trebui sa acordam mai multă atenţie oamenilor din jurul nostru. Ne putem plânge singuri, putem protesta singuri, dar niciodata nu vom schimba ceva fără unitate şi solidaritate.

Urări de sărbatori

2010-12-25T00:36:00.000-08:00

Vă urez un Crăciun fericit, sănătate şi linişte sufletească alături de cei dragi vouă. Sper ca în aceste zile de sărbatoare să vă bucuraţi de prezenţa celor apropiaţi, pentru că acestea sunt cele mai frumoase clipe pe care le trăim în viaţă. Găsiţi speranţa sinceră şi puterea de a o lua de la capăt, chiar dacă probleme din jur ne fac pe majoritatea dintre noi mai trişti.

Trag nădejde că într-o zi, sper cât mai curând, acei oameni dezamăgiţi de perspectivele viitorului să aibă parte de motive de bucurie, ştiind că şi-au adus contribuţia la schimbarea în bine a tării în care ne-am născut şi cel mai probabil vom trăi până la capătul zilelor noastre.

Să ne auzim cu bine. La mulţi ani!

După 21 de ani

2010-12-21T01:36:00.000-08:00

Fiindcă nu-mi este indiferent şi nu pot trece cu vederea evenimentele care au avut loc în România zilelor din decembrie 1989, mă întreb dacă aş mai putea spune altceva, decât ce am mai spus până acum?

Mă rog, poate acelaşi lucru ar fi valabil şi pentru cei care apar an de an la posturile de televiziune sau în ziare, şi repetă la nesfârşit aceleaşi chestiuni care şi-au dovedit inutilitatea.

Şi pentru că tot i-am adus în discuţie, dintre cei care ne vorbesc despre ce s-a întâmplat atunci, nu pot remarca faptul că sunt două categorii de oameni: unii care dau impresia că ştiu multe, dar în realitate cunosc prea puţin şi alţii care ezită şi spun prea puţin, deşi ştiu destul de multe.

Astfel, mi-e greu să cred că prea curând se vor afla mai multe, decât cele ce s-au spus până acum. Poate, aşa cum se întâmplă în general cu marile evenimente care au un impact puternic asupra societăţilor, anumite părţi din adevăr se vor afla peste mai mulţi ani, iar actorii principali nu vor mai plăti pentru faptele lor, decât în paginile manualelor de istorie...

Să le fie ţărâna uşoară celor ce-au murit acum 21 de ani, iar nouă să ne fie fie amitirea lor drept cea mai mare motivaţie pentru lucrurile asupra cărora nu trebuie să le ignorăm.

Doamne ajută!

Gândurile unui român de 1 Decembrie

2010-12-01T04:02:00.000-08:00

Despre România şi români s-au scris şi spus atât de multe lucruri, încât mă tem ca şi eu să nu apelez la clişeele întâlnite în orice cuvântare, cu ocazia momentelor în care suntem mândri de ţara noastră sau a celor în care spunem cu regret că n-am avut şansă, şi de aceea nu ne-am născut în locul potrivit.

Poate şi de aceea România este privită diferit, în funcţie de momentele de fericire sau de problemele prin care trec cetăţenii săi. În mod ciudat, apelul la unitate cu ocazia sărbătoririi zilei naţionale a devenit un paradox, dat fiind faptul că România este o ţară divizată atât teritorial, prin pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, cât şi uman, deoarece se pare că nu putem trăi decât despărţiti si ingnoranţi unii faţă de ceilalţi.

Astfel, fie că recunoaştem sau nu, solidaritatea între români este un lucru rar. Nu cred că trebuie să mai dau exemple pentru a demonstra ceea ce spun. În cele din urmă, răspunsurile se află la fiecare dintre noi.

Pe de altă parte, trebuie să recunosc că în trecut, probabil datorită vârstei, nu-mi era greu să folosesc cuvinte mari pentru a evidenţia originile românesti. Acum, odată cu trecerea anilor şi după ce i-am citit pe Octavian Plaler, Petre Ţuţea sau Emil Cioran mă văd nevoit să fiu mai reţinut.

Astăzi, imi este suficient să-l citez pe O.Paler, cel care spunea că “România nu este doar o ţară, ci un destin”. Aşadar, nu-mi rămâne decât să-mi accept destinul cu bune şi rele, şi cu speranţa unui om încercat, aşa cum cred că sunt eu, care trebuie să creadă în viitorul său legat de ţara în care trăieşte.

Ştiu că de multe ori ne este mult mai la îndemână să avem regrete faţă de România. Sunt multe probleme şi cel mai probabil ele nu se vor rezolva prea curând. Totuşi, ţara asta nu se poate schimba în bine decât dacă noi nu ne vom schimba în bine modul în care alegem să trăim aici.

Spunem că suntem mici şi oricum deciziile nu depind de noi.Cu toate astea, ne alegem singuri reprezentanţii politici şi se pare că de prea puţine ori ne-a interesat cu adevărat ceea ce votăm.

Închei prin a-mi aduce aminte de spusele lui Constantin Rădulescu-Motru din “Sufletul neamului nostru“ în care vorbea despre sentimentele sincere de patriotism ale românilor ce fac lucruri atât de simple, dar cu o mai mare importanţă decât orice discurs politic.

Printre exemplele sale, erau cele ale românilor care îşi cresc şi educă bine copiii, a profesorilor care îşi respecta meseria, a tuturor românilor care îşi fac pur şi simplu datoria faţă de ei şi ţara lor.

Problemele unui stat reformat

2010-11-25T05:14:00.000-08:00

De peste douăzeci de ani România se află într-o continuuă schimbare. Astfel, într-o măsură mai mică sau mai mare, toate guvernele postdecembriste au căutat soluţii pentru problemele tinerei noastre societăţi democratice.

Cu toate că reforma ar presupune modificări prin care instituţiile statului să functioneze mai bine decât au făcut-o în trecut, pentru decidenţii politici actuali şi nu numai, reforma este sinomimă cu reducerile de salarii sau de personal,ori desfinţarea de şcoli, spitale, etc.

Fără îndoială, sistemul politic comunist al statului centralizat nu mai putea funcţiona la fel într-o democraţie liberală, aşa cum trebuie şi sper să rămână România. Cu pretextul schimbării şi al adaptării la o piaţă economică bazată pe principiul competitivităţii, statul roman a început să funcţioneze după regulile unei jungle, în care oamenii sunt deasupra legilor prin influenţe de tip economic şi/sau politic.

Într-un asemenea context, pe lângă cei puţini care au reuşit să facă faţă competitivităţii noilor pieţe economice, masele de oameni educaţi în comunism au ramas marii perdanţi ai trecerii extreme de la o societate închisă către una deschisă.

Sigur, ar fi fost de dorit găsirea unui echilibru, iar astfel schimbarea unui sistem politic cu altul nou să fie pe deplin înţeleasă şi adoptată de către oamenii care până atunci nu au avut posibilitatea de a-şi alege singuri destinul.

Din păcate, asta nu s-a reuşit şi cred că nu a fost nicio dorinţă mult prea mare de a încerca din partea decidenţilor politici şi a guvernanţilor. În linii mari, cu toţii ne-am obişnuit să spunem de ce sunt dictaturiile novice şi de ce democraţiile trebuie să triumfe.

Totuşi, am ignorant cu sau fără voia noastră un lucru foarte important: toţi oamenii vor să fie liberi, dar o libertate fără suport material este pusă mereu la îndoială de tentaţia unei dictaturi, în care drepturile civice si politice sunt trecute în plan secund prin siguranţa materială oferită de către un stat cu rol de decizie central în viaţa propriilor ceţăţeni.

Nu e pentru nimeni vreun secret şi nici ceva de ignorat faptul că în România, ca şi-n celelalte state foste comuniste din Europa de Est, există dezamăgiri profunde faţă de modul în care funcţioneză democraţiile, iar în acest sens cele mai mari probleme sunt de ordin economic.

De la dezamăgiri până la nostalgia faţă de trecut nu sunt prea mulţi paşi, şi asta se poate observa în sondajele de opinie, precum şi la vot, atunci când avem de-a face ori cu o rată mare de absenteism sau vedem cum partidele de extremă câştigă noi voturi pe fundalul nemulţumirilor generale.

Faţă de toate lucrurile menţionate anterior şi ca să revin la ideea de reformă a statului, în primul rând trebuie să ştim ce tip de stat vrem să avem. Dorim un stat socialist care să acorde mai multă protecţie socială, dar pentru care trebuie să platim taxe mai mari?

Sau un stat minimal, aşa cum vor liberalii? În acest caz rolul statului este acela de a crea condiţii egale pentru competivitate, taxarea fiind mai redusă, iar protecţia socială nu are susţinere materială precum în modelul socialist.

Ştiu cum sunt privite astfel de discuţii sau idei. Se consideră că teoria rămâne teorie iar practica este cea care o vedem în fiecare zi. Pentru că vreau sa contrazic modul acesta de gândire, cred că rolul ideilor este foarte important şi de aceea ideile trebuie să fie adaptate pentru ai fi puse în practică, adică la realitatea cotidiană.

Mă gândesc că dacă pe lângă cele două scopuri ale clasei politice româneşti postdemcebriste, de a fi membri în N.A.T.O. şi de aderare la U.E., ar fi fost foarte bine dacă exista o viziune politică asupra rolului pe care trebuie să-l aibă statul în viaţa cetăţenilor prin instituţiile sale şi extern, cu privire la raporturile dintre noi şi celelalte state cu care suntem nevoiţi să interacţionăm.

Este de apreciat compromisul şi dorinţa comună a tuturor forţelor politice de a fi îndeplinit acele două misiuni, însă problemele României nu se opresc aici. Din contră, fără să ştim ce vrem să facem cu adevărat, riscăm ca prin desele schimbari să ne pierdem rolul şi rostul în cadrul celor două organizaţii, iar cel mai mare rău care şi-l poate face singur statul roman este acela ca proprii săi cetăteni să fie dezamăgiţi de el.

Câteva precizări

2010-11-05T15:22:00.000-07:00

Nu ştiu în ce măsură viaţa mai face rating la televiziune, însă moarte sigur face. Spun asta pentru că astăzi, odată cu trecerea în nefiinţă a poetului Adrian Păunescu, a început o serie de emisiuni cu privire la acest subiect.

Ştiu că statul de persoană publică nu poate fi ignorant de nicio organizaţie mass-media, motivele fiind de înţeles. De aceea, nu vreau să pun la îndoială informarea publicului, ci modul în care ea se realizează.

Din păcate, de prea multe ori jurnaliştii tind să exagereze, maximilizând intensitatea emotivă a unor asemenea evenimente. Totuşi, mă întreb dacă nu cumva şi o persoană publică are dreptul să moară într-o minimă decenţă?

Probabil, din raţiuni financiare, ce ţin cerinţele pieţei, şi pe scenarii deja cunoscute în cazurilor altor personalităţi publice care au trecut la cele sfinte, s-ar putea intui faptul că următoarele subiecte vor fi despre bunurilor răposatului şi implicit certurile din familie.

Nu, nu vreau să dau lecţii de jurnalistică sau să-i spun cuiva cum să-şi facă datoria. Ştiu că am la dispoziţie telecomanda în caz de nemulţumiri şi posibilitatea de a nu cumpara respectivele ziare.

În cel mai bun caz, dacă cineva este interesat de ceea ce scriu pe blog, îmi poate împărtăşi opiniile sau le poate taxa, atunci când crede de cuvinţă.

În final, pentru că despre Adrian Păunescu se fac acum tot felul de etichetări şi inevitabil îi sunt judecate alegerile din viaţă, cred că ar fi bine să nu judecăm mai mult decât ne-ar putea judeca alţii pe noi înşine.

Cu bune şi rele, a fost un român care lasă în urma sa 50 de cărţi, concertele cenaclului Flacăra şi nu în ultimul rând, cele două imnuri de fotbal care le-a compus pentru echipele de fotbal Universitatea Craiova şi Rapid Bucureşti.

Dumnezeu sa-L ierte şi să-L odihnească în pace.

Încercările Opoziţie şi rezistenţa guvernanţilor

2010-11-01T07:48:00.000-07:00

Revalidat de către Parlament după ultima moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie, Alianţa P.S.D.+P.C. şi P.N.L., Guvernul Boc a trecut până în prezent, patru din cele cinci încercări de a-l demite. Cumva, toată întâmplarea aceasta îmi aduce aminte de jocul Mario, diferenţa fiind de cele trei vieţi de care dispuneai pentru a continua.

Cum totuşi, viaţa reală e mai complexă decât un joc de calculator, rând pe rând preşedintele României şi parlamentarii puterii girează încrederea unui cabinet de miniştri nepopulari, a cărei “competenţă” se poate măsura în sondajele de opinie, sau mai simplu se poate auzi în orice loc public, atunci când este discutată situaţia din ţara noastră.

Şi pentru că lucrurile nu se termină aici, Opoziţia a depus o noua moţiune de cenzură legat de Legea Educaţiei. Nu am prea multe dubii privind final… Poate doar câteva voturi în plus, dar nu suficient de multe pentru a trece moţiunea.

În general ştiu că este bine să fim optimişti sau să păstrăm aparenţele, dar în acelaşi timp este improbabil ca un om politic ce beneficiază de resursele puterii să voteze din raţiuni de conştiinţă sau să ţină cont de dorinţele electoratului, care de obicei uita să-şi sanţioneze reprezentaţii aflaţi la conducerea Ţării.

Faţă de acest aspect, am citit de curând două perspective interesante. Pe deoparte, profesorul Cristian Pârvulescu vorbea că în cazul unui nou eşec, Opoziţia ar putea avea mari probleme legate de credibilitatea încercărilor sale de a destitui Guvernul Boc, iar asta ar însemna automat puncte în plus pentru partidele de extremă, poate singurii beneficiari ai frustărilor actuale.

Pe de altă parte, poate din dorinţa de a vedea partea plină a paharului, consultantul politic Dan Andronic, cunoscut mai nou pentru poziţiile publice favorabile guvernanţilor şi preşedintelui Băsescu, spunea că moţiunile de cenzură peste care trec guvernanţii pot aduce măriri de capital electoral, deoarece reprezintă ideea de rezistenţă în faţa presiunilor politice şi sociale.

Fără îndoială, cele două perspective expuse anterior sunt interesante şi captivante. Cu toate acestea, nu împărtaşesc niciuna dintre cele două analize, deoarece cred că cea mai mare greşeala a Opoziţie ar fi să nu încerce utilizarea mijloacelor legale de care dispune pentru a taxa lipsa de perfomanţă a guvernanţilor.

Şi nu, chiar e greu de crezut că rezistenţa Guvernului Boc ar putea atrage un capital electoral mai mare după moţiunile de cenzură peste care a reuşit să treacă. Pe lânga preşedinte şi parlamentarii puterii, poate doar cei care traiesc în afara graniţelor României, şi nu iau contact direct cu ceea ce se întâmpla aici, ar putea fi în favoarea unei administrări îndoielnice a statului, precum este cea prezentă.

În final, prefer să-l citez pe George Soros: ”Chiar şi o bătalie pierdută merită dusă.”

Toamna protestelor

2010-10-05T11:15:00.000-07:00

Pentru că trăim într-o nemulţumire permanentă din cauza crizei economice şi a modului în care suntem guvernanţi, se poate observa cum protestele încep să fie o obişnuinţă în ştirile zilnice. Astfel, asemenea unor agricultori, guvernul Boc îşi culege “roadele” în această perioadă. Ce-i drept, atunci când cultivi promisiuni exagerate şi apelezi la ură, nu te poţi aştepta decât la resentimentele celor care consideră ca au fost înşelaţi.

Deoarece nu avem cultura de protest a francezilor sau italienilor, probabil nu vom avea prea curând milioane de protestatari pe străzi, precum se întâmplă în state cu democraţii mai vechi, în care cetăţenii îşi cunosc drepturile şi responsabilităţile, protestul fiind un lucru esenţial atunci când decidenţii nu vor să ia act de realitate.

Ştim că liderii de sindicat din România, în general, nu au o imagine prea bună, printre motive fiind şi legăturile politice sau economice în care sunt sau au fost implicaţi. Însă, chiar şi aşa, în contextul actual, presiunea pentru a organiza proteste vine de jos în sus, de la sindicalişti.

Aşadar, sindicaliştii români protestează pentru că se mimează dialogul social dintre ei şi guvernanti, în care niciuna din părţile implicate nu vrea să asculte, iar tot ce fac şi unii şi alţii este să se acuze şi să îşi scuze neputinţa.

Fără îndoială, avem probleme multe şi soluţii puţine. Dacă se va continua în ritmul de faţă, ne va fi tot mai greu. Inclin să cred că sunt puţini cei care nu-i interesează ce se întâmplă în jurul lor cu educaţia, sistemul sanitar, justiţia sau locurile de muncă.

Desigur, există alternativa ignoranţei care dacă este susţinută de un trai de viaţă foarte ridicat poate permite vizualiarea problemelor societatăţii româneşti asemenea unui spectacol.

Ce cred că va fi în continuare? Dacă despre actuala guvernare nu se mai pot spune prea multe, poate doar să-i fie numărate zilele până în momentul în care îşi va depune mandatul, cu privire la viitorii guvernanţi sper ca aceştia să nu mai cultive semânţa urii şi a promisiunilor deşarte, ci să pună mai mult accent pe puterea ideilor şi a proiectelor.

Nostalgia trecutului

2010-09-24T12:27:00.000-07:00

În general, odată cu trecerea anilor, simţim cum apare sentimentul de nostalgie al amintirilor din copilărie. Chiar dacă atunci cand eram mici aşteptam cu nerăbdare trecerea timpului pentru a fi şi noi oameni mari, iar in loc de maşinuţele cumpărate de părinţi, visam la ziua în care vom conduce o maşină adevarată, acum parcă am vrea să ne întoarcem la anii în care viaţa avea farmecul ei aparte.

Fiindcă nu putem da timpul înapoi, ne consolăm cu gândul că fiecare clipa este unică şi irepetabilă, iar despre amintiri se pot discuta multe, în funcţie de memoria noastră selectivă.

Am facut această introducere pentru a discuta tot despre amintiri, mai exact de trecutul nostru de până în ’89, în condiţiile în care comparăm regimul comunist cu democraţia postdecembristă.

Probabil, fiecare dintre noi a discutat măcar odată cu cineva de peste 40-50 de ani care ne-a spus că “tot mai bine era pe timpul comuniştilor”. La auzul unor asemenea vorbe eram uimiţi şi căutam să ne răspundem la o întrebare ce o consideram simplă. Cum să-ţi fie dor de o societate închisă din moment ce libertatea este de nepreţuit?

Şi pentru că ceea ce ne interesează sunt răspunsurile, unele ne-au fost prezentate în sondajul realizat de CSOP la comanda Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în perioada 27 august-2 septembrie a.c. .

Aşadar, şase români din zece regretă perioada comunistă, printre motive fiind invocate situaţia locurilor de muncă, nivelul de trai şi deţinerea unei locuinţe. De menţionat este faptul că în urmă cu patru ani, 53% considerau comunismul o idee bună. Se poate remarca lesne panta ascendentă pe care se află percepţia pozitivă a comunismului.

Faţă de chestiunile negative existente într-un regim politic totalitar de tipul comunismului, şapte români din zece au considerat lipsa libertăţii, precum şi nemulţumirile legate de problema alimentelor, dar şi cele ce ţin de informaţiile provenite din mass-media, libertatea presei nefiind un lucru specific societăţilor închise.

Ce spun tinerii despre perioada comunistă? În 2008, potrivit unui studiu realizat de Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, peste 30% dintre studenţi au răspuns că în România era mai bine înainte de 1989. De asemnea, o treime dintre studenţi ar prefera instaurarea unui regim autoritar dacă acesta le-ar îmbunătăţi calitatea vieţii şi doar 24% s-ar opune unei dictaturi.

Pentru că la prima vedere s-ar putea vorbi despre o caracteristică a românilor, de a ne regreta trecutul comunist, nici vecinii noştri nu stau mai bine cu privire la modul în care se raportează la comunism.

Astfel, în studii realizate în 2009, 72% dintre unguri considerau că trăiesc vremuri mai grele decât în perioada comunistă. La scurtă distanţă de ei s-au aflat bulgarii şi ucraienienii care spuneau acelaşi lucru, într-un procentaj de 62%.

Având în vedere cifrele, s-ar putea spune că trăim un paradox. Deşi avem libertate, regretăm vremuri în care nu se punea prea mare preţ pe ea. Chiar dacă ne putem decide singuri soarta, deplângem zilele în care statul prin instituţiile sale ne spunea ce este "bine" şi "rău".

Nu ştiu dacă aceste studii chiar sunt de interes pentru decidenţi sau clasa politică. Ce ştiu însă, este că niciun om nu se plânge când îi merge bine. Nemulţumirile actuale şi nostalgia faţă de trecutul comunist reprezintă o consecinţă a faptului că regimul politic democratic nu este cu adevărat pus în practică şi înteles de către toţi cetăţenii statului.

Concluzia este că deficienţele guvernărilor democratice pot alimenta nostalgiile unor regimuri politice autoritare, predispoziţia la totalitarism fiind mereu mult mai aproape decât ne-am aştepta.

Dreapta şi Stânga

2010-09-17T03:10:00.000-07:00

Chiar dacă subiectul doctrinelor politice este privit în prezent ca fiind unul ce ţine mai mult de istoria ideilor politice şi mai puţin de realitatea actualelor contexte sociale şi economice, discuţia asupra celor două curente politice, Dreapta şi Stânga, rămâne în continuare importantă pentru scena publică.

Pentru că uneori există anumite neclarităţi cu privire la folosirea termenilor de "dreapta"şi "stânga", trebuie spus că au fost utilizaţi pentru prima dată în timpul Revoluţiei Franceze de la 1789, atunci când printr-o simplă aşezare în sală, susţinătorii monarhiei s-au poziţionat la dreapta iar cei ai republicii în stânga.

Începând cu acel moment şi până în zilele noastre, ruptura dintre cele două opţiuni a cunoscut diverse momente, în mare parte, fiind într-o permanentă stare conflictuală din cauza ideilor diferite dintre Dreapta şi Stânga.

Poate cea mai importantă diferenţă dintre cele două constă în rolul statului în societate. Şi pe aceasta cale apar două perspective:

-cei de stânga ne spun că statul trebuie să fie unul puternic şi, de asemenea, cu o importanţă majoră în viaţa indivizilor. Aşadar, se pune accent pe taxe care să asigure finanţarea unor programe de protecţie socială pentru colectivitate.

-Pe de altă parte, politicienii de dreapta sunt în mare parte adepţii unui stat cu reglementări guvernamentale reduse, care să puna accent pe individ şi implicit pe o taxare mai redusă. Pentru ei, cel mai important lucru este competivitatea pieţelor libere.

Astfel, în numarul curent al revistei Foreign Policy România, a apărut un articol cu titlul ”Unde Stânga înseamnă Dreapta”, în care se face o prezentare succintă asupra principalelor idei, dintr-un studiu realizat de către pe Margit Tavis de la Universitatea Washington şi Natalia Letki de la Universitatea din Varşovia, cu privire la partidelor politice din Europa de Est post-comunistă.

Potrivit acetora din urmă, s-a descoperit o inversare ciudată prin faptul că majoritatea partidele foste comuniste trecute la social-democraţie au jucat cartea capitalismului iar cele de dreapta s-au prezentat într-un mod asemănător stângii.

De aici rezultă nelămurirea celor doi cercetători care se întrebă în mod legitim dacă alegatorii nu se simt tradaţi de schimbarea direcţiei unui partid căruia i-au acordat votul? Sau poate este vorba de o caracteristică a mediului politic est-european?

Fiindcă trăim în România, o ţară pentru care este valabil studiul expus în revista F.P.R., mi-aş putea începe explicaţiile asupra modului în care îi alegem pe cei care ni se prezintă ca fiind de stânga sau dreapta printr-o rememorare a trecutului.

După cum ştim, de la sfârşitul anilor ‘40 şi până în Decembrie 1989, în ţara noastră ca şi în toată Europa de Est, sub dominaţia sovietică prin intermediul comunismului, nu exista pluralismul politic, fiind permis un singur partid politic, mai exact cel comunist.

În toată această perioadă Partidul Comunist Român şi-a format o organizaţie puternică şi bine structurată în teritoriu. Se estimeză că în momentul căderii comunismului, numarul celor care aveau carnete de partid se afla undeva pe la patru milioane de membri.

Probabil, în majoritatea cazurilor, aceia care au ales să adere la un partid comunist totalitar ne pot spune că au facut pasul respectiv, nu din dragoste faţă de dictatura, ci din oportunism, lucru care pe undeva este de înţeles. Trebuie să avem în vedere faptul că se trăia într-o societate închisă, în care nu existau alte opţiuni dacă îţi doreai o carieră în diverse instituţii sau pur şi simplu nu vroiai să fi considerat un “duşman al poporului”.

Cu toate acestea, începutul anilor ’90 a adus după sine căderea comunismului, a unui sistem politic totalitar care s-a văzut răpus de alternativa sa, societatea occidentală a democraţiilor liberale.

Deşi majoritatea statelor din Europa de Est prezintă anumite carecteristici comune, momentul trecerii către un nou sistem politic a fost diferit. Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi Bulgaria sunt ţări unde s-a trecut în mod paşnic peste acest episod, fără vărsare de sânge, aşa cum din păcate s-a întamplat în România cu cele peste 1000 de victime decedate în Decembrie '89.

Într-un fel ciudat şi poate din dorinţa de a îngropa trecutul comunismului totalitar, P.C.R. a fost trecut în ilegalitate, având parte în mod ironic de soarta partidelor istorice în perioada comunistă. Chiar şi asa, organizaţia de partid s-a putut regrupa rapid în ceea ce s-a numit F.S.N. (Frontul Salvării Naţionale).

Fără îndoială, partidele istorice P.N.L. şi P.N.Ţ.C.D., deşi aveau de partea lor lideri marcanţi, precum Radu Câmpeanu, Mircea Ionescu-Quintus, Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, nu se puteau organiza atât de bine precum foştii comunişti români care au făcut trecerea la social-democraţie.

Chiar dacă F.S.N.-ul putea fi trecut la stânga esichierului politic, tematica discursivă a liderilor săi aducea către un conservatorism specific partidelor de dreapta. Urmarea a fost că partidele istorice s-au văzut puse în situaţia de a aborda mesaje specific stângii, dat fiind faptul că segmental electoral de dreapta era deja ocupat de stânga romanească reprezentată prin F.S.N. .

În acest mod, electoratul român s-a aflat într-o situaţie confuză, dat fiind faptul că nu există o cultură politică într-atât de solidă, care să sancţioneze mutările ideologice ale unei organizaţii de partid căreia i se acorda votul.

Comparând cu ceea ce se întâmplă în Marea Britanie sau S.U.A. , acolo unde partidele politice şi-au păstrat direcţia, pare lesne de înţeles că într-o ţară cu un climat politic imprevizib şi confuz, precum este România, se poate găsi ca fiind cumva normală starea în care se află electoratul român, în mare parte alcătuit din nehotârâţi.

Chiar dacă în general se vorbeşte despre o epocă de final a doctrinelor politice, deoarece se consideră că votăm omul şi mai puţin ideile sale (aşa cum poate ar fi normal), cred că dacă va exista un mediu politic şi economic stabil, atunci vom putea cu adevărat să avem opţiuni politice clare iar cei care pendulează între Dreapta şi Stânga (vezi cazul P.U.R. devenit P.C. şi P.D., actualemnte P.D.L.) ar putea fi sancţionati în mod direct de către electoratul lor.

P.S. : Pentru cei interesaţi de subiectul doctrinelor politice, vă pot recomanda cartea lui Norberto Bobbio "Dreapta şi Stânga" apărută la Editura Humanitas.

Unii intră, alţii ies

2010-09-10T07:00:00.000-07:00

Miercuri seară, primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost eliberat din arestul preventiv după o perioadă de aproximativ şase luni de zile. Probabil ca să continue rulajul arestărilor unor nume celebre şi controversate din societate românească, la scurt timp s-a ajuns către un alt nume cu greutate mai mare, şi anume patronul trustului de presă Realitatea Tv, Sorin Ovidiu Vîntu.

Ca să citez un comentariu postat pe site-ul televiziunii Publika Tv ce emite în R. Moldova şi este patronată tot de Vîntu, spunea cam aşa :“fraţii noştri de peste Prut nu dorm, ci lucrează”. Nu ştiu cum se vede România din exterior, însă stiu că şi în graniţele sale actuale au fost şi rămân destui oameni care în naivitatea lor văd în arestarile preventive ale unor personaje controversate din categoria peştilor mari, drept un moment maxim al faptului că justiţia îşi face datoria.

Pentru cei care îşi aduc aminte, în aceeaşi situaţie s-au aflat şi următorii: Dinu Patriciu, Cornel Penescu & lotul arbitrilor, Gigi Becali, Puiu Popoviciu, Cătălin Voicu, Costel Căşuneanu, Marius Locic, Florin Costiniu, Antonie Solomon şi Dan Diaconescu.

Dacă tot facem apel la memorie, există trei momente importante de până acum în cariera preşedintelui Traian Băsescu:

alegerile prezidenţiale din 2004
referndumul ( 19 mai 2007)
şi ultima competiţie electorală din 22 noiembrie şi 6 decembrie 2009.

În tot acest timp, domnia sa ne-a spus şi a avut grija să repete că este duşmanul “sistemul ticăloşit”. Astfel s-a facut apel la mitul liderului singuratic, al omului împotriva sistemului sau în mod popular a preluat modelul lui Alexandru Lăpuşeanu cu celebra frază :"Capul lui Moţoc vrem!".

Paradoxal sau nu, majoritatea celor reţinuţi au fost cândva prieteni/ parteneri ai preşedintelui în funcţie. Nu ştiu dacă este vorba despre o rafuială personală sau de afaceri, dar dintre cei reţinuţi, se pare că justiţia în urma unor hotărâri judecătoreşti nu reuşeşte să-i condamneze la închisoare.

Aşa că ne întrebăm şi noi retoric, cum este cu justiţia şi arestările? Poate dacă am căuta o explicaţie cât de cât logică ne-am putea descrie societatea în care trăim asemenea unei jungle, în care scapă cine poate! Concluzia acestei descrieri ar fi urmatoarea: cinste supravieţuitorilor şi păcat de victime.

În general ne raportăm la viitor cu speranţa unor zile mai bune, fiindcă ne-am lămurit ca în prezent se întâmplă destule lucruri anormale. Îmi place să cred că sunt un om moderat atunci când vorbesc despre ce va urma. Cu toate acestea, înclin să cred că sunt puţine şanse de a trăi în ceea ce spuneam într-un post anterior, o societate în care să domnească legile şi nu puterea oamenilor care se află la conducere.

Nu ştiu ce se va întampla în cazul de faţă sau cât de vinovaţi/nevinovaţi sunt cei arestaţi. Îngrijorarea ţine de faptul că în loc să avem parte de îmbunătăţirea calităţii vieţii noastre primim de la cei aflaţi la putere un circ ieftin, prin intermediul căruia să uităm modul slab în care este condusă Ţara.

Nu de alta, dar responsabilitatea pentru lipsa locurilor de muncă şi a problemelor din sănatate, justiţie, educaţie, ş.a.m.d. aparţine celor aflaţi la conducere. Oricât de mult le-ar plăcea guvernanţilor să ne spună cum că ei nu sunt lăsaţi să-şi facă datoria, Ţara este condusă de T.Băsescu şi partidul său, nu de moguli. Ultimii pot fi suspectaţi de diverse influenţe, dar decidenţii sunt cei care au puterea politică!

Lupta cu noi înşine

2010-09-03T03:29:00.000-07:00

În Comunicare, Marshall McLuhan spune că "mediul este mesajul". Despre mediul în care ne-am născut şi trăim, ştiu că astăzi cu greu am putea găsi cuvinte de laudă. Poate nici altadată n-a fost prea bine, dar nu vreau să judec ce n-am trăit.

Nu cred că sunt un etern nemulţumit, cum poate mi-ar reproşa diverse persoane care împărtăşesc alte opinii. Ştiu doar că trăiesc într-o societate cu probleme, destul de multe la numar, şi aici pot fi enumerate principalele chestiuni ce ţin de o importanţă majoră: educaţia, sistemul medical şi justiţia.

Nu este pentru nimeni vreun secret că niciodată nu vom trăi într-o societate perfectă, aşa ceva nu există, din simplul motiv că la rândul nostru, nici noi nu suntem perfecţi. Cu toate acestea, criticăm cu nadejdea că poate lucrurile s-ar putea îndrepta şi astfel ar exista mai puţine motive de de a spune că "nu ne-am născut în locul potrivit" .

Pentru că imi place să revin la citatele lui Octavian Paler, el spunea că “România nu este o ţară, ci un destin, pentru că orice om normal are o singură patrie, restul fiind ţări”. Mă văd nevoit să-i dau dreptate celui care imi place să cred că l-am înţeles, dar din păcate doar după ce a trecut în nefiinţă.

Dacă oameni ca el, români cu conştiinţă, precum a fost şi Petre Ţuţea şi alţii de seama lor, ne lasă o moştenire, aceea este cea a cuvintelor prin care putem să privim România altfel decât o vedem în fiecare zi.

Pe lânga educaţia primită de fiecare dintre noi în familie, cred că avem nevoie de repere care să ne ghideze către alte perspective. În acelaşi timp, cu sistemul din ţara noastră ducem o luptă zilnică, în urma căreia riscăm să ne îmbolnăvim de resemnare, o boală ce pare incurabilă, chiar şi la generaţia născută în perioada anilor ’90.

Nu vreau să scriu despre soluţii miraculoase sau de faptul că cei de vârsta mea nu vor repeta greşelile trecutului. Şansa majorităţii celor ca mine este că n-am trait timpuri în care nu exista dreptul de a alege şi de aceea cred că ar fi mai înţelept să reflectăm înainte de a ne spune părerea.

Fiindcă se vorbeşte despre generaţia de sacrificiu, fiecare părinte îşi pune speranţele în viitorul copiilor săi. Astfel, cei care s-au aflat la Putere le-au spus părinţilor noştri că ei trebuie să se sacrifice, pentru că noua ne va fi mai bine. Resemnaţi şi rămaşi în tăcere, au acceptat acest târg care s-a dovedit a fi o înşelătorie.

Neşansa noastră ar putea fi că dacă nu vom reuşi să depăşim condiţia mediului în care trăim şi să vom alege altfel decât în mod raţional, atunci când avem posibilitatea, mă tem că şi noi am putea ajunge la acelaşi rezultat.

Raymond Aron despre sovietici şi Hitler

2010-09-01T15:22:00.000-07:00

"Hitlerismul mi se părea a fi, într-adevăr aventura unei persoane, mai mult decât o mişcare istorică, cum era comunismul. Ştiu că mi se poate răspunde că, dacă Hitler ar fi distrus Uniunea Sovietică şi comunismul, hitlerismul ar fi devenit poate o mişcare istorică şi că, poate, nu ar fi avut loc răspândirea actuală a comunismului.

Consider că, totuşi, există mai multă substanţă intelectuală şi ideologică în comunism. Pentru că dacă vrei să creezi un imperiu, trebuie să faci ca sovieticii, adică să proclami egalitatea tuturor popoarelor şi să pretinzi ipocrit că ele se guvernează singure.

Atunci acolo se creează un imperiu, în stilul ipocrit al secolului al XX-lea, dar să începi să proclami ca Hitler, superioritatea poporului stăpân şi să declari inferioare celelalte popoare nu este un bun mijloc de dominaţie. Este o absurditate."

Sursă: Fragment preluat din cartea lui Raymond Aron "Spectatorul angajat-interviu cu Jean-Louis Missika şi Dominique Wolton", Editura Nemira, 2006, pag. 83-84

Ce ne comunică guvernanţii?

2010-08-20T12:33:00.000-07:00

Despre politica zilelor noastre se poate spune că ea se bazează foarte mult pe interdepedenţa dintre cele două categorii, guvernanţii, cei aflaţi la putere şi guvernaţii, electoratul. Zi de zi, fie că ne place sau nu, Guvernul ne comunică chestiuni care ne afectează viaţa în mod direct.

Aşadar, acesta fiind procesul de comunicare existent, mi-am permis să iau ca exemplu două declaraţii celebre prin meditizarea de care au avut parte.

Prima îi aparţine Ministerului Sănătăţii, Cseke Attila, care a anunţat într-o conferinţă de presă că în urma tragicului eveniment de la Maternitatea Giuleşti se vor acorda ajutoare financiare de câte 5000 de lei pentru fiecare familie care şi-a pierdut copilul şi 3500 de lei pentru familiile ai căror bebeluşi au fost răniţi în urma incendiului.

Până la un punct s-ar putea înţelege intenţia de ajutorare. Totuşi, modalitatea aleasă de Ministerul Sanatăţii a fost în cele din urmă un gest nefericit. Nu poti să-i dai de inţeles unui părinte că acela este "preţul corect" pentru copilul sau. Dacă tot vor să aibă intenţii bune cei de la Minister, sigur ar putea găsi alte modalităţi mai umane, prin care să-şi dea tot concursul ca astfel de lucruri să nu se mai repete, iar pentru cazul de faţă, ar fi bine să nu încerce o muşalamizare alături de organele de ancheta şi justiţie

Ştim că traim în ţara în care pe multe dosare se aşterne praful iar vinovaţii "îşi pierd din vină" odată cu trecerea timpului.

A doua declaraţie îi aparţine Ministerului Economiei, A. Videanu. După spusele sale, în România un bugetar cu o soţie şomeră şi un copil la facultate poate să traiască destul de bine, cu un salariu de 1500 de ron, dacă are şi alte câştiguri pe lângă ceea ce munceşte la stat.

Deşi în condiţiile actuale perpectivele sunt mai degrabă sumbre, ce spune A.Videanu este o aroganţă ce poate fi suspectată de sinceritate. Vorbim de un om politic care n-a trecut printr-un scrutin electoral şi nu se ştie dacă va avea aceasta intenţie datorită faptului că dispune de resurse financiare destul de importante care îi pot asigura funcţii politice fără să apeleze la voturile celor care se află sub administraţia sa.

Concluzia este că deşi astfel de mesaje nu sunt plăcute, procesul de comunicare este pe masură actului de guvernare prezent.

Paradoxul opţiunilor de vot

2010-08-11T13:40:00.001-07:00

Zilele trecute am vazut pe blogul jurnalistului de la Antena3, Iosif Buble, o ştire în care prezenta rezultatele unui sondaj realizat de către studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti, având drept subiecţi 1487 de locuitori ai Capitalei României, cu vârsta peste 18 ani. Despre sondaj mai trebuie spus că datele au fost culese în perioada 18 aprilie-3 mai, marja de eroare fiind de +/- 2,59%.

Dacă în privinţa neîncrederii cetăţenilor în politicieni, magistraţi şi poliţişti, procentele sunt în continuare majore, ceea se poate fi încadrat ca o stare de normalitate a cercetarilor sociologice din perioada postdecembristă, altceva mi-a atras atenţia.

Astfel, poate cele mai importante întrebări din chestionar au fost acelea ce ţin de felul în care se raportează cetăţenii urbei considerată cu cei mai informaţi oameni din ţara noastră la cei cărora le-au încredinţat voturile.

La întrebarea “Dacă aţi avea puterea să defiinţaţi un partid politic, care ar fi acela?”, P.D.L. are 22%, iar pe alte locuri de top se află P.R.M. cu 14% respectiv P.S.D. 12%.
Cu toate acestea, pentru că de aici începe paradoxul opţiunilor de vot, dacă ar exista în "duminica următoare alegeri pentru Consiliul Local al Bucureştiului", P.D.L. ocupă tot un loc de frunte cu 21%, P.N.L. şi P.S.D. obţinând fiecare câte 17%.

Pe de altă parte, chit că s-a vorbit în ultima vreme despre o cotă scazută de popularitate a preşedintelui în funcţie al României, Traian Băsescu, în eventualitatea unor alegeri prezidenţiale acesta ar fi votat de 20% din respondenţi, fiind devansat doar de liderul P.N.L., Crin Antonescu cu 22%. Celalalt lider al Opozitiei, Preşedintele P.S.D. Victor Ponta, s-ar alege cu 10%.

Aşadar, dacă ar fi să încerc o explicaţie asupra faptului că pe deoparte P.D.L. şi liderul de facto, Preşedintele României, Traian Băsescu se află pe primul loc al celor mai urâţi oameni politici, dar pe de altă parte ar ocupa un loc fruntaş la următoarele alegeri m-aş putea gândi asupra faptului că poate stă într-o caracteristică a noastră, a românilor de a trece foarte uşor de la ură la iubire şi invers.

Nu ştiu cât de normală este situaţia sentimentelor contradictorii dintre electorat şi clasa politică, însa ce ar putea să fie o certitudine este că nu vrem să aplicam sanţiunea votului negativ celor ce guvernează ţara într-o direcţie considerată greşită.

Ştim cu toţii clişeele despre cei care ne reprezintă în funcţia de Preşedinte al Ţării, Parlament sau Guvern. Ne spunem unii altora pe un ton resemnat că "toţi sunt la fel iar alţii mai buni nu exista decât cei care ne conduc".

Cuvintele de mai sus nu cred că sunt necunoscute multora dintre voi, uneori fiind asociate cu ceea ce înseamna pentru noi în general politica. Cu toate acestea, cum îi poţi spune unui om că greşeste dacă îi acorzi aceaşi încredere pentru a te reprezenta?

Nu ştiu dacă e vorba neapărat de incultură politică sau de felul în care am înţeles democraţia. Totuşi este greu de crezut că vom putea merge în continuare spre alte zări mai bune, dacă vom invoca mereu trecutul sau greşelile celorlalţi.

Se întamplă-n România

2010-08-05T12:48:00.000-07:00

Săptămâna trecută la un post de televiziune local am vazut cum o familie îşi plâgea necazul după ce un om de 30 de ani a decedat într-un accident de circulaţie, asemănător cu cel al fratelui meu şi pentru ca lucrurile să-mi fie şi mai cunoscute, oamenii aştia nu s-au prezentat într-o emisiune tv pentru a cere compasiune altor semeni, ci din simplul motiv că într-o perioadă de peste un an şi trei luni de zile, dosarul se află blocat în continuare la Poliţie.

Şi ştiti de ce? Pentru că nu exista fonduri necesare pentru onorarea expertizelor tehnice şi medicale, fără de care ancheta nu se poate desfăşura şi implicit să ajungă într-o sală de judecată.

Aşadar, pentru cei care nu cunosc şi au şansa de a nu trece prin astfel de experienţe trebuie spus că în România zilelor noastre, mai exact din vara lui 2009, organele de cercetare judiciare nu-şi pot face treaba, pentru că mai exact nu au bani.

Ştiu că nu acesta este singura problemă, fiind multe altele, printre care le putem enumera pe cele din educaţie şi sistemul medical. Avem probleme, asta e cert. Ce-i de facut? Este o întrebare asupra cărei sigur ar trebui să reflecteze cei aflaţi în postura de decidenţi!

Fară niciun menajament pot spune că este jalnic ca printre efectele crizei financiare şi a modului în care este condusă România să se ajungă la astfel de măsuri.

De asemenea, este dureros şi ne de neacceptat ca oameni aflaţi în disperare să nu-şi găsească răspunsurile la instituţiile Statului, fiind nevoiţi să apeleze la organismele mass-media, considerând că dacă mai au o şansă spre adevăr acesta este poate ultima.

P.S.: Am scris rândurile de mai sus nu atât cu speranţa că poate citeşte cinevă căruia ajunge să-i pese, ci cu gândul că n-am rămas în tăcere şi resemnare.

Politica internă. Suspendare şi victimizare

2010-07-24T13:31:00.000-07:00

Pentru că unul dintre cele mai recente subiecte din politica internă face referire la ideea de suspendare a preşedintelui în funcţie, domnul Traian Băsescu, am observat cu destul interes reacţiile existente.

Astfel, dacă facem apel la memorie putem spune că în 12 februarie 2007 P.S.D. a înaintat către Curtea Constituţională demersurile de suspendare a preşedintelui României, Traian Băsescu, ales prin votul românilor la alegerile prezidenţiale din decembrie 2004.
Drept urmare a sesizarii din partea social-democraţilor, Parlamentul a aprobat înfinţarea unei comisii de anchetă privind procedurile de suspendare, iar ca un fapt interesant, cel care a prezidat lucrăriile desfaşurate de comisie a fost Preşedintele P.C. fost P.U.R., domnul Dan Voiculescu.

Potrivit rezultatului stabilit de comisia parlamentară, preşedintele Băsescu “a încălcat Constituţia şi este implicat în fapte de natură penală”, judecătorii Curţii Constituţionale validând propunerea de suspendare, următorul pas fiind votul din Parlament care a conferit Coaliţiei Anti-Băsescu, cele 322 de voturi “Pentru” suspendarea preşedintelui în funcţie, din totalul a 440 de parlamentari prezenţi .

În această situaţie nemaiîntâlnită până atunci, atât de clasa politică cât mai ales de societatea românească, atribuţiile de şef al statului au fost preluate de către Preşedintele Senatului, domnul Nicolae Văcăroiu, stabilindu-se ca în termen de 30 de zile, electoratul român să fie convocat pentru a putea participa la un referendum naţional în care exista posibilitatea de aprobare sau refuz, a deciziei de demitere pentru preşedintele suspendat, Traian Băsescu.

Cred, fără prea multe îndoieli, că prin intermediul procedurilor de suspendare şi a votului celor “322”, efectul a fost unul puternic de favorabil pentru omul politic T. Băsescu. Dacă în campania din 2004, s-a prezentat ca un cruciat împotriva “sistemului ticăloşit”, momentul mai 2007 a reprezentat apogeul carierei sale , găsindu-l unde altundeva, decât în funcţia supremă a statului.
Despre campania desfaşurată în perioada respectivă, ne aducem aminte că liderul de facto al P.D. s-a prezentat românilor ca o victima a celor care îl împiedicau să lupte pentru cei mulţi.
Asta în condiţiile unui mediu care tânjeşte după mitul liderului singuratic, de genul lui Vlad Ţepeş sau Cuza Vodă.

Şi pentru că tot vorbim despre context, trebuie să mai avem în vedere un alt fapt deosebit de important. În toate cercetările sociologice postdecembriste, cetăţenii români şi-au exprimat dorinţa de a fi conduşi de un lider autoritar, imaginea parlamentarilor fiind mereu într-o postură nefavorabilă.

Aşadar, nu este de mirare că în acel context politic şi având o puternică susţinere în societatea românească, T. Băsescu a ieşit câştigător, rezultatul succesului său fiind că 74,48% din cei 8.135.272 de votanţi au respins propunerea de a-l demite pe cel care l-au ales în 2004.

Revenind în prezent, ne putem întreba ce ar reprezenta o nouă suspendare a preşedintelui Băsescu?Având în vedere că se află la al doilea şi ultimul mandat, după victoria obţinută în alegerile din 2009, putem spune că dacă atunci contextul îi era favorabil, în prezent, datorită ineficienţei actului guvernamental şi a faptului că nu este niciun secret asupra rolului decorativ deţinut de Primul-Ministru, Emil Boc, şansele Coaliţiei Anti-Băsescu, ar fi unele de luat în seamă.

Diferenţa, poate cea mai importantă este că daca în fostul legislativ din perioada 2004-2008, forţa deţinută de P.N.L. şi P.S.D., era una care să le permit iniţierea acestor demersuri, în actualul legislativ, lucrurile sunt destul de complicate, prin prezenţa grupului de “indepedenţi” ai U.N.P.R. .

Pe de altă parte, nu putem trece mai departe fără a prezenta un factor important ce s-ar putea produce odată iniţiat procesul de suspendare de către Parlament. Deşi, potrivit sondajului celor de la I.P.P., peste 65% dintre români înclină să voteze “Pentru” demitere, cealaltă faţă a monedei ar putea să reprezinte o reactivare a retoricii omului politic Traian Băsescu asemănătoare cu cea din 2007, un lucru prin care şi-ar putea relansa cariera politică

Pentru cei care i-au urmărit parcursul, preşedintele Băsescu, a demonstrat că a cautat mereu să-şi joace cărţile politice la limita prăpastiei. Cu toate că a fost un om care a ocupat dupa ’90, funcţii importante în statul român, printre care Ministru al Transporturilor sau perioada petrecută la Primaria Capitalei, din 2000-2004, domnia sa a reuşit să păstreze aura rolului de opozant, chiar şi atunci când era dicident.

Nu ştiu în ce masură se va concretiza ideea de suspendare a preşedintelui de către Opoziţie. La fel, mi-ar fi greu să spun dacă odată suspendat de Parlament şi având parte de un vot negativ la referendum, noul tip de preşedinte va fi unul care să nu mai alimenteze postura de monarh de drept electoral în care s-a postat preşedintele T.Băsescu, aşa cum îl prezintă profesorul Daniel Barbu în “Politică pentru Barbari”.

Cert este că dacă vrem să trăim perioade mai bune trebuie să refuzăm statulul de “generaţie a sacrificiului”, iar astfel să nu mai legitimăm faptul că trăim într-o ţară în care nu domnesc legile unei democraţii liberale, ci excesele autoritare ale oamenilor.

Octavian Paler despre religie

2010-07-13T08:31:00.000-07:00

"Întrebat dacă el crede în Dumnezeu, Matisse a dat un răspuns plin de tâlc: Da, atunci când lucrez. Răspunsul meu, mai modest (fiindcă nu sunt Matisse!), ar fi altul: Nu ştiu dacă există sau nu Dumnezeu, dar mă îngrozeşte ideea că nu există. Nu pot concepe că lumea din jurul nostru, inclusiv cerul însteltat de deasupra noastră, pune probleme doar de mecanică, fizică sau de chimie. Am, fără să pot explica de ce, un tulbure sentiment al sacrului şi atunci când se risipeşte întunericul nopţii, în zori, şi când pieterele par întunecate de lumină la amiază. Până şi banalii oţelari de dincolo de zidul curţii mele au un mister care mă emoţionează.

Pe scurt, mă aflu într-o situaţie ciudată. Nu cred că lumea în care trăim mai e supravegheată de zei, care ne pot pedepsi sau mântui, dar niciun ateu sau liber-cugetator nu ma va convinge că nu există divin. Oricât de rea şi de vulgara ar fi lumea din jur."

Fragment preluat din cartea Calomnii mitologice. Fărâme din conferinţe nerostite, autor Octavian Paler, Editura Adevărul Holding, Bucureşti, 2010, pag. 296

Interviu cu Traian Băsescu

2010-05-20T00:51:00.000-07:00

Pentru cei care sunt surprinşi de titlul postului, pot să fie liniştiti. Nu este vorba de un interviu real, ci de tema unui referat. Ideea cu interviurile imaginare, a aparut pe primul semestru la cursurile de master. Atunci, domna profesoară Afană, ne-a propus să ne imaginăm o discuţie cu o personalitate publica, noi având dublu rol : acela de a întreba cât şi de a răspunde.

Fiindcă era o idee bună, mi-am propus să fie un interviu cu preşedintele în funcţie al României şi candidatul la alegerile prezidenţiale din 2009, domnul Traian Băsescu.

Cu toate acestea, nu am mai avut şansa de a finaliza interviul, cu atât mai putin, de a-l prezenta.

Totuşi, în urmă cu o saptamână, pentru un alt curs, cu doamna profesoară Albu, ni s-a propus acelaşi lucru. Aşadar, am reuşit să ma mobilizez pentru a prezenta interviul meu imaginar cu domnul preşedinte al României, Traian Băsescu.

Despre ceea ce am scris, pot spune că iniţial mi s-a părut ciudat. Comparam situaţia cu a unui jucător de fotbal ce trebuie să şuteze la poartă, dar în acelaşi timp nu poate să primească gol, deoarece, el este şi portar.

Nu ştiu în ce măsură am reuşit să intru în pielea personajelor. Acest lucru rămâne să comenteze cei care vor citi interviul imaginar din textul următor.

Interviu imaginar cu preşedintele în funcţie al României, Domnul Traian Băsescu

Reporter: Domnule preşedinte, cum aţi cataloga primul mandat de preşedinte al României?

Traian Băsescu: A fost o perioadă dificilă. Ce-i drept, nici nu mă aşteptam să fie uşoară. Cu toate acestea, cred că am dus la capăt ceea ce mi-am propus în 2004: lupta cu sistemul ticăloşit.

Reporter: În decursul carierei dumnevoastre politice, v-am auzit vorbind despre oamenii sistemului ticăloşit. Cine sunt ei?

Traian Băsescu: Daca vreţi să aflaţi nume, fiţi linistiţi. Nu imi este teamă să le spun românilor cine sunt cei care, deşi îşi caută o imagine nobilă, au facut multe afaceri dubioase cu statul. Nu îmi este frică de ei şi nici de puterea mass-mediei din subordinea lor. Aşa că, domnii Vântu, Voiculescu şi Patriciu trebuie să ştie că în cele din urmă sistemul clădit de dânşii, va fi distrus din temelii.

Reporter: Totuşi, dacă facem un apel la memorie, ne putem aduce aminte că este vorba despre personaje care au fost în relaţii apropriate cu omul politic Traian Băsescu…

Traian Băsescu: Aşa este. Nu pot nega parteneriatele cu ei, însă au fost facute pentru a-mi duce la capat misiunea: aceea de a câştiga alegerile prezidenţiale din 2004. Politica este o luptă dură, iar ca să câştigi trebuie să faci în aşa fel încât cei care ţi-au fost duşmani ieri, să-ţi fie prieteni astăzi. Altfel, este aproape imposibil.

Reporter: Consideraţi că faceţi o politică bazată pe moralitate şi principii?

Traian Basescu: Vă răspund cu o întrebare. Dumnevoastră credeţi că sunteţi un jurnalist care nu face compromisuri ?

Reporter: Din păcate, dintre meseria de preşedinte al unei ţări şi cea de ziarist, prima implică putere de decizie. Aşadar, v-aş ruga să-mi raspundeţi la întrebare.

Traian Băsescu: Am răspuns cu o întrebare, tocmai ca să vă confirm ceea ce ştim cu toţii. În orice domeniu am lucra, tuturor ne este dificil să putem spune că suntem conştiinţe ale moralităţii şi principialităţii. Cu atât mai puţin în domenii care au legatura cu puterea, fie că este vorba de politică sau mass-media.

Reporter: Să înţelegem că nu se poate face politică fără principii?

Traian Băsescu: Se poate face, însă trebuie să avem în vedere şi arta compromisului, în care nu trebuie să te compromiţi. Noi, oamenii politici suntem angrenaţi în lupta pentru putere. Opoziţia vrea la putere, cei aflaţi la guvernare caută să-şi păstreze beneficiile. Aici vorbim de o luptă continuă pentru supremaţie.

Reporter: De ce l-am mai vota pe candidatul Traian Băsescu, pentru încă un mandat de preşedinte?

Traian Băsescu: Pentru că sunt cel mai bun candidat! Ştiu că nu o să fiu diplomat faţă de contracandidaţii mei, domnii Mircea Geoană şi Crin Antonescu, însă românii nu trebuie să uite că primul şi-a negociat fotoliul pentru şefia Senatului României, pentru orice eventualitate în caz de eşec iar ce-l de al doilea, are o retorică bună, dar care nu îl va ajuta prea mult. De aceea, cred că românii îmi vor acorda votul lor. Sunt un om ferm şi decis! Spre deosebire de cuvintele celorlalţi, eu am experienţa unui mandat prezidenţial de cinci ani, poate cea mai bună perioadă pentru România modernă.

Reporter: Îl consideraţi pe domnul Emil Boc un profesionist sau un om fidel?

Traian Băsescu: Cred că Primul Ministru trebuie să fie atât un om bine pregatit dar mai ales nu trebuie să uite că este fidel cauzei partidului şi a unor oameni care l-au pus în funcţie. Cine uita aşa ceva, mă tem că nu are o viaţă politică lungă în administrarea statului.

Reporter: Are România soluţii la criza economică sau este în aşteptare faţă de ceea ce se întamplă în afara ţării?

Traian Băsescu: S-a vorbit mult despre programe şi măsuri. Avem probleme, dar cred că vom trece cu bine peste ele. Va fi o perioadă grea, ceea ce nu trebuie să ne doboare. Soluţii sunt, însă nu putem ignora ce se întamplă în S.U.A. sau statele Uniunii Europene. Fie că ne place sau nu, trăim într-o lume interdepedentă. De aceea, cred că soluţiile găsite de noi trebuie să ţină cont de lumea în care trăim.

Reporter: Va consideraţi un bun român?

Traian Băsescu: Depinde ce înţelegeţi prin “bun român”. Dacă sunt un om fidel cauzei ţării mele? Da! Nu ma aştept ca acelaşi lucru să-l spună şi adversarii mei. Cu toate acestea, ştiu că mi-am slujit ţara aşa cum am ştiut mai bine.

Reporter: Peste ani, cum credeţi că va fi amintit Preşedintele României, Traian Băsescu?

Traian Băsescu: Despre urmările istorice, este de preferat să vorbeasca alte persoane. Românii, trebuie să ştie că sunt unul dintre ei, cu bune şi rele. Un om ca toţi oamenii, ce are onoarea de a conduce ţara sa. De aceea, sper că acolo unde am greşit, să pot îndrepta lucrurile, pentru că nu vreau să fiu amintit ca un om care n-a lăsat nimic în urma lui.

Reporter: Pentru că ne apropriem de final, domnule Preşedinte Traian Băsescu, pe mâinile cui vreţi să lasaţi România, după ce veţi încheia cel de-al doilea şi ultimul mandat prezidenţial?

Traian Băsescu: Despre alegerea romanilor din 2014, sper că ea va fi una corectă. Nu v-aş putea spune un nume, pentru că s-ar putea interpreta. Sper totuşi, ca nu va repeta din greşelile foştilor preşedinţi. România trebuie să fie condusă cu demnitate şi mândrie, de către un om ce poate să fie un mediator al conflictelor din societate, atunci cand este cazul, şi mai ales să aiba capacitatatea de a lua cele mai bune decizii, chiar dacă l-ar putea costa cariera politică.

Reporter: Domnule Preşedinte, vă multumesc pentru timpul acordat.

În amintirea fratelui meu, Dragoş-Nicuşor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009)

2010-05-17T08:46:00.000-07:00

Între responsabilitate şi apelul la divinitate

2010-05-10T03:34:00.000-07:00

Pentru că nu a trecut mult timp de la alegerile prezidenţiale din 2009, ne putem aduce aminte atmosfera de atunci. Unii dintre comentatorii politici au numit bipolarizarea dintre tabara pro Băsescu şi anti Băsescu, drept o Romanie ruptă în două.

Campania a fost una dură, în care fiecare dintre noi a decis aşa cum a considerat de cuviinţă, însă de aici şi până la o ruptură în societate, este cale lungă. De aceea, prefer să fiu mai rezervat, când vine vorba despre comentariile spectaculoase ale analiştilor politici.

Despre candidati, trebuie spus că fiecare dintre ei, fie că vorbim de T. Basescu, M. Geoana şi C. Antonescu, au pus în practică ceea ce au crezut ca i-ar putea face câştigători. Fiind vorba de o competiţie electorală şi nu de un examen bazat pe competenţe, proiectele politice nu au contat iar în unele cazuri, nu au existat.

Ştiu că sună a clişeu pentru mulţi dintre noi, apelul la un proiect politic, cum la fel se întamplă atunci când vorbim despre partide, doctrine, ideologii, reprezentare, responsabilitate, etc. Pentru nivelul de credibilitate al clasei politice româneşti, culpa cred că aparţine în totalitate celor ce populeaza structurile politice din ţara noastră.

Nu cred că românii sunt săturaţi de politică, ci mai degraba de nivelul în care se desfaşoară competiţia electorală, care are urmări directe asupra modului de administrare al statului. Ce om politic din Romania, poate să vorbească despre un proiect politic, câtă vreme nici el nu crede în ceea ce spune?

Şi fiindcă orice competiţie are în cele din urmă, un învingător, alegerile prezidentiale din decembrie 2009 au fost caştigate la limită, de către presedintele în exerciţiu, T. Băsescu. Nu vreau să comentez speculaţiile despre frauda electorala sau nivelul de campanie practicat de către echipa domniei sale. Sunt oameni mult mai documentaţi şi pricepuţi, care au vorbit despre aceste fapte.

Eu vreau să discut despre felul în care s-a prezentat candidatul T. Băsescu în faţa românilor cu drept de vot, dupa un mandat de cinci ani. Felul în care a sedus masele a funcţionat, dovada fiind voturile ce le-a obţinut. Nu imi aduc aminte să fi vorbit despre soluţii la criza economică sau proiecte politice. Pot menţiona apelul la sentimentul de frică faţă de celebrii moguli şi mai ales, a speculat aşa cum trebuia, dorinţa de sânge a românului cu pregătire intelectuală minimă sau medie, pentru cei bogaţi.

Dacă ne aducem aminte de nuvela istorică a lui Costache Negruzzi –“ Alexandru Lăpuşeanu”, nivelul de fustrare al maselor faţă de boieri, în prezent faţă de bogaţii ţării, a rămas unul constant. De aceea, dintre toţi candidaţii prezenţi la alegeri, cel care şi-a însuşit cel mai bine rolul, după nevoile poporului român, a fost preşedintele în funcţie, Traian Băsescu.

Astăzi, citind titlurile din ziare şi simţind noi înşine felul în care este guvernată ţara, în condiţiile unei crize economice mondiale, spunem că suntem sătui de politică şi alegem să privim dezamagiţi ceea ce ni se întâmplă. Despre viitor, ne este clar că nu pare unul promiţător.

Aşa că, ce ne râmâne să facem? Să fim responsabili în primul rând noi, pentru ca apoi să responsabilizam prin votul nostru pe cei care îi votam cu ocazia campaniilor electorale sau să ne rugăm la Dumnezeu şi să privim spre cer?

Sătui de clasa politică şi de alegeri, probabil ar fi multe răspunsuri care fac apel doar la divinitate, mai ales din partea celor ce s-au lasat seduşi în campanie de către cei care acum, fac orice, mai puţin să dea dovadă de responsabilitate.

Îmi aduc aminte discuţiile din perioada alegerilor prezidenţiale cu rudele şi prietenii mei. Unele duse până acolo, încât mă gândeam cine este cel vinovat, eu că încerc să îi spun că să îşi lărgească orizontul de aşteptare şi dupa alegeri sau cel care dorea să voteze cu ură, pentru doar aşa o sa le fie rău celor pe care îi considera vinovaţi pentru modul în care îşi duce viaţa de zi cu zi.

Poate este un caz izolat, dar îmi pare ceva tipic românesc. Ieri, am auzit că cineva cunoscut, a mers să se roage la o mănăstire, ca să-i mearga bine la serviciu, pentru că se anunţă vremuri grele. Sunt de acord că rugăciunile ne ajuta, ne oferă încredere şi speranţa, dar nu cred că putem spera fără să alegem cu capul pe umeri, ceea ce credem ca este bine pentru viaţa de pe pământ.

Nu, nu mă bucur pentru momentele prin care trec cei care l-au votat pe T. Băsescu, iar astfel au pus înainte de orice, apelul la ură pentru foştii boieri din trecutul medieval, actualii moguli din prezentul zilelor noastre. Fiindcă trăim într-o democraţie liberală, alegem cu toţii şi suportăm în aceaşi măsură consecinţele voturilor noastre.

În final, sper să ne dea de gândit lucrurile menţionate anterior. Cei care ne considerăm credincioşi, este normal şi necesar să credem în Dumnezeu, dar cred de asemenea, că fără să fim responsabili pentru ceea ce facem în viata aceasta, va fi greu să găsim raspunsuri la problemele prin care trecem.

Problemele statului şi ale instituţiilor sale

2010-05-06T12:47:00.000-07:00

Se întamplă ca uneori, atunci când avem nevoie de instituţiile statului, să ne dăm seama că ele sunt ineficiente. Un astfel de caz, este şi cel prin care trec eu. Nu spun lucrurile acestea pentru a-mi denigra ţara sau pe cei care se află în slujba ei. Este o situaţie anormală iar dacă ajungem să le acceptăm tacit, avem şi noi, o parte din vină.

Ne este clar că trăim vremuri dificile, în care administrarea statului este una slabită. Motivele care ne-au adus aici, ţin în mare parte de alegerile noastre. Fie că vrem sau nu, cei care au fost desemnaţi de noi, pentru a ne conduce ţara, şi-au adus contribuţia la ceea ce avem astăzi, şi poate am avut şi mai demult, doar că unele cazuri au rămas anonime iar altele şi-au mai găsit loc printre titlurile din ziare.

Mi-e greu să cred şi mai ales nu pot accepta, situaţia în care atunci când mergi într-un spital, să simţi pe propria piele, lipsa medicamentelor necesare. La fel, nu pot fi tolerate problemele din învăţământ. Iar ca să revin la cazul meu, este de neconceput ca atunci cand ai parte de o tragedie, să plateşti ceea ce este obligat să facă statul prin instituţiile sale.

Aşadar, să întrebam cine este de vină? Cei din instituţiile statului, îşi afirmă neputinţa faţă de rudele victimelor, spunând că bugetul este redus. Cu greu, însă poţi înţelege o astfel de scuză. Pare greu de crezut că România zilele noastre, este condusă pe un drum bun.
Ce nu este de înţeles, aşa cum o să citiţi şi în articolul scris de către fostul meu coleg de facultate, Bogdan Marica, a fost răspunsul ce l-a primit din partea celor ce se ocupă de relaţiile publice ale I.P.J. Dolj.

Mă întreb retoric, cum poţi spune că nu sunt probleme cu fondurile, când instituţia ta, nu poate finaliza dosarele de cercetare, pentru că datoriile nu sunt onorate către institutele de medicină legală sau pentru experţii tehnici autorizaţi.

Nu ştiu exact ce ascunde răspunsul acesta, dar pot presupune că nu se vrea să fie deranjaţi cei ce se află în funcţiile de conducere. Dacă este aşa, atunci întreb, cu ce folos să spunem că este bine, când în realitate, o ducem rău?

Normal ar trebui să fie rezolvate problemele, pentru că dacă tot mi-am început postarea cu privire la neîncrederea oferită de instituţiile statului, pot să-mi finalizez textul de faţă, spunând că dacă nu poţi să ai încredere în cei care trebuie să o ofere, atunci ce ne rămâne să facem?

Cum veţi privi cele scrise de mine, asta rămâne să judece fiecare. Personal, sper ca astfel de situaţii să nu mai existe, pentru că mă gândesc la ceea ce se întâmplă cu cei care din diferite motive, nu-şi pot susţine material, soluţionarea problemelor cu care se confruntă.

Filme despre tragedii

2010-04-18T11:50:00.000-07:00

N-am mai scris de mult timp aici, cu toate că, nu mă pot plânge de lipsa unor subiecte. Totuşi, nu am de gând să-mi motivez absenţa şi nici ca să caut scuze, cu privire la lipsa de activitate ce ţine de blog. Ceea ce pot face eu, este să-mi aleg un subiect despre care aş vrea să scriu. Iar fiindcă subiectul zielelor noastre ţine de tragedia polonezilor, am de gând să vorbesc despre filmul acesta.

Desi, am amanat ca să-l văd, în duminica de Paşte, am ales să vizionez filmul “Katyn”. Era o recomandare de la un vechi prieten, care imi vorbise în mare despre drama polonezilor din perioada anilor “40. Pentru că nu am pretenţia şi nici pregatirea pentru a realiza o recenzie în stilul unui critic de film, vreau să discut altfel, poate mult mai simplu.

Cred că cei care aleg să vadă acest film, atât din ţara noastră, şi sigur nu numai noi, ne putem regăsi, păstrând proporţiile, în ceea ce a fost să fi prins între dorinţa de expansiune a două mari puteri, Germania nazistă şi U.R.S.S.–ul lui Stalin. Sigur, când ajungi între două mari nenorociri, este un lucru greu. Să încerci ca sa le faci faţă , este şi mai dragmatic.

Pentru că suntem într-o perioadă liniştita, din multe puncte de vedere, putem să analizăm, reflectăm "la rece", despre greutatea deciziile a acelor care s-au vazut lăsaţi în mana sovieticilor. De aceea, pot spune ca ceea ce m-a impresionat în film, a fost prezentarea celor două perspective: dorinţa de afirmare a adevarului cu orice preţ şi cea de supravieţuire, prin acceptarea forţată a minciunilor.

În rest, nu va pot recomandă decât să vedeţi filmul, daca nu cumva l-aţi văzut deja. Putem să luam aminte de lucruri importante care au facut parte din trecutul bunicilor noştri, şi cine ştie, ar putea face parte din viitorul nostru şi al celor ce vor urma.

Revenind în zilele noastre, accidental aviatic de saptamana trecută din Rusia, a fost unul ciudat. Nu spun asta datorită speculaţiilor şi a conspiraţiilor. Este greu de înţeles cum o întreaga delegaţie poloneză care merge să îşi comemoreze eroii, ajunge la randul ei, să producă o altă tragedie.

P.S.1: Dacă tot mi-am început subiectul discutând despre filmul “Katyn”, poate mai devreme sau mai târziu, se va realiza un alt film despre tragedia polonează din Rusia, anului 2010.
P.S.2: Este de salutat gestul preşedintelui Traian Băsescu, de a merge în Polonia pentru a asista la ceremonia de comemorare a fostului preşedinte polonez şi a soţiei sale.

Pentru cei ce vor sa previna...

2010-01-17T06:57:00.000-08:00

Probabil, nu as fi scris despre subiectul de fata, daca in urma cu opt luni, intr-o seara de duminica, nu ar fi avut loc accidentul fratelui meu, in urma caruia el a murit, iar prietenul sau, pasager pe motocicleta, a decedat la spital, dupa zece zile. Fie ca vrem sau nu, in viata descoperim si intelegem mai bine multe lucruri, abia atunci cand le simtim pe pielea noastra.
Celor ce cred ca sunt feriti de tragedii, le pot spun ca asa am sperat si eu. Nu credeam ca se va intampla vreodata. Era un lucru greu de imaginat, care intr-o noapte de mai, a devenit realitate. Un cosmar trait...
Nu tin neaparat sa va sensibilizez prin intermediul acestor cuvinte. Ceea ce trag nadejde, este ca sa luati aminte de exprientele din viata altora. De asemenea, cu aceleasi sperante, va rog sa vizionati urmatoarele videoclipuri provenite din campanii de prevenire ale accidentelor ce au drept victime motociclisti.
Prevenire accident moto 1 / Prevenire accident moto 2
Pentru ca altfel puteti ajunge sa simtiti chiar voi, realitatea urmatoarelor imagini si sunetele de pe fundal. Mie imi sunt asemanatoare si cunoscute, ca sa le mai pot descrie pe cele traite din locul unde s-a intamplat accidentul fratelui meu, in data de 17 mai 2009.
Cu credinta si speranta, ca atat cei pe doua roti cat si cei cu patru roti, pot lua aminte de cele scrise, inchei postul memoriei fratelui meu, Dragos-Nicusor Neagoe (05.06.1990-17.05.2009).

Despre Revolutie

2010-01-12T11:33:00.000-08:00

Cu toate ca subiectul intamplarilor din Romania anului 1989 este unul de actualitate in luna decembrie a fiecarui an, ceea ce pana la urma este un lucru bun, am ales sa postez urmatorul fragment din simplul motiv ca intrebarile de atunci, nu si-au gasit raspunsurile. Ce-i drept, prea curand, pare tot mai putin posibil sa apara alte variante mai credibile, decat cele de pana acum.

Asadar, va invit sa cititi opinia mea din decembrie 2007, cu privire ce-am avut de spus despre Revolutia din decembrie '89.

"PROCENTUL TINERILOR CARE ÎŞI AMINTESC ceva despre Revoluţie este probabil subunitar. După multe căutări am mai descoperit încă un tinerel căruia nu-i este indiferent masacrul din 1989. Îl cheamă Ovidiu Neagoe şi este student la Ştiinţe Politice. „Amintiri din Decembrie 1989 nu pot să zic că am, pentru că eram un copil, aveam patru ani. Ştiu de la părinţii mei că am fost dus la casa bunicilor de la ţară ca să fiu departe de ce se întâmpla atunci. Aşadar, nu pot să zic că sunt vreun mic revoluţionar şi nici măcar fiu de revoluţionar. Păcat că acest lucru îl zic mulţi alţii. Acum am 21 de ani şi pot spune că văd în ceaţă acest eveniment. Ştiu doar că, în decursul acestor 18 ani care au trecut de atunci, au apărut fel de fel de teorii în legătură cu ce s-a întâmplat. Ştiu că există mulţi revoluţionari şi, din păcate, multe victime, aşa că mă întreb câţi au fost eroi? Mă întreb acest lucru privind la ceea ce se întâmplă în societatea noastră. Pot doar să mă mai întreb ce reacţie ar putea să aibă unul dintre cei care a murit atunci? Probabil că ar avea motive să plângă dacă ar vedea cum a ajuns societatea în care a crezut el şi, desigur, ar zâmbi ironic atunci când ar vedea prostia şi nepăsarea în care ne aflăm. Aşadar, nu ştiu ce a fost atunci, pentru că nimeni nu a zis nimic clar şi, ce-i drept, atâta vreme cât nu ne dorim să ştim ce a fost atunci, ce rost îşi mai au întrebările în legătură cu acele evenimente? Până la urmă, rămâne doar faptul că în acele zile au murit oameni, mulţi oameni, şi aici este vorba de un lucru care se putea evita! Dar zilele acelea au trecut, iar acum, acei oameni trăiesc doar prin încercările de a nu-i uita definitiv. Faptul că sunt comemoraţi an de an este un lucru bun. Totuşi, consider că cea mai bună comemorare s-ar putea realiza prin faptele românilor care să fie demne de lupta pentru libertate. Respectul faţă de ei nu se rezumă doar la afişe, emisiuni TV sau buchete de flori la morminte. Dacă tot îi respectăm, să o facem prin fapte şi nu doar în aceste zile. În final, nu pot zice decât: Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii/victimele lui Decembrie ’89 şi nu numai, pentru că nu au fost puţini cei care au murit pentru libertate înainte de 1989. O certitudine tristă este că ei au murit, noi i-am uitat şi astfel societatea aceasta merge tot înainte fără să-şi găsească vreun orizont“, sfârşeşte Ovidiu declaraţia ca un urlet de indignare."
Sursa este ziarul Expresul de Sud ,17 decembrie 2007.

P.S. : Dumenzeu sa ne ierte...

Urari de sarbatori

2009-12-24T14:41:00.000-08:00

Pe aceasta cale, tin sa urez vizitatorilor blogului, un Craciun Fericit si La multi ani pentru 2010!

Cu stima,

Ovidiu Neagoe

Pentru cei ce vor alege

2009-12-05T13:15:00.000-08:00

Nu-mi propun, ca pe ultima suta de metri, sa va spun cu cine sa votati. Stiu ca ati ales deja.V-ati decis cui ii veti acorda votul. Probabil, unii dintre voi s-au hotarat ca sa nu se prezinte la vot. Motive de absenta sunt destule, dar ca sa-mi citez unul dintre profesorii de la master, "cata vreme nu alegi, n-ai prea multe motive sa te plangi".
Cert este ca ziua de maine, 6 decembrie 2009, este una in care speram sa aflam multe raspunsuri la intrebarile pe care le avem, fiecare dintre noi pentru urmatorii cinci ani. Un prim raspuns, si poate cel mai important, il stim chiar noi, iar aceasta este optiunea pentru unul dintre cei doi candidati ramasi in competitie. Celelalte lucruri, probabil, le vom afla in urmatoarea perioada de timp. Stiu ca sunt destule motive pentru a fi pesimist si rezervat in sperantele asupra prezentului si viitorului, dar trag nadejde ca cei ce cititi blogul acesta, o sa fiti constienti de importanta votului si directia pe care o va urma optiunea voastra.
Salut

De campanie (dupa turul 1)

2009-11-28T14:40:00.000-08:00

Cateva scurte concluzii:

Pentru ca au ramas in competitia pentru alegerile prezidentiale din 2009, T.Basescu si M.Geoana, nu pot spune decat ca suntem pusi in situatia de alege raul cel mai mic, iar acela nu este actualul presedinte in functie. Cert pare ca trebuie sa incercam. Am incercat cinci ani de zile cu T.Basescu, iar acum n-avem prea multe scuze, ca sa nu incercam un alt tip de presedinte.

Rezultatul de 20,2% obtinut de catre C.Antonescu, candidatul PNL, la care si subsemnatul si-a adus contributia, in limitele unui voluntar, cred ca este unul bun, insa, nu a fost suficient, pentru a avea primul presedinte liberal in Romania. Cu toate acestea, scorul este promitator si permite astfel, un rol cheie in viitorul guvern si nu numai.

Desi erau unele previziuni de absenteism, castigul cel mai mare, dupa primul tur, consider ca a fost prezenta la vot. Imi reafirm parerea ca, pe langa influente, mai mult sau mai putin vizibile, depinde de noi, ceea ce vrem sa avem in Romania. Clasa politica de dupa '89 si liderii acesteia, au fost si raman, produsul societatii romanesti, rezultat din urma alegerilor noastre. Este greu de crezut ca printr-o simpla reformare, vor aparea politicieni responsabili, fara ca ei sa nu fie votati de catre un electorat pe masura.Ce-i drept, cuvantul "reformare" este unul des folosit, atat de catre cei ce detin puterea politica, cat si de cei care vor s-o obtina.
P.S.: Keri feat Butch-Valea Tatilor
Un film de vazut, Lions for Lambs.

Ziua unor noi alegeri

2009-11-21T04:39:00.000-08:00

Pentru ca maine are loc primul tur al alegerilor prezidentiale din Romania, cred ca ziua de 22 noiembrie 2009, va fi tinuta minte drept inca o zi, in care noi toti vom alege. Unii dintre noi, cei care se vor prezenta la vot, vor avea posibilitatea de a alege dintre candidatii inscrisi in aceasta cursa. Altii, poate saturati de politica sau dezinteresati, vor decide sa nu se prezinte la vot.

Nu tin sa polarizez aceste doua categorii, insa daca ar fi ceva ce as putea spune, este ca spre deosebire de partizanatul pentru un candidat, indiferenta doare cel mai tare. Spun acest lucru, din perspectiva unuia, care a decis sa nu se mai prezinte la doua tururi de scrutin, alegerile pentru Parlamentul European, in 2007, si alegerile locale din 2008. In acea perioada, m-am gandit ca daca votul meu nu-si poate aduce contributia catre o directie mai buna, atunci protestul prin absenta, ar putea fi util. Si, cred ca au fost destui in situatia mea. Probabil, sunt si acum la fel de multi... .

Intr-o astfel de postura, nu stiu cat m-ar prinde bine acum, haina mobilizatorului, a celui care le spune oamenilor sa mearga la vot. Ce cred ca as putea spune eu, dupa ce-am incercat si absenta de la vot, este ca trebuie sa ne cunoastem drepturile si obligatile pe care le avem unii fata de ceilalti! Cred ca nu trebuie sa mai privim mereu Romania cu fatalism, multumindu-ne sa spunem doar ca "asa se intampla lucrurile in tara noastra!". Asta nu! Poate mai bine am spune ca asa ne-am invatat noi cu lucrurile care se intampla in tara noastra!

Sper si cred ca Romania si romanii vor apuca si timpuri normale, in care problemele de acum sa fie doar triste amintiri. Cred, de asemenea, ca daca ne aflam pe un drum gresit, nu trebuie sa fim conservatori cu cel care ne conduce pe acest drum, scuzandu-ne cu constatarea:"altu' mai bun nu avem si oricum cei care vin fac tot la fel". Nu ne putem eschiva de la o noua alegere, chiar cu riscul de a avea parte de un nou esec.

Consider ca multe dintre tipurile de alegeri pe care le-am facut pana acum au fost gresite. Ziua de maine, poate fi una in care ne putem asuma greselile si mai ales, le putem corecta! Daca sunt putini aceia care nu simt protestul prin absenta de la vot, atunci ar putea fi multi aceia care vor simti prezenta la vot, a celor care au acest drept de a alege si vor sa si-l exercite.
Sa speram ca optiunea noastra va fi una mai buna decat s-a dovedit cea din 2004, si mai ales, ne va putea oferi o alta conduita din partea presedintelui Romaniei.

Sa speram ca nu vor mai existe multe dintre aceste indoieli, iar in timp, prin invatare, rabdare si munca, vom avea parte de o cultura politica, atat de necesara zilelor in care traim. In final, pot spune ca de noi depinde in mare parte, daca vrem sa cernem sita. Acesta este alegerea noastra!
Una dintre multele noastre alegeri, pe care daca le vom evita, atunci riscam sa ne confruntam cu ele.

Politica virtuala

2009-10-14T14:31:00.000-07:00

Marturisesc ca de ceva timp, am preferat sa citesc blogurile altora, decat sa mai adaug vreun post la propriul blog. Desigur de la toate acestea nu puteau sa lipseasca lecturarea ziarelor si vizionare emisiunilor de la tv, plus cateva carti. Nu pot spune ca am dorinta de a scapa de dezbaterile politice, asa cum vad ca apare un nou curent prin redactiile de la "Cotidianul" si "Adevarul". N-are rost sa fim mai ipocriti decat suntem, avem nevoie de discutii politice, pentru ca daca ne declinam responsabilitatile, noi avem o mare problema, nu doar cei care ne fac sa ajungem intr-o stare de lehamite.

Si daca tot incepusem sa va spun de bloguri, este usor de observat ca partizanatul pentru candidatii la functia de presedinte al Romaniei, se duce pe toate fronturile. Daca la alegerile trecute, nu se acorda un spatiu important luptelor politice din planul virtual, astazi gasim bloguri scrise de ziaristi cat si de politicieni. Trebuie sa spun ca e placut sa mai citesti si randuri scrise de un politician, care daca ar renunta la cariera politica, ar putea oricand sa ocupe un post de editorialist la un ziar de mare tiraj. Ma rog, au fost cazuri in care s-a trecut din mass-media in politica si invers. Nu-i mai putin de neadevarat, ca perceptia despre un individ care se afla intr-o postura de om critic si a ajuns in alta de aparator al lucrurilor pe care le-a criticat, a fost una nefavorabila celor care au ales sa treca granita dintre cele doua domenii.

Stiind ca in prezent, valurile sunt tulburi iar capitanul de pe nava noastra, are de ceva timp, vreo cinci ani, probleme cu directia, avem datoria sa fim mult mai atenti la alegerile din 22 noiembrie si 6 decembrie 2009. Pentru ca in scurt timp va incepe campania electorala, toate mijloacele de comunicare se vor tura la maxim. Ceea ce nu e un lucru rau. Ramane de vazut cum vor decurce aceste miscari, pentru ca daca vom avea discutii bazate pe argumente si proiecte, ar fi un lucru bun. Ne place sau nu, absenteismul de la vot se datoreaza acestor puncte pe care un om politic rar le poate intruni, acelea ce tin de seriozitate, munca si consecventa.

Sper si cred ca momentul de criza prin care trecem ar putea sa reprezinte trezirea pe care o invocam din imnul national. Un prim pas ar fi sa constientizam ceea ce avem de facut, iar aici nu ma refer doar la cei aflati in lupta politica, ci si la cei ce vor merge la vot.

Asadar doamnelor, domnilor imi inchei postul aici. In continuare, ramane sa ne citim unii altora blogurile pe care le avem la dispozitie.
P.S.: Un lucru de luat in seama!

In memoria fratelui meu, Dragos-Nicusor Neagoe ( 05.06.1990-17.05.2009)

2009-09-15T13:14:00.000-07:00

Se spune ca atunci cand cineva drag moare, el continua sa traiasca prin intermediul celor ramasi in viata, care il pastreaza in sufletele si in inimile lor. Mi-e greu sa-mi gasesc cuvintele potrivite, atunci cand ma vad pus in situatia de a vorbi despre decesul fratelui meu.De multe ori, atunci cand auzim de tragediile unor cunoscuti, ne gandim cu teama la lucrurile acestea, sperand ca nu vom fi noi, intr-o astfel de ipostaza.

Iar atunci cand ne vedem pusi in fata faptului implinit, poate ar trebui sa ne mai gandim la un citat de-al lui Octavian Paler, cel care spunea ca niciodata nu stim care va fi ultima clipa, pe care o vom petrece alaturi de cei dragi. Aceste cuvinte, ma duc cu gandul la ziua de duminica, 17 mai 2009. O zi ce parea banala, simpla, in care discutiile cu fratele meu au fost cat se poate de simple, discutii care acum, imi raman in memorie, alaturi de amintile sale, drept cele mai de pret comori.

Vestea pe care am primit-o in ajunul aniversarii zilei mele de nastere, a fost una fulgeratoare.Ziua in care imi asteptam fratele sa-mi faca urarea de „La multi ani”, a ajuns sa fie una de trista amintire, deoarece a fost ziua in care Dragos, singurul meu frate, fratele cel mic, a fost adus acasa intr-un sicriu. Si de atunci, tacere, durere, lacrimi, tipete, si alte moduri de disperare, pentru ca n-ai cum sa te abtii, atunci cand realizezi ca cel ce ti-a fost atat de aproape, nu-l vei mai revedea in viata aceasta, drumul pe care este acum, fiind unul de pe care nu se mai poate intoarce.

Dupa toate acestea, apar incurajarile din partea rudelor,prietenilor sau ale altor cunoscuti. Fiecare spune ca trebuie sa mergi inainte, ca n-ai ce face. Stiind ca asa e, de multe ori ajungi sa asculti incurajarile doar ca pe o forma de respect, fata de cel ce face acest lucru. Este greu ca sa te convingi singur ca asta e viata, stiind ca acum viata s-a schimbat.

Asa ca, ce mai ramane este sa lupti!Sa te ridici,sa mergi inainte, si sa stii ca ai facut tot ce-ar fi trebuit sa faca si cel drag, cel pe care nu-l mai poti revedea. Sa stii ca odata ce-l vei revedea, ii vei spune ca ai facut tot ce ti-a stat in putinta, ca sa reusesti. Sa fii sigur de asta Dragos, vom merge inainte, gandindu-ne la tine, la toate amintirile frumoase pe care le-am petrecut impreuna, pentru ca atunci cand ne vom revedea, sa poti spune ca esti mandru de noi.

P.S. : Desi in curand vor trece aproape patru luni de la accident si ancheta merge foarte greu, asta nu o sa ne descurajeze. Actuala criza financiara si nici macar vechea criza morala, specifica tarii noastre, nu este o scuza pentru incapabilitatea organelor abilitate, care trebuie sa inainteze demersurile necesare pentru a se desfasura o judecata corecta, de pe urma careia, cel care l-a privat de viata pe fratele meu si pe prietenul sau Robert, sa isi primeasca cu responsabilitate pedepasa de care se face vinovat.

Dumnezeu sa va ierte si sa va odihneasca in pace, Dragos si Robert... .

Politica, moralitate, intelectuali si tineri

2009-05-06T23:54:00.000-07:00

1) Este politica morala?

Daca despre politica se spun multe lucruri, ce putem spune despre participarea intelectualilor si a tinerilor la viata politica?Sa fie un lucru bun sau rau? Pot ei sa insanatoseasca mediul politic romanesc, considerat destul de bolnav, sau odata intrati in acest joc, devin parte a lui? Sunt multe intrebari, legate de acest subiect. Ce mai putem spune, pe langa intrebari si raspunsuri? Acuze, scuze sau alegem sa fim indiferenti?
Despre morala si politica, analistul politic Emil Hurezeanu, spunea ca ar fi de multe ori, lucruri paralele. Este afirmatia lui una corecta? Politica este doar imorala? Probabil ca aceia care se considera ca fiind o parte din categoria "realistilor pragmatici" pot aprecia ca da, politica este cat se poate de imorala. Un punct de vedere, foarte apropriat de aceasta perspectiva, a fost si cel a lui Octavian Paler, care spunea ca "Politica nu are principii. Are numai interese.". Fara indoiala, cu greu putem contrazice afirmatiile lui E.Hurezeanu sau O.Paler. Viata de zi cu zi, intareste spusele lor. Cu toate acestea, trebuie sa gasim un raspuns, iar poate cel mai indicat, asupra subiectului de fata, vine din partea lui R.Aron, care in cartea sa, "Democratie si totalitarism", afirma ca dintre cele doua perspective "realista" si "idealista", asupra politicii, nici prima si nici a doua, nu este corecta, in ambele cazuri ajungandu-se la evenimente ce nu sunt de dorit. Exemplul cel mai bun este cel al regimurilor autoritare.
Astfel, cum putem privi politica, drept morala sau imorala? Ramane o intrebare, asupra caruia nu-mi permit decat sa acord un raspus pe care il cred cat se poate de simplu. Nu pot nega ca mediul politic este departe de a fi unul propice pentru moralitate, insa chiar si asa, daca este unul moral sau nu, aceasta este o intrebare asupra caruia trebuie sa reflecte fiecare individ, care este parte a acestui domeniu. Nu putem arunca la gunoi, un intreg cos de mere, daca un mar este stricat. Ar fi absurd, sa facem acest lucru. Si totusi, la fel de absurd ar fi, sa lasam marul stricat langa celelalte, iar in timp sa se strice toate merele din acest cos.

2) Intelectualii si politica, un drum comun sau separat?

Asupra acestei intrebari, imi permit sa aduc in discutie cateva raspunsuri. Unul dintre ele, il gasim la I.Bratianu, cel care spunea ca intelectualii nu trebuie sa refuze jocul politic, datorita faptului ca sunt oameni pregatiti, care pot sa fie utili in acest domeniu. O alta perspectiva, asupra participarii sau nu, a intelectualilor la viata politica, o gasim la Octavian Paler. El ne spunea ca intre politica si intelectuali, a existat mereu, o ciudata atractie reciproca. Nu putini, au fost politicienii care vroiau sa aiba aura intelectualilor iar acestia din urma, doreau sa aiba parte de puterea politica. Cateva dintre exemple, le avem fata de Hitler, care se visa arhitect, Mussolini si nu in ultimul rand, N. Ceausescu si legaturile sale cu Academia Romana.
Recent, daca putem spune asa, avem cazul celor ce sunt numiti "grupul de intelectuali prezidentiali" ai conducatorului statului roman, T. Basescu. Fata de aceste lucruri, nu-mi pot exprima decat retinerea, pentru motivatia celor ce au considerat ca trebuie sa fie mai aproape de un lider politic, iar astfel sa beneficieze de avantajele de rigoare. Daca dragoste cu sila nu se poate, atunci cu avantaje reciproce, pare sa fie bine... .

3) Trebuie sa participe tinerii la viata politica?

Despre raporturile dintre tineri si politica, nu putem spune ca lucrurile par mai simple. Pe deoparte, exista destule multe motive de neparticipare ale tinerilor la treburile cetatii, dar pe de alta parte, sunt la fel de multe motive ca tinerii sa isi aduca aportul la aceste lucruri.
Dezamagirea este mare, pentru o societate precum cea romaneasca, dar in acelasi timp, ca sa-l recitez pe Octavian Paler, speranta vine din disperare. Nu stiu daca s-a ajuns la un asemenea nivel de disperare, insa daca exista speranta, ea trebuie materializata.
Nu putem nega sau ignora, spuselor celor zic ca nu te poti sa reusesti decat prin asa numitele "pile", cunostiinte, relatii, bani, etc. Sunt lucruri care exista in societatea romaneasca, asa cum exista si in celelalte societati occidentale, care ne sunt modele, asupra carora aspiram sa ajungem, intr-un viitor mai apropriat sau indepartat. Este de remarcat afirmatia despre coruptie a fostului ambasador S.U.A. in Romania, N. Taubman, care spunea ca este un lucru ce a existat inca de la inceputurile omenirii si sunt destule argumente care ne fac sa credem ca nu o sa inceteze deloc. Problema nu este ca exista, ca si-n cazul prostitutiei, problema este asupra nivelului la care se manifesta, iar aici institutiile de genul celor de la D.N.A., par sa fie mai mult spectaculoase, decat eficiente.

Ca o concluzie la cele spuse anterior, raman la parerea ca moralitatea intelectualilor si a tinerilor in politica, depinde in cele din urma, de personalitatea lor. Pot sa existe cazuri de moralitate dar ineficienta politica sau eficienta politica si lipsa de moralitate, iar acest lucru trebuie sa dea de gandit celor care intra in acest domeniu. Cert este ca avem datoria de a incerca sa contribuim la ceea ce nu dorim sa mai fie, pentru ca lucrurile nu se vor schimba de maine, ci in timp, cu multa munca si rabdare. Fara aceste lucruri, si facand exact gesturile pe care le condamnam acum, este greu de crezut ca vor fi alte sanse de reusita, decat cele din prezent.

Radu Duda si candidatura sa

2009-04-27T11:10:00.000-07:00

Daca intr-unul dintre primele posturi, "Candidat de primavara", am adus in discutie anuntul cu privire la participarea lui Radu Duda, in cursa prezidentiala, ma vad nevoit sa continui subiectul prin intermediul acestui post.
Chiar daca multi se intreaba cine este Radu Duda, se pare ca in ultimele sondaje, ar fi creditat cu aproximativ 9%. Daca s-ar materializa la alegeri acest procentaj, probabil ar fi unul destul de bun, pentru un membru al casei regale. Astfel, in sprijinul acestei candidaturi, a aparut si o declaratie de presa a Regelui Mihai, in ziua de Sf. Gheorghe. Motivatia Majestatii Sale, a fost ca la vremuri noi, casa regala trebuie sa se modeleze dupa societatea de azi.
Fara indoiala, daca vrea sa fie viabila, monarhia trebuie sa adopte masuri care nu sunt chiar pe placul ei. Totusi, sa fie candidatura la presedentie o carte castigatoare, sau un ultim vals din partea casei regale?
Nu stiu cat de ciudat este, insa am vazut in ultima vreme, un anumit interes fata de participarile lui Radu Duda la emisiunile tv. Dupa cum am mai spus, fiind un fost actor, cunoaste modalitatile prin care sa fie un bun orator. In plus de asta, stie sa profite si de faptul ca este primul cetatean care si-a anuntat candidatura pentru functia de presedinte al tarii.
Daca este sa privim la minusuri, trebuie sa evidentiam faptul ca, chiar si pentru adeptii monarhiei, este ciudat felul cum trece acest om, de la republica la monarhie, si se intoarcere iar catre republica. Nu stiu cum se poate numi acest lucru... probabil raspunsul il cunoaste doar Regele Mihai, deoarece in 1993 a refuzat propunerea facuta de catre liderul P.N.L., Radu Campeanu, de a intra in cursa pentru functia de presedinte al Romaniei.
Cu toate ca s-a vorbit mult, in ultima perioada, despre legaturile dintre Radu Duda si Securitate, se pare ca acesta ar fi primit un aviz de necolaborare. Ce a fost sau ce n-a fost, asta probabil cunosc mai bine, cei de la CNSAS, care se ocupa de aceste lucruri... .
In continuarea minusurilor, Radu Duda, nu si-a anuntat sursele de venit pentru o campanie, precum cea prezidentiala, in care nu poti sa angajezi resurse umane doar prin fidelitatea lor fata de monarhie. Ne place sau nu, politica se face cu bani, pentru putere si bani, iar daca candidatul Radu Duda, vrea sa se sprijine pe un fond in care sa contribuie cetatenii, nu pot sa zic decat ca pare o miscare ciudata.
Nu vreau sa fiu mai pesimist decat trebuie, insa cati romani, pot/vor sa contribuie la campania unui candidat? Probabil, multi gandesc ca "uite dom'le, dupa ce ca ne mint, acum ne cer si bani, ca sa ne minta", iar aceste afirmatii stim bine, ca nu sunt departe de adevar.
Daca este un candidat pregatit sau nu, pentru cursa electorala, asta ramane o intrebare asupra careia vor reflecta in posturile urmatoare.

Axa Bucuresti-Chisinau-Moscova

2009-04-15T14:15:00.000-07:00

1) Reunificarea sau visul pierdut?

Despre acest subiect putem spune, ca pe langa incarcatura emotionala normala, cu care este abordata tema teritoriile romanesti pierdute, dupa cel de al doilea razboi mondial, trebuie sa avem in vedere contextele diferite in care au fost prinse Romania si Republica Moldova. S-a vorbit mult despre sansa pe care au avut-o cele doua state, la inceputul anilor ' 90, cand tema unificarii ar fi fost una reala, precedentul Germaniei, fiind privit atunci cu speranta de catre romanii de pe ambele maluri ale Prutului. Desigur, se poate spune ca problemele interne cu care s-au confruntat ambele state, au fost destul de profunde. Chiar daca Romania a avut nivelul ei de indepedenta fata de URSS, cunoscand un alt tip de comunist catalogat drept nationalist, ar fi o eroare sa credem ca dupa ' 89, se putea vorbi despre bazele solide ale unei societati democratice. Fara indoiala, cei ce s-au aflat la conducerea statului roman postdecembrist au avut greselile lor, nefiind nici acum clare "excursiile" minerilor la Bucuresti sau incidentele dintre romani si unguri de la Targu Mures, un alt episod destul de misterios.
Nu putem nega ca au fost vremuri tulburi, in care probabil nici nu se punea problema asumarii unor discutii externe, cu privire la fostele teritorii romanesti ori asupra tezaurului nerecuperat de la Moscova.
Un punct de vedere interesant cu privire la aceasta perioada, este cel al lui Iosif Boda, unul dintre fostii consilieri ai presedintelui Ion Iliescu. In cadrul emisiunii "Saptamana Politica" de la postul de televiziune TVR1, din data de 12.04.2009, acesta a spus ca la inceputul anilor ' 90, a existat vointa din partea liderilor politici ai Romaniei, fata de tema unificarii cu Moldova, insa la scurt timp s-au vazut neputinciosi, cand au fost avertizati atat de la Washington cat si de la Moscova, ca daca vor face acest lucru, nu vor primi nici un fel de sprijin. Ce-ar fi insemnat acest demers? Desi contextele sunt altele, putem sa avem in considerare precedentul destul de recent al Iugoslaviei.
De ce s-au trimis acele semnale catre Bucuresti, din partea celor doi poli de putere mondiala? Un raspuns ar fi, ca ei isi impartisera prea bine zonele de influenta, pentru a mai putea fi renegociate. Cum am putea cataloga astazi, decizia liderilor politici ai Romaniei de atunci? Este greu de dat un raspuns, pentru ca pe deoparte nu-i putem condamna, o decizie fara sustinere externa, ar fi avut in acei ani, probabil niste rezultate periculoase, dar pe de alta parte, nici nu putem cataloga acest act, drept unul de curaj.

2) Relatiile diplomatice romano-moldovenesti

Astfel, politicienii romani au realizat in acel moment, ca se afla in trenul vestic, iar pe un singur bilet, nu poate merge decat un calator. Celui de al doilea, i se luase un bilet catre o alta ruta, Romania si Republica Moldova, avand de urmat drumuri diferite. Ce-a insemnat acest lucru? Relatiile de vecinatate romano-moldovenesti, au parut sa aiba de multe ori, momente de ignorata din partea celor doua parti, presarate din cand in cand, cu acuze din partea Republicii Moldova catre Romania. Deseori s-a vorbit despre influenta ruseasca fata de aceste lucruri, importanta gazelor venite de la Moscova cat si depedenta economica si chiar politica, fiind catalogate drept unele dintre probleme, care au stat in calea dialogului romano-moldovenesc.
Ceea ce parea a fi ceva nou, pentru acest subiect, a fost momentul vizitelor reciproce, pe care
cei doi presedinti, Traian Basescu si Vladimir Voronin, si le faceau dupa anul 2005, cand erau cunoscuti drept doi buni tovarasi ai paharelor de vin. Daca despre Voronin se spunea ca s-ar fi folosit de presedintele Romaniei, pentru a-si atrage voturile moldovenilor ce nu-si renega originile romanesti, despre Traian Basescu, putem sa aducem in discutie momentul din cadrul unei vizite de la Chisinau, cand s-a adresat celor de peste Prut, spunandu-le ca singurul moment de reintalnire, pentru cele doua state, ramane doar in cadrul Uniunii Europene.
Cu toate acestea, pentru cetatenii R. Moldova, un subiect important a fost si ramane, cel cu privire la redobandirea cetateniei romane. Fara indoiala, acest drept pierdut de catre romanii din Basarabia, in anii '40, trebuie adus in discutie. Este legal, moral si cat se poate de normal, ca aceia care pot sa dovedeasca ca au fost cetateni ai Romaniei sau sunt urmasi ai unor fosti cetateni ai statului roman, sa-si redobabandeasca cetatenia romana, prin intermediul cererilor.
Desigur, datorita perioadei de sovietizare, lucrurile s-au schimbat in Basarabia istorica, iar pe langa moldovenii romani, si-au facut aparitia o importanta comunitate de etnici rusi. In cazul acestor conditii, este greu ca presedintele tarii, Traian Basescu, sa se poata adresa celor "4 milioane de romani, de peste Prut". Astfel, discutia despre redobandriea cetateniei romane, pentru romanii de la Chisinau, nu este asa de simpla, precum pare la prima vedere. Este greu de crezut ca procesul birocratic, va trece intr-un plan secund iar formalitatile de obtinere a cetateniei, se vor schimba peste noapte.

3) Uniunea Europeana: punctul de legatura sau de separare?

Dat fiind faptul, ca odata cu integrarea Romaniei in N.A.T.O. si U.E., statul roman a devenit zona de granita, influenta Federatiei Ruse s-a reactualizat in Republica Moldova, fiind folosit santajul cu privire la Transnistria. De ce conteaza aceasta zona pentru R. Moldova? Importanta sa este deosebita, fiind una dintre partile conflictelor "inghetate", care poate sa fie folosita oricand este nevoie, iar daca ne gandim ca resursele energetice ale R.M. se afla peste Nistru, putem sa realizam un "tablou" mintal al dependentei autoritatilor de la Chisinau fata de Tiraspol.
Ce putem spune fata de aceste contexte geopolitice total diferite, in care se afla Romania si Republica Moldova? Pot ele sa aiba candva, un drum comun? Pare greu de vazut acest lucru, dar nu imposibil. Constientizarea faptului ca cele doua state se afla in contextul unei lumi globalizate, in care interdepedenta este mult prea importanta ca sa fie ignorata, poate si trebuie sa fie un subiect al dialogului, iar de la aceea masa, este clar ca nu poate sa lipseasca Federatia Rusa.
Din pacate, inca nu stim, in ce masura organizatiile la care suntem parte, pot sa reprezinte o voce puternica si unita, de care are nevoie Romania, pentru a-si stabiliza acest dialog estic.
Asadar, pana sa avem asteptari de la partenerii nostri, autoritatile de la Bucuresti, trebuie sa raspunda cu responsabilitate si eficacitate, fata de problemele pe care le intampina Romania.
Ce-i ramane Romaniei sa faca pentru Republica Moldova? Poate milita, daca asta vor si autoritatile de la Chisinau, pentru integrarea in cadrul U.E. De asemenea, tot cu acordul ambelor parti, activitatile economice pot cunoaste castiguri deloc de neglijat, pentru cele doua state.
Consider ca prin intermediul unor oameni competenti, relatiile romano-moldovenesti, via Moscova, pot cunoaste dialoguri sanatoase, intr-un viitor destul de apropriat.

James Bond de-o vara

2009-04-15T02:22:00.000-07:00

Daca tot ne intrebam, de ce primim mail-uri din categoria "work and travel", in plina recesiune economica, trebuie sa fim linistiti. Sunt destule locuri de munca, pentru toti. De ce spun acest lucru? Pentru ca astazi, agentia de stiri 9am, ne aduce la cunostinta slujbele de vara, oferite de catre serviciile de informatii americane, pentru tinerii ce sunt cetateni ai S.U.A. .
Asadar, cei ce s-au saturat de banalele joburi, pot opta sa fie, macar si pentru o vara, in postura lui James Bond.
Cum putem privi aceasta oferta inedita? Probabil asa cum este... . Reprezinta un mod prin care se doreste o deschidere catre societatea americana, cat si o dorinta de implementare a unei culturi informative, catre tinerii.
Chiar daca pare o stire hazlie, pentru o mare putere, precum cea americana, informatia este extrem de pretioasa.
Sursa

Mesajul presedintelui Romaniei

2009-04-14T10:00:00.000-07:00

Daca in cursul zilei de ieri, presedintele Romaniei, Traian Basescu, ii acuza pe mogulii mass media, S.O. Vantu si D. Voiculescu (pentru a cata oara?... ) ca ii ataca familia, astazi, a fost prezent in Parlament, unde a sustinut un discurs de aproximativ 35 de minute, despre situatia de peste Prut.

Cateva dintre punctele prezentate, au fost si urmatoarele:

-Romania respinge acuzatiile aduse de catre conducerea R.Moldova si condamna orice abuz savarsit de catre organele de forta;
-Cetatenii romani nu pot sa fie privati de serviciile consulare;
-Guvernul Romaniei va urgenta formalitatile de redobandire a cetateniei romane, pentru romanii de peste Prut;
-Romania va milita in continuare pentru aderarea R. Moldova la Uniunea Europeana;

Despre discurs, s-ar putea spune ca pe langa tenta preelectorala, dintr-un an cu alegeri prezidentiale, a fost unul cu mesaje directe, iar acest lucru nu este tocmai rau.

Pe de alta parte, dupa acest moment, este putin probabil ca vechea si actuala conducere de la Chisinau, sa aiba alte reactii fata de Romania, decat cele de pana acum.

Justitia politica si chinurile sale

2009-04-13T07:11:00.000-07:00

Retinerea de astazi, a lui C. Penescu, patronul clubului de fotbal din Pitesti, pare sa fie o noua dovada, din ceea ce afirma V. Magureanu, pentru revista Q Magazine. Dupa spusele sale, acesta o sa fie o perioada de patimi, pentru destui oameni publici din Romania.
Desi la prima vedere, cuvintele fostului sef de informatii, par a fi previziunile unui om documentat, alte persoane, printre care si, A. Pavelescu, spun ca in realitate ar fi fost o atentionare subtila, catre cei vizati.
Imaginile in care, Popoviciu, G. Becali si mai nou Penescu, sunt condusi catre organele de cercetare, reprezinta subiecte pe care nicio televiziune sau ziar, nu le poate rata. Nu poate fi condamnata mass media pentru ca isi vinde stirile, dar pe de alta parte, nici nu pare sanatos sa inlocuim judecata instantelor cu cea a televiziunilor.

Instantele judecatoresti au problemele lor, iar asta nu poate nimeni sa conteste. Totusi, daca credem in democratie, atunci avem datoria de a crede si in corectitudinea puterii judecatoresti. Desigur, este cel mai usor sa generalizam si sa zicem ca sistemul trebuie inlocuit, pentru ca e mult prea ticalosit. Uneori este nevoie de schimbari, dar sa nu uitam ca cei care cer aceste lucruri, nu se gandesc la eficienta sistemului, ci la voturile pe care le-ar putea obtine.
Nu e nevoie sa distrugi un lucru cand nu mai merge, ci uneori trebuie sa repari, chiar daca asta nu este usor si dureaza mai mult timp.
Este un an electoral, probabil se vor intampla multe lucruri, insa sper ca scandalurile nu vor conta mai mult decat nevoile romanilor, de acum. Asta daca nu cumva, exista o nevoie de scandal, care trebuie satisfacuta.... .

Dan Puric presedinte

2009-04-12T23:58:00.001-07:00

Zilele trecute, intr-o discutie cu Alin, un coleg de master, membru al PNTCD (unul dintre putinii, care si-au ales o optiune politica romantata), imi spunea despre propunerea taranistilor catre Dan Puric, prin care i-au cerut sa candideze pentru functia de presedinte al Romaniei. Din pacate, pentru membrii si simpatizantii PNTCD, acest demers nu s-a concretizat, refuzul artistului, fiind unul cat se poate de normal. Fara indoiala, taranistii trec printr-o perioada dificiala, as inclina sa spun, cea mai grea, de pana acum. Astazi, despre taranisti, stim ca sunt un partid cu un numar restrans de oameni, in interiorul caruia se duce o lupta pentru conducere. Astfel, pentru PNTCD, un candidat precum Dan Puric, ar fi fost o importanta lovitura de imagine.

De ce spun asta? Pentru ca Dan Puric, reprezinta in prezent, pentru multi tineri, si nu doar tineri, un reper. Salile unde isi tine prelegerile, sunt mereu pline, cartile sale, sunt printre cele mai cumparate iar aparitiile de la televiziuni, sunt dovada faptului ca se poate adresa unui segment larg de public.
Cei ce il contesta, il eticheteaza drept un extremist, spunand ca face prea des, legaturi intre religie si romanism. Ce-i drept, ar fi fost destul de ciudat, sa fie apreciat de toti.
Este el un mitolog? Probabil ca da, pentru ca reprezinta o alternativa la ceea ce are generatia noastra. Fara indoiala, intelectuali precum, A. Plesu, au meritele lor, iar acest lucru nu poate fi contestat, insa este greu de crezut, ca s-ar putea adresa segmentului mare de oameni, unde Dan Puric poate sa aiba acces.
Chiar daca colegul meu Alin, isi exprima dezamagirea fata de refuzul lui Dan Puric, de a le fi candidat pentru alegerile prezidentiale, inclin sa cred ca a fost o decizie inteleapta.
Cu toate ca a refuzat un partid istoric, care pare sa fie mai mult de domeniul istoriei politice romanesti, am speranta ca va putea face acelasi lucru si atunci cand o sa fie ofertat de partide mult mai puternice.
Pe langa scoli, spitale, biserici si un trai decent, romanii, au mare nevoie de repere sincere si cat mai credibile. Care sunt acelea? Asta ramane sa vedem in timp.
Cu privire la lupta pentru alegerile prezidentiale, cred totusi, ca ar fi mai indicat, sa alegem un vot rational, decat unul emotional, chiar daca nu de putine ori, suntem inclinati sa alegem a doua varianta.

Vadim, Becali si Europa

2009-04-11T14:24:00.000-07:00

Anuntul facut de catre C.V. Tudor, potrivit caruia, pentru alegerile europarlamentare, a fost incadrat, in barca P.R.M-ului si liderul P.N.G., Gigi Becali, a adus un plus de culoare, asupra competitiei ce se va desfasura in data de 7 iunie. Dat fiind faptul, ca in marea lor parte, europarlamentarii, sunt aproape necunoscuti romanilor, poate ca era nevoie si de altceva... .
Atat Elena Basescu cat si cuplul Vadim & Becali, au avantajul de a fi niste personaje extrem de mediatizate. Ce proiecte au ei pt. aceste alegeri? Credeti ca ii intereseaza pe cei care ii vor vota?Fara indoiala ca nu.
Se poate spune ca este dreptul lor de a candida iar acest lucru, este cat se poate de corect. Fiecare cetatean are dreptul de a alege si de a fi ales. Si totusi, cum de sunt promovati oameni, asupra carora se pun destule semne de intrebare, cu privire la capacitatile lor, de a guverna?
Poate ca unii sunt mai eficienti in politica externa, decat in cea interna. Probabil asta ar fi raspunsul... . Ma rog, totusi sa nu exageram. In cazul celor trei personaje mentionate anterior, pare greu de crezut ca ar avea viziuni europene, prin care sa ne inghitim indoielile.
Cu toate acestea, ca sa inchei pe un ton optimist, nu putem spera decat ca printre cei 33 de europarlamentari romani, se vor regasi destule figuri, care sa convinga prin intermediul unor proiecte si viziuni, asupra constructiei europene si a rolului pe care il poate avea statul roman.
Pare cat se poate de clar, ca cei ce au inteles rolul Parlamentului European, si-au trimis candidatii pe care partidele respective, ii merita, poate si din simplul fapt ca sunt ai lor.

Candidat de primavara

2009-04-10T14:31:00.000-07:00

Anuntul oficial al candidaturii lui Radu Duda, a fost destul de bine mediatizat, iar ca la orice eveniment de acest gen, au inceput analizele, unele mai exacte, altele mai generale, in fine, nimic nou, cu privire la acest capitol. Cine este? De unde vine? Si cum de candideaza el, pt. cea mai inalta functie din republica, daca este un monarhist? Asa e, sunt multe intrebari... Unii dintre ziaristi l-au catalogat drept omul lui Dinu Patriciu, iar altii au pus sub semnul intrebari, relatiile de apropriere intre R.Duda si PSD. Fara indoiala, sunt multe intrebari, cu privire la aceasta candidatura. Daca a fost o alegerea inteleapta sau nu, asta vom vedea. Trebuie sa recunosc ca imi manifest oarecum curiozitatea cu privire la ce procentaj de voturi, poate sa primeasca un membru al familiei regale, inscris intr-o competitie politica din republica.
Pe R.Duda, l-am urmarit de cateva ori, in ultima perioada, si de aceea n-as putea zice, ca lasa o impresie rea. Cunoscandu-se faptul ca a fost actor, nu i se poate contesta talentul oratoric. Este un personaj interesant si ce-i drept, o sa fie si mai interesant felul cum se va desfasura campania, ce surse de venit o sa aiba pt. perioada electorala si mai ales, daca va fi sustinut de Majestatea Sa Regele Mihai I, pt. ca la anuntul candidaturii, acesta din urma, nu si-a facut aparitia. Nu putem trece mai departe, fara sa nu punem sub semnul intrebarii, daca absenta celui mai important membru al casei regale, reprezinta un gest de dezaprobare?
Ceea ce pare sa fie o certudine, este ca in fiecare contracandidat al presedintelui Traian Basescu, o buna parte a ziaristilor, vor sa vada un "Obama" romanesc, iar asta e cam greu...
De ce spun acest lucru? Pana acum, viitorii candidati pt. functia de presedinte al statului, nu au aparut cu nimic nou, multe dintre cele prezentate de ei, sunt lucruri care exista, dar vorbindu-se des si fara vrun rezultat, ajung sa fie doar generalitati. Fara o documentare serioasa si solutii pe masura, probabil si B.Obama n-ar fi ramas decat un bun orator.
Pe de alta parte, dorinta de a posta in "omul indepedent, fara partide sau interese" este una daca nu utopica, cel putin falsa. Alegatorii din Romania, au desigur pacatele lor, cu privire la optiunile politice, insa daca un lucru am invatat dupa 1989, este ca democratia inseamna si o lupta intre partide, grupurile de interese,s.a.m.d. Ca aceasta competitie, nu este de multe ori in limitele normelor juridice, aici este treaba justitiei.
Nu de alta, dar sa nu incurcam religia cu politica, pt. ca aceasta reteta, nu merge chiar de fiecare data.
Legat de acest aspect, chiar imi aduc aminte, cum intr-un timp, la facultate, un domn profesor, ne vorbea despre politicienii care dupa schimbarea regimului politic din '89, preferau ca nu de putine ori, sa pupe icoanele din biserici si sa se afiseze cu preoti. Aceleasi lucruri de care, probabil nu putini se deziceau inainte...
Nu tin sa mentionez aceste lucruri, ca fiind doar condamnari sau acuze. Pot spune, in cel mai rau caz, doar ca la vremuri noi, oamenii politici, trebuie sa aiba perspective noi, din simplul fapt ca politica se bazeaza pe voturi.
Cat de credibile sunt aceste lucruri, ce tin de politica si religie, asta ramane sa reflectam, atunci cand in fata ochilor nostri, isi face aparitia cineva care se foloseste mai mult de partea divina, decat de capacitatile sale de a guverna.

Un balon de incercare sau pregatirea terenului?

2009-04-07T14:26:00.000-07:00

Potrivit ziare.com, din editia de luni, 6 aprilie 2009, pentru cursa prezidentiala din acest an, s-ar putea pregati un nou candidat, in persoana Principelui Radu. Probabil, ar fi un competitor interesant pentru cursa in care vor fi implicati actualul presedinte, Traian Basescu, Mircea Geoana si Crin Antonescu. Daca primii trei se bucura de sprijinul partidelor carora le apartin, in cazul lui A.S.R. Radu Duda, este de urmarit cu ce solutii ar putea sa vina azi casa regala, prin intermediul unui candidat la alegerile prezidentiale.
Fara indoiala, cu sau fara candidat la presedentia tarii, familia regala are rolul sau in istoria Romaniei de azi. Pe de alta parte, ramane de vazut, ce rezultat ar putea sa aiba un potential angajament politic, al celor ce reprezinta curentul monarhist romanesc.

Politica la zi

2009-04-07T11:59:00.001-07:00

In urma alegerilor din R.M., lucrurile nu par deloc clare, chiar daca OSCE a confirmat valabilitatea rezultatulelor. Afirm acest lucru, pentru ca a fost un cec in alb, acordat castigatorilor.
In planul intern al politicii romanesti, reactiile diplomatiei si a celor trei partide (PSD,PDL si PNL) au fost unele ce au tinut de echilibru, calmitate si mai ales, ceea ce este foarte important, indemnuri prin care sa nu se ajunga la varsare de sange. Daca momentul decembrie '89, a trebuit sa ne invete ceva, acel lucru ar fi ca sa nu motivam schimbarile de regimuri politice cu victme si eroi. Desigur, sunt anumite particularitati, de catre trebuie sa tinem cont, printre care si comunismul nationalist, promovat de liderii PCR (Partidul Comunist Roman), cu ajutorul caruia si-au legitimat si intarit regimul politic dictatorial. Pe de alta parte, sa nu uitam ca in alte tari, precum Cehoslovacia, Polonia, Ungaria si Bulgaria, s-a ajuns la compromisurile "mesei rotunde". Nu putem cunoaste daca prin intermediul negocierilor, s-ar fi putut evita cele 1040 de victime ale revolutiei romane, insa cred ca inainte de a recurge la violenta, trebuie sa fim pregatiti pentru negocieri. Cine nu poate sau nu vrea acest lucru, ma tem ca face orice altceva, dar politica nu.
Pe langa incarcatura emotionala normala, ceea ce caracterizeaza aceste evenimente sunt: scenariile, dezinformarea, manipularea si mai ales "mintile incinse". Ar fi o greseala sa desconsideram puterea manifestantilor, departe de a spune asta, nu putem sa nu aducem in discutie ca fara un dialog intre partidele din opozitie si comunisti, lucrurile nu pot merge decat in rau.
Cert este ca in urma acestor evenimente de la Chisinau, se pare ca vor exista unele schimbari. Ca o sa fie in sensul bun sau rau, asta vom comenta in perioada urmatoare....

Inceput de drum

2009-04-06T14:55:00.000-07:00

Aprilie 2009, ne aduce in fata, nu solutii la criza financiara (ceea ce probabil ar fi fost destul de anormal), ci subiecte care sa ne ajute, sa trecem luna. Desigur, este un an electoral, partidele politice sunt in campanie, asadar ca toate par noi si vechi, in acelasi timp.
Subiectele care au marcat aceste zile, par sa tina de cazul arestarii lui Gigi Becali, Summitul G20, reuniunea NATO si alegerile de peste Prut.
De departe, cel mai mediatizat subiect este cel al arestarii lui Becali. Nu stiu in ce masura a fost judecat corect sau nu, cert este ca au disparut stirile cu privire la concedierile masive de acum cateva zile sau cele legate de sistemul medical si educatie. Unele voci, spun ca aceasta ar fi un moment important pentru alegerile prezidentiale. Este posibil, ce-i drept, ca in cazul candidaturii sale la prezidentiale, sa obtina niste procente deloc neglijabile, care ar putea sa fie folosite de unul dintre cei doi candidati, pt. turul al doilea.
Pe de alta parte, uitandu-ne putin mai departe, putem observa discutiile extrem de interesante cu privire la adoptarea unei monede unice internationale, care ne-ar face sa trecem peste perioada de criza financiara. Nu mai are rost sa spunem ca la inceput, se vorbea cam peste tot, ca noi nu vom fi afectati de nimic,s.a.m.d. Se pare totusi, ca mai devreme sau mai tarziu, pe toti ne ajunge randu'.
Faptul ca lumea este interdepedenta, nu mai este un secret pentru nimeni. Cu toate acestea, discutia cu privire la noua ordine mondiala, este poate mult mai interesanta decat credem. Scena politica, pare sa mearga catre masuri de stanga, unii vorbesc despre moartea liberalismului, altii de impunerea regimurilor totalitare, si de ce nu, subiectul "guvernului universal" pare sa capete o importanta aparte. Si ca fapt divers, relatiile americano-ruse, par sa cunoasca noi repere, prin felul cum se reimpart zonele de influenta. Ne putem aduce aminte de declaratiile lui H.Clinton, cea care spunea, intr-un discurs la preluarea mandatului sau, ca printre zonele de interes ale politicii externe americane, nu se vor numara si cele ce tin de zona estica a Europei.
Pare tot mai clar ca cei doi mari actori, doresc sa revina la un sistem de joc in doi, ideea includerii in cercul de putere si a altor tari puternic indistrualizate, fiind probabil una care nu le este pe plac.
In cartea sa, Politica pentru Occident, Ion Ratiu, facea referire la desele ocazii cand puterile occidentale au dat dovada de o anumita norma de ipocrizie, cu privire la ceea ce se intampla in jurul lor. Nefiind deloc o carte noua, ea are unele repere care merita a fi luate in seama. Fac referire la cuvintele lui Ratiu, deoarece raportandu-ne la alegerile de peste Prut, procentajul obtinut de catre comunisti, este unul, daca nu mare, cel putin extrem de ciudat. Si toate astea, se intampla sub privirile europene...Defapt asta e lucrul cel mai trist.
Fara indoiala, o buna parte din vina o poarta si oamenii simpli,partidele politice si mai ales autoritatile.
Pe de alta parte, daca U.E. vrea sa le arate drumul basarabenilor catre ea, atunci trebuie sa aiba in vedere niste lucruri certe si probabil un dialog eficient cu cele doua mari puteri, SUA si Rusia.
Fiind romani, ne place sau nu, drumul european pe care l-am ales sau pentru care am fost alesi, nu pare cel putin acum, sa fie unul comun, cu al celor de peste Prut. Cu toate acestea, ar fi probabil intelept, ca atat autoritatile cat si politicienii nostri, sa aiba in vedere un dialog sanatos cu cei ce sunt la conducerea R.M.
Cu privire la aceste lucruri, cred ca numirea lui C.Diaconescu la Ministerul de Externe, a fost potrivita. Ramane sa comentam in ce masura se vor schimba raporturile romano-moldovenesti dupa aceste alegeri. Probabil vor fi unele schimbari... Nu stiu cat de eficienta o sa fie opozitia de acolo, insa este de vazut cum vor face fata, cei din conducerea guvernului comunist al R.M., fata de efectele crizei financiare. Este de urmarit, pentru ca o buna parte din populatie, munceste in tarile europene occidentale si Rusia.
Cum unele dintre masurile protectioniste s-au impus, in anumite state europene, situatia nu pare fericita, pentru cei care depind de banii trimisi din straintate.

Salut

2009-04-05T15:37:00.000-07:00

Imi propun ca prin intermediul acestui mijloc, sa-mi exprim diferite perspective, asupra unor evenimente sau actiuni, care merita sa fie comentate. In rest, ramane de vazut cat de reusita, sau nu, este aceasta initiativa.
Numai bine!